Arta • Un american la Paris: George Gershwin

de Eugenia-Liliana ŞTEFĂNESCU
Vizionari: 1046
25 Septembrie 2009 Ora: 14:07

Fiecare compozitor îşi exprimă personalitatea prin muzica sa. Fiecare compozitor imprimă un stil personal creaţiei sale, căreia îi aduce ceva nou, ceva diferit faţă de predecesorii sau contemporanii săi. De aceea, după multele şi îndelungatele audiţii îi putem recunoaşte creaţia şi stilul componistic. De origine evreiască, din St. Petersburg, pe numele real Jacob, născut în Brooklyn, compozitorul naţional al Statelor Unite ale Americii, care a trăit între anii 1898-1937 - George Gershwin - a creat, în cele peste 500 de partituri, muzică pentru film şi musical-uri, şi a îmbinat muzica de jazz cu structurile simfonice, fiind considerat precursorul jazzului simfonic. În copilărie, George Gershwin era atras mai mult de sport decât de muzică, iar la pianul cumpărat de părinţii săi, primele lecţii la acest instrument le-a primit unul dintre cei trei fraţi ai săi. Max Rosen, coleg şi prieten cu George şi viitor violonist, l-a ajutat pe acesta să îşi descopere talentul şi pasiunea pentru muzică. Aşa a ajuns să întrerupă studiile universitare comerciale pe care le începuse, s-a angajat la editura muzicală Remick din New York şi a început să cânte la pian piese de succes ale vremii pentru clienţii editurii, iar mai târziu a cântat în cafenele şi în teatre. În timp, îşi îmbogăţeşte cultura muzicală prin lecţiile de teoria muzicii şi se simte tot mai atras de muzica de jazz. După anul 1918 începe să îşi susţină propriile spectacole de revistă, unde din primele sale creaţii au figurat în program: When You Want ‘em You Can Get ‘em şi Rialto Ripples. George Gershwin a avut mult de câştigat de pe urma editurii la care lucra, aceasta ţinându-l în centrul activităţilor artistice de pe Broadway. Bursa primită din partea editurii Harms, pe când avea 19 ani, l-a ajutat pe George să se dedice compoziţiei. Între binecunoscutele compoziţii care au urmat, de mare succes şi astăzi, se numără: Rapsodia albastră, Lady be good, Un american la Paris, Porgy and Bess, Strike Up the Band, Of Thee I Sing (primul musical care a primit premiul Pulitzer), Let ‘em Eat Cake. Muzică de film: Shall We Dance, filmul avându-i ca protagonişti pe Fred Astaire şi Ginger Rogers; The Goldwyn Follies. Succesul pieselor sale trecuse graniţele şi ajunsese până în Europa, aşa încât, după vizita sa în Europa, în 1923, îşi îndreaptă atenţia către jazzul simfonic, apoi către îmbinarea jazzului cu melodicitatea muzicii culte europene, aducând ca elemente de noutate expresivitatea şi ritmicitatea în noi combinaţii sonore. Regele jazzului acelei vremi, Paul Whiteman, l-a motivat pe George Gershwin. Stimulându-i creativitatea, s-a născut Rapsodia Albastră, în anul 1924, la a cărei premieră a cântat la pian însuşi compozitorul, lucrarea fiind scrisă pentru pian şi Bigband. A urmat Concertul în F pentru pian, compus de Gershwin la cererea Societăţii Simfonice din New York. Premiera concertului a avut loc în 1925 la Carnegie Hall, cu acompaniament de orchestră simfonică, având puternice influenţe ale muzicii de jazz. Să nu trecem cu vederea nici aşa-numitele melodii evergreens: S’Wonderful (din musical-ul Funny Face - 1927), Embraceable You, I got Rhythm (1930). Cu o popularitate crescândă şi o prolifică activitate componistică, Gershwin aduce în lumina reflectoarelor, în anul 1928, suita simfonică Un american la Paris, inspirată de vizitele sale în Europa. Problemele sociale din Europa şi America devin subiect de meditaţie şi revoltă pentru compozitor, care îşi pun amprenta în unele din musical-urile sale. În anul 1935, Gershwin vine cu o nouă surpriză: opera Porgy and Bess. O partitură care însumează circa 700 pagini pentru o singură compoziţie, realizată într-un an şi opt luni! Cu un puternic mesaj antirasist, inspirat după un roman de Du-Bose Heyward, muzica operei, mai degrabă uşoară, afro-americană a stârnit controverse în rândul criticilor newyorkezi prezenţi la premieră, semn că noul nu era receptat ca o acceptare imediată din partea auditoriului. Succesul internaţional al acestei opere, care a fost chiar ecranizată la sfârşitul anilor ’50 şi care i-a adus faima mondială, nu avea să se mai repete În plin apogeu, se stinge din viaţă din cauza unei tumori cerebrale, la vârsta de aproape 39 de ani, la Beverly Hills, California. Multiplele genuri abordate de Gershwin (musical-uri, muzică de jazz, suită simfonică, operă, muzică de film, rapsodie, concert, preludii pentru pian) evidenţiază uluitoarea sa capacitate de adaptabilitate la schimbare, imitaţia neaflându-se pe lista sa componistică. O îmbinare dificilă şi de mare efect, în zona de interferenţă dintre muzica uşoară şi cea cultă.