Arta • Fierul şi miturile ciclurilor cosmice

Aşa cum am văzut, încă de la culturile arhaice orientale exista credinţa că între nivelurile siderale ale Cosmosului sunt stabilite legături printr-o „lege magică a corespondenţei” (4). Cum omul era în contact în orice clipă cu ritmurile şi nivelurile cosmice, exista deci o anumită conexiune între „viaţa” şi dinamismul întregului Cosmos, pe de o parte, şi existenţa umană pe de altă parte. De asemenea, Cosmosul fiind împărţit în regiuni siderale stăpânite de zei şi dirijate de planete, se credea că fiecărui metal de pe Pământ îi corespunde un zeu şi o planetă[1].

Legătura între ideile de mai sus o putem face şi prin intermediul tradiţiei greco-romane, în care se considera că există patru vârste sau ere cosmice, care îşi luau numele de la metale: aur, argint, aramă şi fier (lor fiindu-le atribuite şi câte un zeu). Acestea sunt comparabile cu cele patru yuga – adică vârstele cosmice din mitologiile vechilor hinduşi – care formează un ciclu cosmic sau eon.

În ambele tradiţii, greco-romană şi hindusă, trecerea de la o vârstă la alta are loc pe seama unui declin în desăvârşirea morală, pe măsură ce, de exemplu, roata indiană a naşterii şi a morţii se învârteşte. Această roată ce imprimă succesiunea ciclurilor este înţeleasă în India ca aplicându-se desfăşurării Cosmosului şi în egală măsură istoriei societăţii şi vieţii individuale.

Vârstele hinduiste îşi luau numele de la cele patru aruncări ale jocului de zaruri indian: K.rta, Tretā, Dvāpara şi Kāli. Kāli reprezintă aruncarea pierzătoare. Ea mai înseamnă şi luptă, ceartă, discordie, război, bătălie; pe scurt, cel mai rău lucru din toate. În timpurile erei Kaly-Yuga (corespunzând „vârstei fierului” la romani şi tutelată de zeul războiului Marte), omul, societatea omenească şi lumea în general se află în cea mai rea situaţie. Această degradare morală, umană şi socială este descrisă astfel într-un pasaj din lucrarea antică Vi.s.nu Purāna: „Când societatea atinge un stadiu în care proprietatea conferă rang, când bogăţia devine singurul izvor de virtute, pasiunea singura chezăşie de unire între soţ şi soţie, când minciuna e izvorul succesului în viaţă, sexualitatea singurul mijloc de desfătare şi când gătelile exterioare sunt confundate cu religia lăuntrică…” (8) atunci suntem în Kaly-Yuga, adică lumea de azi. Această vârstă din ciclul prezent se calculează că a început vineri 18 februarie 3102 î. Chr. (8).

După Peter Neagoe, lui Constantin Brâncuşi îi plăcea uneori să citeze inscripţii asiriene de prin anul 2800 î. Chr., atunci când vorbea de lipsa de spiritualitate din jurul său: „Pământul nostru a degenerat; sunt semne că lumea se apropie cu paşi repezi de sfârşit; corupţia a cuprins totul; copiii nu-şi mai ascultă părinţii; fiecare doreşte să scrie o carte şi sfârşitul e fără îndoială aproape” (5).

Deci, interpretând în „cheie mitologică”, lumea modernă se află în Kaly-Yuga, vârsta cea mai întunecată, când triumfă şi conduc vremurile elementele materialiste, egoiste şi necugetate. Ea se află sub semnul fierului, atât sub aspect calitativ, prin „împrumutarea” unor atribute ale acestuia, cât şi sub aspect cantitativ, civilizaţia noastră fiind practic una a maşinilor. De asemenea ea se află sub semnul zeului Marte. În acest sens statisticile sunt relevante, când spun că secolul XX este cel mai violent şi sângeros din istoria omenirii, în ciuda unei pretinsei „emancipări” umane, datorate unei dezvoltări fără precedent a civilizaţiei tehnice.

Încheiem acest demers istoriografic-cultural, atrăgând atenţia că a reface evoluţia în timp a credinţelor despre magia fierului, înseamnă şi a traversa o lungă perioadă de transformare a spiritului uman, de la oamenii civilizaţiilor arhaice care erau „în contact cu ritmurile şi nivelurile cosmice în orice clipă” (1), la oamenii moderni şi mai ales la cei din „Occidentul desacralizat şi cufundat într-un materialism degradant”, care „nu numai că şi-au limitat ambiţiile intelectuale la a inventa şi a construi maşini, dar au sfârşit prin a deveni ei înşişi adevărate maşini” (4).

 

 

 

 

 

BIBLIOGRAFIE

 

1. Eliade, Mircea, Alchimia asiatică, Ed. Humanitas, 1991, Bucureşti.

2. Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religilor, Ed. Humanitas, 1992, Bucureşti.

3. Frazer, James George, Creanga de aur, Ed. Minerva, Bucureşti, 1980.

4. Guénon, René, Simboluri ale ştiinţei sacre, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1997.

5. Neagoe, Peter, Sfântul din Montparnasse, Ed. Dacia, Cluj, 1977.

6. Paleolog, Vasile Georgescu, Brâncuşi-Brâncuşi, Scrisul Românesc, 1976, Craiova.

7. Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1987.

8. Zimmer, Heinrich, Introducere în civilizaţia şi arta indiană, Ed. Meridiane, 1983, Bucureşti.

---

^[1] Corelaţie întâlnită de la culturile arhaice şi până în Evul Mediu European.

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.