Arta • Oarecum despre căderea în timp!

M-am gândit deseori ce ar trebui să spun despre Ion Pecie, profesorul de literatură, colaboratorul  şi prietenul meu, dacă cineva, aşa într-o doară, m-ar întreba: ce mai face Ion? cum o mai duce cu sănătatea? ce mai scrie? Mărturisesc că aş fi tare încurcat, neştiind ce să-i răspund. Mai precis, i-aş spune că Ion se află internat de ceva vreme într-un spital, departe de „amarul” nostru târg. Că, din când în când, mai aflu veşti despre el, şi-mi pare că n-a uitat de adevărata sa menire pe această lume. Că spiritul său pătrunzător veghează ca lucrurile să se împlinească aşa cum ele au fost lăsate de bunul Dumnezeu. Aş mai putea spune că, de o bună bucată de vreme îi public textele despre Creangă, o adevărată bucurie şi desfătare intelectuală. Chiar dacă am colaborat, ne-am văzut rar, iar de cele mai multe ori în grabă, schimbând doar câteva păreri sau gânduri despre chestiuni ce ne frământă, niciodată într-un deplin acord cu noi înşine. Scriu aceste lucruri pentru că  îmi doresc foarte mult ca Ion să revină sănătos printre noi, iar proiectele sale culturale să fie împlinite. Scriu din respect pentru omul Ion Pecie şi, sper, să nu mi-o ia în nume de rău. O fac în amintirea acelor ore în care „trăncăneam” despre literatură, artă şi filozofie. Ştiu că este un dascăl apreciat, o autoritate care s-a impus în colegiul unde predă literatura română, că multe generaţii de elevi îi datorează urmarea destinului lor cultural. Fără îndoială, Ion Pecie face cultură acolo unde programa şcolară de-abia mai reuşeşte să pătrundă, iar verva, inteligenţa, talentul şi erudiţia sa l-au impus în lumea literaturii, a criticii, acolo unde zeii se războiesc cu oamenii pentru a supravieţui. Ion Pecie a reuşit, în ciuda faptului că a dus o viaţă de provincial într-un oraş unde amatorismul şi improvizaţia sunt la ele acasă. N-a scris atât cât ar fi putut să scrie. Dar a scris atât cât a trebuit pentru ca să-şi fi dat măsura propriei valori. Am convingerea că, după apariţia cărţilor pe care le are în lucru - unele finalizate –, lumea literaturii se va îmbogăţi, iar cei care îl vor studia pe Creangă de aici înainte, nu vor putea trece peste cărţile sale ce ne descoperă adevărate minuni ale operei humuleşteanului. Ion Pecie a găsit cheia cu care a pătruns în filozofia lui Creangă, revelând o lume vie, extrem de nuanţată. Venit dintr-un sat de câmpie, în apropierea căruia a văzut lumina zilei şi Marin Preda, Ion Pecie a reuşit să se impună într-o generaţie de echinoxişti care a dat nume  grele literaturii române. La Cluj, acolo unde şi-a făcut studiile universitare, a deprins studiul temeinic şi metodic pe care îl regăsim în cărţile sale. Repet, puţine la număr, dar consistente în conţinut. În fond, de ce ar trebui să scriem mult? La ce ar folosi o operă întinsă pe mii de pagini, dar lipsită de mesaj şi valoare?! Răspunsul îl are fiecare dintre noi, în multele sau puţinele lucruri cu temei pe care le facem pe parcursul unei vieţi trăite, de cele mai multe ori, într-o continuă zbatere. Ion Pecie trăieşte cu intensitatea celui care a înţeles rostul vieţii şi bucuriile ei simple. Explozia de vitalitate, de forţă pe care le-a exprimat de-a lungul unei vieţi în care s-a întâlnit deseori cu suferinţa, sper să îi dea tăria de a depăşi momentele dificile prin care a trecut în ultima vreme. Dar, Ion Pecie trăieşte în cuprinderea de necuprins a culturii. A urcat muntele ca un Sisif, nelăsându-se niciodată înfrânt de întâmplări minore. Când a scris despre M. Preda a fost ţinta mai multor atacuri din partea semenilor întru literatură, alţii au tăcut. El era demolatorul unui mit. Dar nu s-a lăsat doborât. A fost puternic şi lucid, trăindu-şi drama ca pe un dar, încercând să schimbe câte ceva din ceea ce zeii i-au dat ca blestem. Îl ştiu în acele momente de răstrişte. Îl ştiu cât suferea pentru ceea ce i se întâmplă în viaţa lui personală, deşi înţelegea prea bine tragicul ca limită. Aşa se întâmplă când ajungi la esenţe, trebuie să ai puterea de a renunţa, dedicându-te întrutotul creaţiei. Pe Ion Pecie îl regăsesc în această ipostază de creator. Este cu siguranţă unul dintre puţini trăitori în acest târg de la marginea lumii, de care trebuie să ţii cont atunci când invoci ceva în ordinea culturii. În rest, avem de-a face cu mulţi impostori şi false valori spirituale, dar care se potrivesc de minune cu perioada pe care o traversăm. Aş vrea ca Ion Pecie să rămână prizonier al visului său pe care va trebui să aibă tăria să şi-l împlinească.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta