Arta • Un zeu pentru posteritate…

A marcat copilăria, adolescenţa şi chiar maturitatea multora dintre cititori. A fost miracolul călăuzitor al celor mai introvertite temperamente. Lui îi datorăm faptul că astăzi credem în iubire, că ne bucurăm şi culegem roadele unei copilării ce atinge rangul superior al imaginii despre viaţă. O! Este vorba despre El, despre domnul Eminescu. Sub îndemnul marcant al conştiinţei umane, receptarea poeziei eminesciene presupune astăzi analiza a cel puţin două importante aspecte: omul obişnuit comparabil cu omul de geniu şi conceptul de iubire în toate ipostazele ei, ca sentiment definitoriu uman. Este mai mult decât evident că omul obişnuit se supune astăzi interesului societăţii în care trăieşte, omul obişnuit este maarcat  astăzi de infuzia socială pe care singur şi-a impus-o, însă omul de geniu îşi va dori mereu altceva, va dori mereu schimbarea perspectivelor, a modului de a gândi în definitiv, schimbarea vieţii. Geniul se va vrea mereu deschizător de drumuri, iar zeul Eminescu rămâne mentor pentru oricine, pentru toţi semenii lui. Conceptul de iubire, în toate manifestările pe care le cunoaşte, este marcat, chiar şi astăzi, în rutina degradantei realităţi cotidiene, de fiorul eminescian…Iubirea lui născută sub semnul visului, capătă valenţe inexpugnabile, iar adolescentului de pretutindeni i-a făcut plăcere să se lase îndrumat de farmecul creaţiei lui Mihai Eminescu. Opera sa rămâne o „axis mundi”, o eternitate tangibilă, care marchează un minut, o oră, o zi sau chiar o viaţă oricărui muritor de rând…Sufletul nostru, al meu, al tău, al fiecăruia dintre noi, este un zbor eminescian spre indefinit şi infinit. Drumul vieţii noastre are imaginea călătoriei lui Hyperion spre Demiurg, adolescenţa de azi are ceva din naivitatea juvenilă a Cătălinei, al cărei suflet se topeşte în dulcea melancolie a plopilor fără soţ.

Proba timpului, acest fugit irreparabile tempus, a impus la Eminescu cunoaşterea şi detronarea Cezarului şi a impus mai presus de toate terapia prin poezie… Pentru că da, Eminescu vindecă suflete, ne face mai determinaţi şi mai deschişi la ideea călătoriei spre un infinit apropiat nouă, graţie unei astfel de cugetări…

Pentru mine, Eminescu a fost cel care mi-a oferit spiritul optimist al iubirii din viaţa oricărei adolescente, mi-a oferit imaginea perfectă a primei iubiri, a fost cel care mi-a şoptit discret că „A fost odată ca-n poveşti/ A fost ca niciodată/ Din rude mari, împărăteşti/ O preafrumoasă fată”. Interesul pentru poezia lui Eminescu creşte proporţional cu faptul că iubirea pătrunde în viaţa noastră, ne face să prindem aripi şi adesea să renaştem din propria cenuşă precum pasărea Pheonix, să nu ne temem de ceea ce iubim. Acest nou Zalmoxe ne-a acordat „ însuşirea de a visa cu intensitate şi cu o mare forţă imaginativă”, ne-a făurit destinele ce şi-au rezervat libertatea de a se ruga, a făcut să se contopească în sufletul fiecăruia dintre noi, imaginea unei preafrumoase fete, ori a unui luceafăr ce ne aşteaptă într-un colţ de cer…

Haideţi să visăm!...Haideţi să visăm la iubire, la împlinire, la suflete inocente…Haideţi să visăm la noi, la voi la ei…la zâmbete, la flori, la lacrimi…Este tot ceea ce ne oferă Eminescu…şi să nu uităm că zeii nu mor niciodată şi sunt cei care menţin vie flacăra speranţei…Ei sunt eterni!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta