Arta • Paradigma postmodernistă, primăvara tranziţiei noastre, sau gânduri pentru Maria…

Ideea acestui articol a apărut odată cu prima zi a primăverii, când toate vieţuitoarele ies la soare după o iarnă lungă şi geroasă, în care frigul tranziţiei paraliza până şi cel mai legitim drept la o răsuflare mai caldă. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare: personajele sunt imaginare, într-o lume imaginară, special creată pentru a feri realitatea prin excelenţă justiţiară de eventuale infiltrări duşmănoase.

Se apropie 8 martie, după un Valentine’s day şi un Dragobete. Gândurile te poartă la chipul curat al mamei, soţiei, prietenei, dar mai ales spre cea care încă mai suferă în anii unei democraţii de carton. Numele ei ar putea fi oricare altul, dar o numesc Maria, pentru că acest nume înseamnă tot ce poate fi mai drag. Nu este numai numele unei fiinţe, ci numele unui suflet  care a adunat în el toată suferinţa omului cu frică de Dumnezeu, gândind, ca noi toţi,  că poate o nouă primăvară poate înflori mugurii dreptăţii, acum când,  minciuna stă cu regele la masă. …Şi nici măcar despre vreo faţă nobilă nu e vorba, că stă la masă cu toţi … (aici hârtia n-ar mai suporta termenul) care s-au trezit domni după o deghizare sumară. Ei, tabula rasa a intelectualităţii care nu ştiu pe ce lume sunt, strâmbă legea ca să te poată învinovăţi, uită de la mână pân’la gură că nici n-au ce să ţină minte, pândesc de după tejghea sau se-ncuie în vreun cabinet ca să nu-i vadă nimeni că citesc articole indezirabile după care îşi adoptă criteriile, portofoliile, proiectele, şi toate, în numele colectivului. Dacă aud falsuri mimează rigoarea făcându-şi vânt, uitând că ograda lor e  mănită de falsuri, că au vegheat cu ardoare să gonească pe ştiutorii de carte, au tot „selectat” după rigorile fără rigoare, că aşa  „prevede” sectorul deranjat de un simpozion internaţional de et-no-mu-zi-co-lo-gi-e (hai, pronunţă !)… Tot aşa ai reacţionat şi în comisia netrasă la sorţi când, se pare că ai miruit ce era de miru’ lumii? Poate că o violonistă adevărată a fost ţinută pe la uşă, umilită că nu ştie să întocmească un proiect de lecţie după rigoarea nu-ştiu-cui, iar ce era de miru’ lumii fu cotat drept autentic.

Fă-ţi vânt!!!

N-ar fi de mirare ca  „roţile” şi „rotarii” manageriali să ţină discursuri, cu ocazia acestei zile, propovăduind liniştea fără „indezirabili”, într-o declarată epocă a „toleranţei”. Nu ne rămâne decât să mulţumim liderilor pentru gradul de re-pre-zen-ta-ti-vi-ta-te (hai, pronunţă !) şi să le dedicăm o creaţie din folclorul nou, în  playback:

Coadă de topor

Te iubesc cu spor!

Se apropie 8 martie, după un Valentine’s day şi un Dragobete. Gândurile te poartă la chipul curat al mamei, soţiei, prietenei, dar mai ales spre cea care încă mai suferă în anii unei democraţii de carton.

Încercaseră să-i aplice stigmatul de non grata, pentru că se lupta cu „repetenţii vieţii”. Câtă dreptate avea să dea acest verdict unor creaturi care-şi perpetuează complexele în intrigi, consideră inutil tot ce trebuie, anulează valoarea, “preferă mai bine”, „cântă pe tăcute” şi „pârăşte” că nu se fac ore, mai ales când se fac, emanaţii disperate ale unui sistem-relicvă care a trăit fericit din nefericirea tuturor. Maria a suferit mult şi încă mai suferă după urma  manelismului educaţional. Şi-a făcut o misiune de credinţă din apărarea demnităţii dascălului, demnitate pusă la zid, umilită de ameninţările celor care, după o rigoare „algebrică”, mintea şi banul sunt invers proporţionale…

Se apropie 8 martie, după un Valentine’s day şi un Dragobete. Gândurile te poartă la chipul curat al mamei, soţiei, prietenei, dar mai ales spre cea care încă mai suferă în anii unei democraţii de carton.

Aseară, în uşă am auzit o bătaie timidă. Am deschis:

Doriţi garoafe cu doi lei ?

Cine te-a trimis ?

Bunica !

Unde stai?

Aici !

Cum te cheamă ?

Maria !

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta