Home Despre noi Publicitate Contact Cariere Biroul de presa Termeni si conditii

Săptămânal de analiză, comentariu şi pamflet din Gorj

Adauga anunțul tau GRATUIT și el va apărea și în ediția tipărită CLICK AICI

Săptămânalul Polemika angajează: Agenți marketing. CV-urile se depun la sediul redacţiei din Târgu Jiu, str. Victoriei, bl. 39, sc.7, ap. 2, Judeţul Gorj, sau pe adresa de e-mail: revista_polemika@yahoo.com Relaţii la tel.: 0724.868.826

Varianta Tiparita

Moştenirea Morega

Adevărata moştenire lăsată de Dan Ilie Morega, nu rezidă nici în procentele obţinute de PNL Gorj la alegeri, nici în numărul de primari şi consilieri locali şi judeţeni obţinut, nici în cel de parlamentari (Morega fiind, până de curând, singurul parlamentar gorjean liberal), nici în numărul sau calitatea celor care ocupă sau au ocupat funcţii în administraţie sau în diverse servicii deconcentrate, ci în existenţa unui rău imens, proliferat prin absenţa, din perspectivă ideologică şi morală, a unor autentice valori liberale.

După părerea mea, liberalismul este un stil de viaţă. De la primele momente, până la consolidarea sa ideologică şi doctrinară, liberalismul a trasat un mod de viaţă, bazându-se pe conceptele de libertate, egalitate, individualitate şi raţionalitate.

O alcătuire, fie şi sumară, a unei istorii a liberalismului, în acest context, ar păcătui printr-o prezentare prea sumară şi sărăcăcioasă. După unii cercetători, liberalismul a rezistat din antichitate până astăzi, fără să-şi fi încheiat încă misiunea de făuritor de istorie. Din această perspectivă, cred că, mulţi dintre aşa-zişii liberali gorjeni nu au nimic de a face cu liberalismul politic şi moral proclamat de părinţii acestuia. Mulţi dintre liberalii gorjeni au în vedere, mai degrabă, chestiuni de ordin personal, decât criterii de natură a lămuri apartenenţa la o doctrină politică. În această confuzie generalizată, apar personaje „deocheate” pozând în postura de lideri politici, dar care, în esenţă, nu au nimic de a face cu partidul şi ideologia acestuia.

Despre un conservatorism neţărmurit (VII)

După o grămadă de nedreptăţi comise cu nonşalanţă, discursul critic al domnului Manolescu începe a se echilibra când ajunge la Arghezi. Pe care-l compară (pentru multiplicitate!) cu Pessoa.  Sigur, la început el este tributar lui Eminescu, Macedonski, Bacovia, Boudelaire, Maeterlinck, Rollinat, Rilke…

Criticul distinge mai multe arte poetice. Întâia, genială şi faimoasă este cea din „Testament”. Urmează „Ex libris” şi „Arheologie”. Descoperă apoi o capodoperă numită „Vânt de toamnă”. Şi un text, care aminteşte de misterul despre care glosa Blaga, numit „Muntele măslinilor”.

Volumul „Flori de mucegai” (1931) este structurat şi unitar. „Cărticica de seară”, însă, este o culegere eteroclită.

În perioada obsedantului deceniu, după cum se ştie, Arghezi a scris şi două volume comandate: „1907 – Peizaje” (1955) şi „Cântare omului” (1956). Atunci când are însă ocazia, revine la temele care l-au consacrat. E cazul volumului „Frunze”. Arghezi, zice criticul, este cel mai mare poet al veacului său. De aici înţeleg că Mircea Cărtărescu aparţine, în viziunea manolesciană, secolului XXI…

Ţara Epigonia

Încă de la 1870 Mihai Eminescu, dezamăgit de nemernicia vremurilor, desluşea printre contemporanii săi pe epigonii care nu făceau cinste românilor. El deplângea atunci starea de putreziciune a societăţii româneşti, imposibil de comparat cu măreţia şi gloria înaintaşilor. Istoria lumii, desfăşurată într-o spirală eternă, permite atât existenţa gloriei cât şi a decăderii, aflate fiecare pe spirală într-o doză proporţională, care să nu transforme existenţa socială într-o extremă de necontrolat sau într-un derizoriu de nisip mişcător. Dacă ar fi fost contemporan cu noi, Eminescu nu ar fi avut ce să mai scrie. Despre nulitate nici chiar geniile nu pot să scrie nimic. Omenirea a consacrat denumirea de epigon drept un „urmaş nedemn” după asediul Tebei, când fiii celor şapte comandanţi ai cetăţii s-au dovedit a fi, prin lipsă de vitejie, nedemni de măreţia părinţilor lor. Dialectica vieţii sociale presupune ca pe lângă oameni cu calităţi excepţionale, dedicaţi valorilor perene obligatorii pentru o societate sănătoasă, să existe şi oameni care sunt doar false umbre, care doar există într-un anonimat notoriu şi care nu lasă în urma lor nimic pentru binele general şi pentru progresul societăţii.

Acta, non verba

Puţinilor mei cititori le reamintesc de articolele sau eseurile publicate în anii anteriori în

revistele Caietele Columna şi Polemika. Mă determină să o fac, în primul rând, bizara concluzie la care am ajuns în urma unor adnotări critice, sper, fidele, pertinente şi oneste, despre personalităţile şi operele scriitorilor din Gorj, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Numărul acestora a crescut, după cunoştinţele mele, cu trei, prin primirea lui Ion Cepoi, Zenovie Cârlugea şi Ion Pecie, încât din nouă meşteri mari, au ajuns la doisprezece. N-am scris, expres, decât despre primii nouă membri, dar şi despre Ion Popescu-Brădiceni o recenzie în revista Tribuna din Cluj, în 1986, la îndemnul regretatului Nicolae Diaconu. Acea recenzie avea ca obiect volumul de debut editorial al lui Ion Popescu-Brădiceni, cu un titlu exaltat poetic, Extazul păsări de rouă. Despre Ion Cepoi, Zenovie Cârlugea şi Ion Pecie voi scrie, probabil, în viitorul apropiat, cu voia ori fără voia lor, dar stimulat de operele lor valoroase.

Criză, şomeri şi covrigi

După ce am asistat la falimentul multor firme, iată că unii întreprinzători s-au gândit să încerce o nouă soluţie. Firmelor nerentabile, care nu au făcut faţă crizei, le-au luat locul, covrigăriile. I.M.M.-urile nu rezistă din cauza impozitelor mari pe care trebuie să le plătească statului, care se comportă ca un patron mai mare. Se pare că „ soluţiile“ guvernului pentru ieşirea din criză ne-au dus către o criză şi mai mare. Trecem de la o guvernare haotică la altă guvernare parcă şi mai haotică. Covrigii sunt ei sau nu o soluţie, nu ţin de foame, dar nici nu îngraşă. Numai buni pentru vremurile de altădată ale sărăciei comuniste când rezistam regeşte fără hrană, căldură, lumină sau medicamente. Românii sunt mulţumiţi că au ce mânca, stau la cozi şi pleacă fiecare cu sfoara lui, cu covrigii calzi şi crocanţi pe care îi servesc la masa de prânz. Criza pare instalată în economia noastră şi nu mai vrea să plece. Tranziţia prelungită prin care am trecut de la revoluţie, acum s-a transformat în criză. De fapt, a fost o criză totală, care a cunoscut momentul ei de glorie.

Lucian Blaga - între amintire şi actualitate

Titlul de mai sus preia un generic sub care, ani la rând, am publicat în revista ”Portal-Maiastra” câteva interviuri cu scriitori de azi care l-au cunoscut pe marele Blaga, între care cel realizat cu criticul Gheorghe Grigurcu este unul din cele mai percutante. De fapt, dl Gh. Grigurcu este cel care ne-a recomandat să-l contactăm pe criticul şi filosoful ieşean Al. Husar de la Iaşi, care l-a cunoscut bine pe Lucian Blaga. Astfel, în toamna anului 2007, în urma unei mai scurte corespondenţe, Al. Husar a fost de acord să-i adresez câteva întrebări, la care a răspuns cu simpatie mărturisită şi amabilitate. Interviul a fost publicat, sub genericul de mai sus, în numărul 4/2007 al revistei „Portal-Măiastra” (Cu scriitorul Alexandru Husar: Lucian Blaga – între amintire şi actualitate, p. 26).

Avem, iată, bucuria de a-l regăsi în cartea de faţă, reprodus întocmai la paginile 148-155, constatând cu nedumerire că nu s-a făcut cuvenita menţiune bibliografică! Este, desigur, o scăpare a editorului (redactor de carte: Daniel Corbu), care ar fi putut cere autorului lămuriri tehnice (fiind în viaţă până în mai 2009, dl Husar i-ar fi putut aduce precizarea cuvenită).

Cartea, apărută cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării prin ANCS, reproduce eseurile publicate de-a lungul anilor din urmă în revistele de cultură din ţară.

Jocurile zeilor şi metatematica

Cu Ion Pecie, ca methodolog, nu te rătăceşti. Este exact ca şi cum te-ar însoţi Wayne C. Booth ori Claude Bremond. Nu te pierzi, în lumea metaromanescului, adaug, dar sfârşeşti prin a avea nostalgia barthesiană a „romanului scriiturii”. Păţind, aceasta, Ion Pecie fără a plăti încă tribut (preţul incestului) porneşte pe cont propriu în căutarea gradului 0 al scriiturii. Gradul 0 pare să fie nonficţionalitatea. Citez din alt capitol al „Romancierului în faţa oglinzii”, numit twainian – crengist „Isprăvi la Curtea din Micene”.

Lumea e un car cu fân (în care prozatorul îşi transportă acul către casă şi ajuns la destinaţie îl găseşte şi-l înfige tacticos şi cu humor în perniţa-i suport): ceea ce povestesc oamenii e realitate sau părere.” Doar fotografiile sau picturile pot reda adevărata realitate. Căci „arta fotografică susţine arta romanului”. Gogu Pană, nimeni altul decât „mercenarul textual” al autorului, se află în solda lui D.R. Popescu, opera lui, albumele sale, sunt o mise en abyme a romanului, dar şi o piedică în calea uitării a acestei lumi decăzute, umile, insignifiante, cu eroi anonimi.

Şi rege şi ocnaş…

Ar trebui să ne preocupe mai mult lectura empatică. Să amestecăm cu fervoare şi cărţile şi viaţa. Să recunoaştem în pagini nervoase şi vii cum, când şi cu ce scriu scriitorii. Curiozităţile fără frontiere ar face loc uimirilor de tot felul. Ar fi scoase la lumină aspecte de laborator şi de psihologie inedită a creaţiei. Din păcate, e atâta ceaţă şi atâta nedumerire, încât e greu să–ţi potoleşti foamea de senzaţional. O anchetă literară, profesionist realizată (,,pe adevăr gândită”) ar putea să surprindă ,,figurile” spiritului creator.

Dorei Pavel i-a reuşit proiectul. Un chestionar cu 6 întrebări adresate unui eşantion reprezentativ  pentru lumea noastră literară s-a transformat în dialoguri vii, substanţiale. De saţietate, nici vorbă, chiar dacă detaliile despre fiinţa şi opera pe cale de a se face aglomerează pagina şi pun în pericol adevărul biografic. Disciplinat, 37 de autori de ficţiune răspund cu nerv neliniştilor autoarei cărţii Rege şi ocnaş, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca, 2007. Vom afla ce instrumente de lucru şi ce metode de redactare folosesc scriitorii, cu ce voinţă îşi pregătesc demersul facerii operei, care sunt stările de transă şi de fervoare creatoare, care sunt tabieturile, tipicurile sau capriciile celui care scriu. Curiozitatea va merge mai departe: autoarea va testa îndoielile şi vanităţile, dubiile şi repudierile de sine ale celor care au încuviinţat să răspundă întrebărilor. ,,Ispita abandonului”, slăbiciunile fiinţei nu sunt nici ele ocolite.

Tudor Vianu şi revizuirea lui Titu Maiorescu (III)

Admirabil prezentată de T. Vianu, activitatea complexă, dinamică, entuziastă a lui Titu Maiorescu şi a comunităţii junimiste, semnifică vârsta maturizării, a modernizării reale a culturii noastre. Perfect conştient de rostul său în cultura română, Titu Maiorescu se angajează cu toate responsabilitatea în acţiuni imperative, de igienizare  şi de înnoire  temeinică a instituţiilor româneşti, de promovare a valorilor autentice.

Animat deopotrivă de optimism principial şi de optimism practic, Maiorescu îşi respectă consecvent programul  critic. Nu lipsea cu desăvârşire spiritul critic în cultura noastră; îl promovaseră într-un fel paşoptiştii, însă Vianu înţelege bine că nouă este „vehemenţa acestei critici (s.n.) îndreptată asupra întregului orizont al culturi noastre de atunci şi sporită prin talentul celui care o exercita, prin impresionanta vigoare a formulărilor sale.

Povestea lui Harap-Alb şi romanul cavaleresc (III)

Să luăm prima încercare în care determinant este rolul sfintei Duminici, trăitoare în ostrovul din mijlocul mării. Căsuţa ei acoperită cu muşchi gros aminteşte căsuţa aceleiaşi sfinte din Fata babei şi fata moşneagului, altarul situat în mijlocul pădurii întunecoase şi acoperit cu lozii pletoase, fel de a numi caracterul sacral al naturii ei intime şi al faptelor săvârşite. Ajutorul nemijlocit dat lui Harap-Alb în cazul raptului din Grădina Ursului (culege somnoroasă, şi o aruncă în fântâna din care se adapă ursul), sau în proba următoare, când îi împrumută obrăzarul şi paloşul lui Statu-Palmă-Barba-Cot în încercarea din Pădurea Cerbului sunt o răsplată firească pentru sufletul lui milostiv, verificat în incipitul basmului.

Legaturi (NE)primejdioase

Tatuaje

www.radiotargujiu.ro

www.optimum-communication.ro

WEB DESIGN si solutii software

Cabana Meda

 

Home Despre noi Publicitate Contact Cariere Biroul de presa Termeni si conditii

PolitikaKulturalSocialArtaSportInterviuri EconomiKKoncursuriOpinieMica Publicitate