Arta • Ioana Lătăreţu: „Maria Tănase i-a răpit Mariei Lătăreţu cântecul Lung e drumul Gorjului”

Prima scenă a Mariei Lătăreţu: „Cânta pe prima scenă a dumneaei care era un bolovan de râu, în faţa porţii, cu mâinile în solduri în cămăşuţă gorjenească. Şi lumea trecea de la muncă şi o asculta.”

Rep: Maria Lătăreţu este un înaintemergător al tradiţiei, al spiritualităţii spaţiului gorjenesc, al cântecului popular autentic.

Ioana Lătăreţu, nora Mariei Lătăreţu: Maria Lătăreţu nu a făcut niciodată rabat de la calitate şi nu a suportat kitsch-ul.

Rep: Putem spune că Maria Lătăreţu este artistul care ne-a apropiat de tradiţie, de spiritualitatea gorjenească, de bunii şi străbunii noştri. Aseară, luni 9 noiembrie 2009, aţi lansat cea de-a doua ediţie a cărţii „Maria Lătăreţu Privighetoarea nepereche” pe care aţi scris-o în colaborare cu Dorin Brozbă.

Ioana Lătăreţu: Lansarea de aseară a fost un eveniment unic şi de excepţie. Spun unic pentru că momentul nu se mai poate întoarce şi de excepţie pentru că a avut mare succes şi totul a fost aşa de bine organizat şi parcă sufletul Mariei Lătăreţu a fost printre noi. La eveniment am şi zâmbit, am şi plâns. Am zâmbit de fericire pentru că am reuşit cu coautorul, cu domnul Dorin Brozbă să scoatem această carte şi am plâns de momentele emoţionante prin care am trecut pentru că am mai destăinuit câte ceva din viaţa mea de familie.

Rep: Care este legătura dumneavoastră cu Maria Lătăreţu?

Ioana Lătăreţu: Eu am locuit cu Maria Lătăreţu sub acelaşi acoperiş, am mâncat la aceeaşi masă amândouă şi stăteam aşa cum stau cu dumneavoastră şi ne destăinuiam una alteia. Nu a fost niciodată principiul acela pe care-l are lumea de noră şi soacră. La noi a fost mămica şi fata mea. Nu a existat odată un cât de mic divergent între noi şi am intrat în casa Mariei Lătăreţu la vârsta de 18 ani şi câteva luni. Vă închipuiţi că pricepută ca tânără nevastă, nu eram. Dar Maria Lătăreţu prin natura ei, prin delicateţea ei, prin nobleţea ei niciodată nu mi-a reproşat absolut nimic. Întotdeauna îmi cuprindea mâinile, mi le săruta şi îmi spunea: Fata mamei, cum faci tu nu face nimeni!

Rep: În câţiva ani aţi reuşit să faceţi foarte multe pentru memoria artistei Maria Lătăreţu.

Ioana Lătăreţu: Am făcut toate aceste lucruri preluând şi lucrurile pe care trebuia să le facă soţul meu, unicul fiu al Mariei Lătăreţu. Soţul meu s-a prăpădit în anul 2001 şi întotdeauna îmi spunea: Să ai grijă să nu uiţi niciodată pe mama, că ce mult te-a iubit!

Rep: În anul 2005, Viorel Gârbaciu, directorul Şcolii Populare de Artă din Târgu-Jiu, înfiinţează Ansamblul Folcloric Maria Lătăreţu. Gorjul începe să o revigoreze, să o reabiliteze pe Maria Lătăreţu.

Ioana Lătăreţu: Eu am fost cea care i-a dat girul domnului Gârbaciu, eu sunt naşa de botez a Ansamblului Maria Lătăreţu, în calitate de moştenitoare de drept a Mariei Lătăreţu, şi de fapt nu mai este nimeni. După mine urmează băiatul meu, inginerul Mihail Lătăreţu care are la rândul lui doi băieţi, unul, medic veterinar, şi altul, economist la bancă. Numele Mariei Lătăreţu va merge mai departe.

Rep: Spuneţi-mi a moştenit cineva din familiei harul Mariei?

Ioana Lătăreţu: Nu, ştiu ce vreţi să mă întrebaţi. Nimeni, absolut nimeni. Maria Lătăreţu a fost o nativă şi un unicum. Nimeni. Soţul meu, nici poveste, a fost inginer. Băiatul meu este de asemenea inginer, eu sunt inginer. Nora mea este medic militar cu grad de colonel. Nimeni nu a moştenit-o. Vedeţi, nu a fost o treabă genetică. La Maria Lătăreţu a fost ceva spontan.

Rep: A picurat Dumnezeu harul lui undeva la Bălceşti, într-o casă destul de sărăcăcioasă…

Ioana Lătăreţu: Nu destul, foarte sărăcăcioasă. Maria Lătăreţu a fost copilul care a jinduit după o bucată de pâine, care a jinduit după o haină şi după încălţări. A fost al şaisprezecelea copil al familiei Maria şi Ion Borcan din Bălceşti, adusă pe lume la vârsta părinţilor destul de târzie. Dar cum măicuţa ei la naştere a spus: Nu-i nimic, e fată, vine cu norocul ei! Şi aşa a fost, fără să ştie că Dumnezeu a atins-o cu aripa harului şi i-a dat atâta noroc şi acel glas inconfundabil şi inimitabil. A crescut mai mult flămândă pentru că este născută în perioada aceea de mare sărăcie, în 1911. Până la 7 ani nu a cunoscut pâinea. A mâncat numai mămăligă sau turtă. Când fratele dumneaei mai mare, cel care i-a fost primul mentor, a venit acasă de la Târgu-Jiu şi a adus o pâine albă, Maria Lătăreţu a strigat în gura mare: Mamă, nenea ne-a adus cozonac! Nu văzuse până atunci nici măcar pâinea. Cât de îmbrăcat, cămăşuţa oltenească şi picioruşele goale. Cânta pe prima scenă a dumneaei care era un bolovan de rău, în faţa porţii, cu mâinile în solduri în cămăşuţă gorjenească. Şi lumea trecea de la muncă şi o asculta. În timpul acesta talentul i se dezvoltă şi cântă şi devine cunoscută în sat. La 8-9 anişori era cunoscută de acum.

Debut la 10 ani

Din primii bani câştigaţi din cântat, la vârsta de zece ani, Maria Lătăreţu îşi cumpără un palton şi acoperă casa părintească cu şindrilă.

La zece ani este invitată la o importantă petrecere, la preotul Oprişescu, un preot foarte bogat din Cârligeii Mari, unde vin familii foarte bogate printre care şi boierul Pleşoianu. O cheamă pe Maria Lătăreţu să le cânte la această petrecere. Merge la petrecere însoţită ori de tatăl, ori de fratele dumneaei şi cântă toată noaptea. Când se termină la ziuă petrecerea toţi mesenii îi bagă bani în sân atât de mulţi încât nu o mai cuprindea cămaşa şi încep şi îi lipesc banii pe frunte. Micuţă fiind, şi-a strâns aşa cămăşuţa, s-a culcat undeva într-un pat şi a adormit. Când s-a trezit a căutat să vadă dacă mai are banii şi nu-i venea să creadă. Din banii câştigaţi şi-a dorit un paltonaş pentru că veşnic îi era frig şi ceva de încălţat. A mers cu banii acasă, i-a arătat măicuţei dumneaei şi i-a spus: Mama, uite ce de bani am adus. Vreau să-mi iau şi eu un paltonaş ţi ceva de încălţat. La care măicuţa ei, este foarte impresionant, i-a răspuns: Mărie ia-ţi palton dar de încălţat nu, poartă şi tu ce-ai mai găsi pe aici, ce-o mai da Dumnezeu, şi restul de bani lasă-i mamă că trebuie să acoperim casa cu şindrilă. La vârsta de zece ani, din primii bani câştigaţi prin cântat îşi acoperă casa cu şindrilă. De la această vârstă îşi consideră debutul. Şi rămâne tot desculţă! În luna aprilie mergea cu plugul, cu boii de ara, şi ştiţi cum este în luna aprilie în zona subcarpatică şi zăpadă, şi zloată, în picioruşele goale.

Privighetoarea Gorjului creează la 17 ani melodia Lung e drumul Gorjului fiind profund impresionată de drumul străbătut pe jos în picioarele goale de la Bălceşti la Târgu-Jiu

Perioada de la 10 la 14 ani devine arhicunoscută în satele dimprejurul Bălceştiului, unde de pe acum i se spune privighetoarea din Bălceşti. Era chemată la nunţi, la botezuri, la petreceri, la horă, la clacă, era nelipsită, la cules de fructe. Toamna oamenii culegeau fructele şi Maria Lătăreţu în mijlocul grădinilor le cânta. La vârsta de 14 ani nu mai suportă sărăcia şi îi spune mamei ei, plec la fratele meu la târgu-Jiu. Fratele Ioniţă şi primul mentor al Mariei Lătăreţu era căsătorit cu o cântăreaţă de taraf în Târgu-Jiu la două case de casa memorială Ecaterina Teodoroiu. La 14 ani pleacă de acasă tot desculţă şi parcurge 37 de km dintre Bălceşti şi Târgu-Jiu pe jos. Ajunge la fratele ei şi îi spune: Nene, nu mai pot! Simt că dacă vin aici, cu cumnata Polina am să mă desăvârşesc şi eu. Era vocaţie.

Rep: Simţea că trebuie să plece să-şi împlinească destinul…

Ioana Lătăreţu: De la 14 ani începe să cânte în Târgu-Jiu şi se face cunoscută rapid. Ascensiunea Mariei Lătăreţu în viaţă a fost extraordinar de rapidă. Se duce vestea până la Leleşti. Aici era un tânăr frumos, un violonist, Mihai Lătăreţu care aude de privighetoarea din Bălceşti, o cere de nevastă şi se căsătoresc în 1928, dumneaei la 16 ani  şi tăicuţu la 19 ani. Doi copii pornesc în viaţă pe lungul drum al Gorjului cu picioarele goale amândoi şi săraci lipiţi. Din nou zbuciumul vieţii o cuprinde pe Maria Lătăreţu cu toate succesele în artă. Pe lângă faptul că a fost o celebră interpretă şi culegătoare de folclor, Maria Lătăreţu a fost şi o mare creatoare. Ea devine membră a Uniunii Compozitorilor Români din anul 1965, cu piesele create, text şi linie melodică ale dumneaei.

Rep: A fost o personalitate completă.

Ioana Lătăreţu: La 17 ani creează prima piesă impresionată de drumul acela care l-a făcut la 14 ani creează cântecul, puţină lume ştie că este al dumneaei, Lung e drumul Gorjului. Acest cântec i-a fost luat, răpit de Maria Tănase. În momentul în care a aflat ce s-a petrecut cu acest cântec Maria Lătăreţu niciodată nu l-a mai interpretat şi a spus: să fie sănătoasă Maria Tănase şi să-l cânte!

Rep: Atât de mult a afectat-o…

Ioana Lătăreţu: Atât de mult a afectat-o pentru că Maria Tănase a minţit-o. I-a cerut două cântece să-şi îmbogăţească repertoriul dar de fapt îi trebuiau două cântece româneşti autentice ca să plece la expoziţia de la New York împreună cu Grigoraş Dinicu.

Rep: S-a schimbat Maria Lătăreţu de-a lungul timpului, fiind greu încercată, sau a rămas cu aceeaşi nobleţe şi modestie de-a lungul anilor?

Ioana Lătăreţu: În 1929, are primul copil şi de aici încep marile tragedii. Din cei şase copii născuţi de Maria Lătăreţu nu supravieţuieşte decât soţul meu, Ion Lătăreţu. Este singurul supravieţuitor. Până la nunta mea a avut coadă, purta o coadă frumoasă pe cap şi de ea îşi prindea marama. La nunta noastră şi-a tăiat părul, a spus că vrea să fie o soacră coafată, modernă, cu pălărie şi rochie de seară. Printre invitaţi a venit şi Rodica Bujor. Avea o pălărie superbă cu o voaletă mare pe faţă. A sărutat-o felicitând-o pe măicuţa prin voaletă şi dânsa a fost foarte mirată şi puţin indignată. I-am spus atunci: Măicuţă fă-ţi şi dumneata aşa o pălărie cu voaletă că eşti o mare artistă. Şi mi-a răspuns: Nu, mamă! Eu sunt Maria Lătăreţu care a plecat cu bucata de turtă în mână şi în picioarele goale. Era de o modestie rară, de o cochetărie modestă, ştia cum să se îmbrace. Pardesiul ei pe care şi l-a adus din străinătate este depus la casa memorială. La fel şi rochiţa din catifea franţuzească, sunt acolo.

Rep: Un lucru care v-a impresionat profund din cariera artistei?

Ioana Lătăreţu: Doresc să vă spun un lucru care pe mine m-a impresionat enorm: în 1945, când s-a încheiat cel de-al doilea război mondial, ştiind-o mare creatoare, i-a fost cerut să creeze o horă a păcii. Şi creează vestita Horă a Păcii care este un cântec superb. Se cântă acest cântec, se termină cu războiul, lumea uită şi este invitată la Budapesta ca mesager al păcii. I se cere să cânte şi cucereşte sufletele budapestanilor cu Hora Păcii. Şi de atunci pentru unguri Maria Lătăreţu este mesagerul păcii.

Rep: A avut o recunoaştere largă internaţională…

În Polonia, în Cehoslovacia, în Uniunea Sovietică era recunoscută, când ne-am căsătorit noi, în 56, măicuţa era plecată cu contract pentru doi ani, cânta acolo la restaurantul de artă culinară Dunărea şi o iubeau moscoviţii şi ajunsese proverbială prin chipul acela radios al dumneaei şi zâmbet. O întâlneau şi moscoviţii în limba rusă îi spuneau: Maria zâmbeşte că tu ne încălzeşti sufletele în zilele de ger! În Uniunea Sovietică a fost de nenumărate ori, a ajuns până la graniţa cu Mongolia. În Ungaria, în Egipt, în Siria, în Iordania, în Grecia, Bulgaria, Serbia. A fost, dacă nu mă înşel, în Elveţia pentru că ştiu că acolo l-a întâlnit pe marele folclorist Marcel Cellier al elveţienilor pentru că era ţară neutră iar restul ţărilor nu i-au admis niciodată să meargă mai departe să plece şi să vadă Franţa, Spania, Anglia. În anul când a murit, 1972, împreună cu Lucreţia Ciobanu, există şi o fotografie de atunci, umblau amândouă să-şi facă paşaportul să plece amândouă în America. Lucreţia Ciobanu a ajuns, Maria Lătăreţu în cer.

Rep: Care a fost legătura dintre Maria Lătăreţu şi Constantin Brăiloiu?

Ioana Lătăreţu: A fost mentorul principal. A fost cel căruia i-a călăuzit paşii. Fără Constantin Brăiloiu poate că Maria Lătăreţu nu ajungea atât de departe. Ar fi rămas la nivel de cântăreaţă de taraf, de restaurant. Dar marele Brăiloiu a văzut stofa, a văzut omul din Maria Lătăreţu, pentru că are dumnealui nişte mărturisiri în care spune: cu Maria a trebuit să fiu un profesor extraordinar de exigent pentru că avea mult talent şi multă personalitate. A fost foarte greu să o cizeleze. Şi în ce sens? Exact ca şi băiatul meu şi dânsa avea un fel de a-l pronunţa pe r, mai apăsat. Şi Brăiloiu a corectat-o de şi-a pierdut acest r apăsat. Îmi povestea dânsa cât s-a chinuit şi la un moment dat, ştiţi ce mi-a spus: Mamă, dacă nu ar fi fost Brăiloiu nu ştiu unde aş fi ajuns! Dar Brăiloiu m-a învăţat să ţin furculiţa şi cuţitul în mână!, aşa mi-a spus. A fost mentorul care a desăvârşit-o. Dar a luptat foarte mult cu dânsa.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta