EconomiK • Ce vremuri, domnule…!

Vizionari: 271
4 Iunie 2010 Ora: 12:46
În plină criză, unii primari gorjeni au decis să-şi acorde unele sporuri salariale. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu personalul ce lucrează în primării, fapt consfinţit prin hotărâri ale consiliilor locale. Zis şi făcut, numai că premierul Emil Boc le-a cerut prefecţilor să atace în contencios administrativ toate hotărârile consiliilor locale, prin care consilieri au decis măriri de sporuri şi salarii. Prefectul, Liviu Andrei s-a conformat, trimiţând deja membri Direcţiei de legalitate să verifice acest aspect. Până una alta să nu uităm că astfel de hotărâri au fost atacate în instanţa de judecată, unele dintre ele având câştig de cauză. Ei, şi ce dacă-i criză?!
Una dintre priorităţile autorităţilor locale, pe timp de criză, este promovarea judeţului Gorj. Aleşii poporului au decis ca judeţul să fie promovat prin editarea unui album care să cuprindă imagini şi informaţii din întregul judeţ. Ei au stabilit şi sumele cu care va trebui să contribuie fiecare localitate a judeţului pentru realizare acestei lucrări. Nu ştim încă dacă acest album este o piesă componentă a unui proiect mai amplu, sau este o altă modalitate de aruncat banii pe fereastră, pentru că au tot fost aruncaţi, iar astfel de materiale promoţionale s-au tot făcut, numai că judeţul Gorj nu a fost mai vizitat de turişti decât este în mod obişnuit. În consecinţă, noi credem că, unii dintre cei care gândesc aceste lucruri, au drept scop, nu promovarea judeţului Gorj, ci cum să mai ciupească niscavai bănuţi din fondurile publice.
Desper modul în care cheltuiesc banii unele unităţi de stat s-au scris pagini întregi, dar nimănui nu i-a păsat. Cei care diriguiesc treburile ştiu mai bine ce au de făcut, şi cui să-i umfle conturile. Aşa că nu te mai miri de ce şefii CE Turceni cumpără apă minerală de cca un miliard de lei, în timp ce la celălalt complex energetic, cel de la Rovinari, conducerea s-a hotărât să cheltuiască o sumă frumuşică, adică vreo 8 miliarde pentru pictarea bisericii din localitate. E criză nenică, nu-i aşa?!
Parlamentarii care ar dori să plece din partidele care formează actuala majoritate guvernamentală şi să vină la PSD vor trebui să întrunească acceptul filialelor judeţene şi al grupurilor parlamentare ale partidului, a declarat miercuri liderul social-democrat, Victor Ponta, cu ocazia prezentării noii "achiziţii", senatorul Iulian Bădescu, proaspăt demisionat de la PDL. Ponta a explicat că a acceptat adeziunea senatorului ex-PDL Iulian Bădescu la partid întrucât corespunde "criteriilor politice şi morale" ale social-democraţilor. El a susţinut că ar mai exista şi alţi parlamentari care ar dori să plece din partidele care formează actuala majoritate guvernamentală, însă a refuzat să dezvăluie vreun nume, însă a sugerat că ei vor proveni din zona UNPR. De altfel, în opinia preşedintelui social-democrat, faptul că parlamentarii Uniunii vor fi prezenţi în sală la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar se vor abţine de la vot înseamnă "un prim pas" de delimitare faţă de actuala putere. Alte „criterii”, aceleaşi poante!
Demersul de normalizare a relaţiilor cu PNL încercat de liderul social-democrat Victor Ponta în ultima vreme nu este împărţit şi de colegii săi de partid. Vicepreşedintele PSD Constantin Niţă a atacat, miercuri, prestaţia fostei guvernări liberale, afirmând că multe dintre problemele de astăzi sunt şi din cauza "proastei guvernări a liberalilor". El a mai susţinut că PSD nu este remorca lui Crin Antonescu, deşi cele două partide sunt unite de dorinţa de a schimba Guvernul şi de a scoate România din criză. În schimb, viziunile celor două partide legate de cea mai bună formă de guvernare sunt total diferite: guvernul de tehnocraţi este dorit de liderul liberal, Crin Antonescu, dar respins de PSD. Mare scofală!
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, încă de marţi, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor în care solicită Legislativului să adopte, până la sfârşitul acestei sesiuni, Codul de Procedură Penală şi Codul de Procedură Civilă. Şeful tatului nu este la primul demers în cazul acestor proiecte de lege. În 18 aprilie, Traian Băsescu a transmis scrisori Parlamentului şi Guvernului, în care semnala necesitatea adoptării în regim de urgenţă a Codurilor de procedură penală şi civilă şi a legilor de punere în aplicare a celor patru Coduri juridice. A doua zi, conducerea Parlamentului s-a limitat să anunţe că a luat act de respectiva scrisoare. Unde dai şi unde crapă!
Se anunţă noi vremuri grele pentru Guvernul Boc. Parlamentarii UNPR se vor abţine la votul moţiunii de cenzură care va fi depusă de social-democraţi după angajarea răspunderii Guverenului pe pachetul de legi de austeritate, a anunţat miercuri, vicepreşedintele UNPR Ioan Munteanu. Cum Opoziţia dispune de 212 parlamentari, iar actuala majoritate parlamentară pe hârtie are 255 de senatori şi deputaţi de partea sa, anunţul celor din UNPR periclitează şansele Guvernului Boc de a rămâne la cârma ţării în cazul unei moţiuni de cenzură. Abţinerea UNPR va văduvi Puterea de majoritatea confortabilă asigurată de votul celor peste 25 de parlamentari independenţi adunaţi de Gabriel Oprea de prin PSD şi PNL. Corb la corb nu-şi scoate ochii!
Guvernul va stabili un plafon salarial maximal pentru angajaţii companiilor de stat şi cei ai regiilor autonome, iar din câştigul care depăşeşte acest plafon o cotă de peste 70% va fi vărsată într-un fond de solidaritate, Executivul constatând că salariile nu pot fi reduse cu 25% în aceste unităţi. Sic!
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase