Arta • Imagini în oglindă

Îţi propun o întâlnire cu tine însuţi, o incursiune în lumea de dincolo de tine.

”Nu caut o lume ideală, ci oameni ideali care să o făurească”. Nu contează cine a zis-o, contează că ar trebui să reflectezi pe îndelete asupra acestor cuvinte, cărora nu le acorzi importanţă.

 

În dialog cu eu-ul tău

 

Acordă-ţi răgaz câteva momente, aşează-te în faţa oglinzii, lasă-ţi privirea să pătrundă dincolo de imaginea pe care o vezi dar, de cele mai multe ori nu o percepi în adevărata ei dimensiune. Studiază-ţi chipul pe îndelete. Nu uita că ochii reprezintă oglinda sufletului tău. Felul în care priveşti şi te priveşti, te demască în faţa interpretului cunoscător al tainelor lăuntrice. Acum lasă-ţi gândurile să zburde dincolo de privirea fixă şi întreabă-te: îţi place ce vezi? Ce îţi atrage mai mult atenţia? Trăsăturile feţei, ridurile, privirea, zâmbetul, luminozitatea, liniştea, încruntarea? Eşti mulţumit de viaţa ta? Ceea ce întreprinzi în viaţa de zi cu zi te mulţumeşte? Comportamentul tău faţă de semeni este cel care ar trebui să fie? Ce faci ca să îţi îmbunătăţeşti stilul de viaţă? Ce faci pentru semenii tăi? Ce faci pentru poporul tău? Cu cât vei încerca să pătrunzi mai adânc în sufletul tău, cu cât îţi vei face o analiză critică a eu-lui tău, în încercarea de a te înţelege mai mult şi mai bine pe tine însuţi, cu atât vei conştientiza ce fel de om eşti. Dar este suficient pentru a te hotărî încotro vrei să-ţi îndrepte viaţa paşii, în lupta dintre bine şi rău, o luptă surdă în mrejele căreia suntem prinşi cu toţii, fără să vrem, uneori chiar fără să ştim...

Încearcă să faci ceva util societăţii, altfel nu te mai plânge şi nu te mai război cu oameni de rangul tău căutând vinovaţi, oameni care nu te pot ajuta mai mult decât te poţi ajuta tu însuţi...

 

De la graţie, la dizgraţie

 

”Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem ia naştere din gândurile noastre. Cu gândurile noastre construim lumea” (Buddha).

Priveşte-te şi aminteşte-ţi de zilele în care invidia sau răzbunarea ţi-au întunecat mintea, răutatea ta şi-a scos colţii, prostia te-a monopolizat, ipocrizia te-a invadat şi ai pus în mişcare mecanismele unor acţiuni inumane, nedrepte, intolerante faţă de semenii tăi. Acţiuni determinate de dorinţele tale meschine, de a te pune de-a doua în faţa aproapelui tău, ca nu cumva să îi meargă lui mai bine ca ţie, mecanisme pentru care ”scopul scuză mijloacele”. De genul: de ce să urce ăsta pe scara ierarhică şi eu să-l las? De ce să câştige mai mulţi bani ca mine şi eu să tac? De ce să nu-mi fabric eu hârtii ca să am spatele asigurat chiar şi în faţa celor care muncesc mai mult ca mine, când interesul meu este să pun mâna pe postul ăsta chiar de nu mi se cuvine? ...de-ar fi să calc peste cadavre, de-ar fi să încalc legi, principii şi norme de conduită personală şi profesională...

De ce să nu mă umilesc în faţa şefilor mei, că doar capul plecat, sabia nu-l taie? (oare?). Ca să nu te depersonalizezi. Ca să ai şi tu opinie. Ca să ai şi tu un cuvânt de spus. Mai ales când constaţi nenumărate abuzuri.

De ce să nu-mi vorbesc de rău colegii, când viaţa mea este atât de perfectă încât mă plictiseşte şi trebuie să-mi îndrept atenţia în altă direcţie? Pentru că, aminteşte-ţi privindu-te în oglindă că nici tu nu eşti perfect. Că şi tu ai poate aceleaşi greşeli, poate altele mai grave, decât cel pe care îl condamni fără să te vezi pe tine. Reţine! ”Dacă râzi de greşelile pe care le faci s-ar putea să îţi lungeşti viaţa. Dacă râzi de greşelile altuia s-ar putea să ţi-o scurtezi” (Cullen Hightower). De ce să nu mă prefac că eu sunt corect, că sunt de partea unui coleg, când nu sunt? Când doar profit de o ocazie şi o situaţie ca să-mi ating eu scopurile murdare? De ce să nu trădez încrederea celor mai de jos în scara ierarhică, pentru şefu’, ca să cresc în ochii săi măreţi? Doar atât pot eu şi nimic mai mult! Doar de atât sunt eu în stare, pe puterile mele. De ce să nu dau mită ca să îmi cumpăr postul şi siguranţa lui, tocmai în ziua de azi? Ce dacă ar fi alţii mai capabili ca mine? Doar eu contez şi bunăstarea mea! Calitatea serviciilor prestate pentru binele poporului să mai aştepte! Dar ia aminte! ”E mai bine să meriţi laude şi să nu le primeşti, decât să le primeşti fără să le meriţi” (Mark Twain). Pentru că ”Viitorul aparţine celor care cred în frumuseţea viselor lor”(Eleanor Roosevelt).

 

Reflecţii

 

De ce să încerc, prin muncă dreaptă, cu bani puţini să intru într-o competiţie pe care altfel nu aş câştiga-o, când pot să fur, să mint, să înşel, să ţes intrigi, să încalc legi? Când pot să-l lucrez pe colegul meu din umbră, dar în faţă să-i zâmbesc, să mă prefac că îi sunt prieten, dar să-l trădez fără ezitare? Doar eu şi numai eu trebuie să-mi văd interesul personal. Acela de a răzbi cu orice preţ în viaţă! Ce mai contează calitatea? Ce mai contează competenţa? Tot înainte cu linguşeli şi fraude! Doar aşa îmi voi atinge ţelurile în viaţă. Doar aşa voi avea bani în buzunar şi un loc cald la locul de muncă.

Dar întreabă-te privindu-te în oglindă: îţi place ce vezi? În ziua în care vei conştientiza ce faci bine şi ce greşeşti, abia atunci vei putea separa Binele de Rău. Abia atunci vei putea alege pe ce cale doreşti să păşeşti în continuare. Este doar o problemă de mentalitate şi conştiinţă. Şi nu uita: ”După felul în care cineva acţionează şi se comportă, aşa va deveni. Cel ce caută binele, devine bun. Cel ce caută răul, va deveni rău. Devii virtuos prin acţiuni virtuoase şi rău prin acţiuni negative” (Upanishads).

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.