Arta • Întâlnire cu Eminescu…

Este dimineaţă…O dimineaţă răcoroasă şi vrăjită, în ceaţa căreia  zăresc o fiinţă…un contur bine definit, dar fără o imagine clară. Acea fiinţă se apropia cu paşi domoli de mine… Eu aştept…

Într-adevăr era o persoană, cu o privire fermecătoare. Nu-mi venea a crede ochilor, să fie acel poet în mâinile căruia condeiul mergea singur spre minuni?! Poate chiar era marele poet, Mihai Eminescu.

Îi urmăresc fiecare mişcare, cum trece încet şi îngândurat pe lângă mine. Parcă sunetele se îneacă într-o mare de mister. Atunci, îi cade un bileţel din mână, chiar lângă piciorul meu. Inima-mi zvâcneşte şi mă pierd în tumultul din suflet. Întorc capul şi strig:

- Domnule, v-a căzut un bileţel! Nu-mi răspunde, dar îl întreb, cu o voce mai calmă, în timp ce se îndepărta din ce în ce mai mult, sunteţi Mihai Eminescu?

Deodată se opreşte, îşi lasă capul în jos, respiră adânc, după care îşi continuă drumul.

Eu mă aplec, iau bileţelul şi îl desfac. Acesta conţinea versuri frapante ce preziceau destinul pictat cu peisaje uluitoare în caietul stupefiant al vieţii. Versurile erau mult prea frumos aranjate pentru un simplu poet. Însă eu mă întrebam de ce acel bilet a ajuns la mine? A fost o pură întâmplare sau acea persoană chiar dorea să îl citesc? Aceste întrebări au rămas fără răspuns.

Tot cu aceste gânduri, au trecut câteva zile şi a rămas doar o aură de enigmă. Dimineaţă de dimineaţă mă duceam în locul unde am întâlnit persoana cu biletul. Îmi aminteam doar ecoul paşilor lui, până când, într-una din zile s-a arătat din nou. Nu m-am putut abţine să nu-l întreb gândul care mă frământa.

- Domnule, sunteţi Mihai Eminescu?

Atunci, dânsul îşi ridică blânzii ochi spre mine şi îmi răspunde cu o voce blajină şi caldă:

- Dacă simţurile tale nu s-au lăsat pradă înşelăciunii şi gândurile-ţi palpabile te-au îndrumat, am şi eu puterea să recunosc că da, într-adevăr sunt Mihai Eminescu.

Pentru un moment, am crezut că era doar o iluzie a mea, doar un vis de unde dospesc speranţe, dar după acea stare de reverie, mi-am dat seama că era adevărat şi i-am vorbit.

- Un cuvânt poate însemna mai mult decât orice miracol şi dumneavoastră reuşiţi să demonstraţi acest fapt! Dar încă sunt confuză… Ce a însemnat acel bileţel?

- Cuvintele tale se pot juca armonios cu oricare altele! A spus cu un zâmbet suav şi melancolic. Şi sunt convins că ai înţeles, dar ai lăsat conştiinţa să afle mai mult. Bileţelul a ajuns în mâna cui trebuia.

- Am citit doar şiruri de cuvinte în partituri ale muzicii inimii şi valul m-a purtat dincolo de orizonturile de înţelegere. Sunt eu oare persoana potrivită să primesc acele cuvinte pline de suavitate?

Marele poet dă din cap, confirmându-mi într-un mod smirom şi îmi zice:

- Zefirul celest a schimbat pagina. Ceea ce ieri era prezent, acum e trecut. Fiecare îşi are punctul final…. Dar, dacă se reîncepe cu aliniat, ceva nou, punctul final nu mai există. Şi poate tu eşti aliniatul, iar punctul meu va pluti perpetuu.

Eu, lăcrimând, nu reuşesc să-i spun că nimeni vreodată nu va reuşi să-l înlocuiască, dar totuşi, m-am străduit să-i zic, printre lacrimi, sincer, din suflet:

- Vă mulţumesc!

Şi el îmi zâmbeşte din nou… Deodată aud un glas:

- Andreea, trebuie să plecăm! Mă strigase mama.

Atunci mă trezesc în propria-mi cameră. Soarele împrăştia raze diafane şi parcă lumina totul atât de puternic, încât nu mai puteam vedea nimic. Dar o vibraţie puternică mă cutremură, neacceptând gândul că a fost doar un vis. Dar, uitându-mă pe geam, la cerul senin, casa Luceafărului, mi-am spus:

- Nu, nu a fost un vis! Eminescu n-a fost un vis, el a fost real. Este o stea imperisabilă!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta