Arta • Eminescu-reţeta nemuririi

“Atât de fragedă”, culeasă din eteralele cadenţe ale cântului, o “floare albastră”, ce tălmăceşte neîncetat iubirea, trăieşte veşnic pentru a fi ingredientul neînţeles al multor generaţii.

Pe suportul puternic al liricii universale se ţese o lume imaginară, ispititoare, ca o realitate aievea, tapetată cu praful argintiu al razelor lunare, cu taina îngânată de şopotul izvoarelor şi freamătul codrului.

Coborâtă din cetatea eternităţii, se prepară înţelepciunea, îmbrăcată cu măiestrie în veşmânt de “dorinţă” şi “melancolie” împreună cu adâncimea simţirii, rezultând o compoziţie eminesciană armonioasă. Peste aceasta se adaugă treptat o măsură din durerile şi speranţele existenţei umane, setea de viaţă şi clipa trecătoare în tonalităţi neliniştite şi cutezătoare.

După ce se amestecă până la omogenizare, întreaga compoziţie se lasă la dospit ani în şir pentru ca forma sa finală să fie remarcată şi apreciată. Numai un sculptor îndărătnic este vrednic să-şi modeleze aluatul în marmura inertă a vorbelor neîncăpătoare, dăltuind astfel o nouă fizionomie operei sale.

Să nu uităm însă a însiropa cu bogăţia culorilor, culmea strălucitoare a ideii, muzicalitate şi originalitate pentru o aromă unică, “dureros de dulce”.

Plecând de la o viziune romantică, opera de artă se ornează cu o pastă topită profund în concepte, în metafore şi vibrări de gândire, şi iată astăzi, renăscând din cuvinte, ca o reţetă fundamentală ,o coloană fără de sfârşit a literaturii romane.

Şi chiar “de-or trece anii cum trecură “, noi nu vom stărui a savura din viaţă ce s-a născut odată, sub condeiul unui etern talent, Mihai Eminescu.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta