Arta • Reviste centenare

de Ion TRANCĂU
Vizionari: 720
8 Ianuarie 2010 Ora: 14:10

În 29 aprilie 2009, am aniversat, fără prea mare aport massmediatizat, evenimentul împlinirii a 180 de ani de la apariţia primului ziar în limba română: Curierul românesc, editat de Ion Heliade Rădulescu. Este meritul acestui părinte al literaturii române de a fi publicat cele cinci poezii ale celui mai mare preromantic român, Vasile Cârlova. Cu acest act sublim, poezia noastră a pornit decisiv pe calea modernităţii. Prin extrapolarea opiniei elogioase a lui Tudor Vianu despre Eminescu, putem afirma că fără poeziile lui Cârlova, literatura română ar fi rămas mai săracă.

De mult centenare sunt revistele moldave Dacia literară( 1840, Mihail Kogălniceanu), România literară(1855, Vasile Alecsandri), şi Convorbiri literare(1867, Titu Maiorescu). Prima şi a treia apar şi acum la Iaşi, a doua, după momentul interbelic datorat lui Liviu Rebreanu şi după ipostaza sovietică cu titlul Gazeta literară, reapare săptămânal şi în prezent la Bucureşti.

Nu poate fi uitat centenarul revistei Familia (1865, Iosif Vulcan) în care a debutat publicistic Mihai Eminescu, afirmându-se în prima lui etapă de creaţie, până în 1870.

Centenară este şi revista Literatorul (1880, Alexandru Macedonski), care a reapărut la Craiova şi la Bucureşti, după Revoluţia decembristă.

Revista sibiană şi clujeană Tribuna a fost fondată de Ioan Slavici în 1884, sărbătorindu-şi, probabil, centenarul la Cluj, sub comunism muribund, în anul 1984.

Alte centenare s-au succedat în 2005(Ramuri, 1905, la Craiova) şi în 2006(Viaţa românească, 1906, la Iaşi).

În acest an vom celebra, probabil, centenarul altei reviste, mai puţin cunoscute, Viaţa socială, editată în anul 1910 de N.D. Cocea, scriitorul socialist, coleg şi prieten cu alţi doi contemporani, Vasile Demetrius şi Tudor Arghezi.

Se observă, până aici, că am avut în vedere succesiunea diacronică a acestor reviste cultural-literare care au marcat considerabil evoluţia literaturii române într-un interval de timp de aproape două secole. În continuare vom avansa succinte aprecieri critice despre programul lor de idei literare.

Dacia literară a fost şi este considerată în şcoală ca fiind un veritabil manifest al literaturii noastre moderne, în descendenţa clasicismului şi romantismului. Celebrul articol Introducţie semnat de Mihail Kogălniceanu sugerează scriitorilor paşoptişti principalele direcţii pe care trebuie să se îndrepte creaţia lor, evidenţiind, simultan, importanţa criticii literare principiale, constructive şi oneste.

Familia rămâne importantă nu doar prin faptul că a găzduit debutul publicistic eminescian, dându-i amploare până în 1870.

Revista Convorbiri literare, apărută la 1 martie 1867, avându-l mentor principal pe criticul Titu Maiorescu a imprimat, cu adevărat o direcţie novatoare, europeană, culturii şi literaturii române.

Revista slaviciană Tribuna a orientat scriitorii spre universul tematic deja conturat, anticipat de programul Daciei literare.

Revista Literatorul, editată de Alexandru Macedonski, în 1880, s-a afirmat şi s-a impus ca o publicaţie prosimbolistă, dând, mai ales poeziei noastre tradiţionale, o direcţie nouă, modernă.

Revistele din primul deceniu al secolului XX continuă această tradiţie remarcabilă din presa noastră cultural-literară. Ramuri a promovat o literatură de nivel naţional, fără a avea un program restrictiv provincial sau regional. Viaţa românească a orientat literatura spre mediul rural, îndemnând scriitorii să adopte o viziune critică şi culturală asupra populaţiei ţărăneşti.

Revista Viaţa socială rămâne valoroasă şi pentru aceea că redactorul ei i-a publicat lui Arghezi,aflat în străinătate, poezia Rugă de seară, prima artă poetică importantă a autorului volumului Cuvinte potrivite. În această poezie, Arghezi se adresa patetic unui Infinit, unui ideal creator prin care cuvântul lui să fie plug/ Ce faţa solului o schimbă/ Lăsând în urma lui belşug. Un asemenea crez artistic este continuat şi desăvârşit în cea mai cunoscută artă poetică argheziană, Testament, din care s-a născut miracolul arghezian.