EconomiK • E criză, totuşi!

Tiparniţa s-a încins. Mii de miliarde de dolari se tipăresc non stop în SUA cum de altfel se întâmplă şi în zona euro. Şi toate astea cu un singur scop. Să repornim inflaţia, dar inflaţia nu vrea să repornească.
Minţile luminate ale economiştilor de marcă din toata lumea sunt deja într-o fază a neînţelegerii ori mai curând a disperării. Apar la tv feţe de mari oameni de afaceri la care dacă te uiţi cu atenţie nu poţi să vezi decât disperarea, oricât ar încerca ei să disimuleze acest fapt real. Tot ce au învăţat, toată experienţa practică acumulată, în ani, în zeci de ani de muncă temeinică, toate astea sunt spulberate într-o secundă. Modelele economice nu se mai potrivesc. Nimic din ce ştiam nu poate să garanteze ceva.
Ce se va întâmpla. Poate că ne aflăm în penultima fază a crizei. Toxicitatea bancară s-a transferat spre veriga mai slabă: economia reală. Mii, sute de mii de firme mici şi mijlocii au probleme extrem de grave referitoare la neîncasarea facturilor. Cine trebuie să le plătească şi nu le plăteşte? Firmele mari. Problemele firmelor mari sunt imense, doar dacă am spune credite impresionante luate de la bănci şi imposibil de returnat în actuala conjunctură, am spus totul. Dar nu asta ne interesează, noi vrem să vedem faza terminală a crizei şi aceasta este deosebit de simplă. Este criza socială.
Încet, încet, firmele mari, cele mijlocii şi cele mici, dacă nu se închid, au o singură şansă să reziste nu într-un mediu economic ostil, ci într-un mediu economic al disperării.

Concedierile vor atinge o cifră impresionantă dar încet, încet ne vom adapta şi la acest fenomen. La un moment dat, economia globală va atinge şi punctul terminus, de unde va începe să crească, dar acel moment este foarte, foarte îndepărtat. Între timp, televiziunile, internetul, radiourile sigur că da vor aborda aceleaşi teme predilecte: infractori, prostituate, corupţie, politicieni, show… Au vreo legătură cu toate acestea, cu situaţia în care ne aflăm? Există soluţii viabile enunţate de cineva şi puse în practică la această oră? Vă invităm să răspundeţi cu curaj la aceste provocări.

Nimic nu e mai important decât faptul de a înţelege ce se întâmplă cu adevărat. E greu, e uşor de înţeles? Asta e marea provocare. Nu e nici greu, nici uşor, dar pur şi simplu trebuie să privim nu la evenimentele care se întâmplă, ci trebuie să privim prin ele, altfel nu vom înţelege nimic. Băncile se situează în mijlocul sistemului, aşadar ele au pârghii de supravieţuire. Asta nu însemnă în nici un caz că pot supravieţui toate. Înseamnă doar că au o şansă mai mare, decât cine? Au o şansă mai mare de supravieţuire cert mai mare decât firmele mici, mijlocii şi decât persoanele particulare care îşi vând forţa de muncă pe un salariu lunar, acesta e un lucru cert şi de bun simţ şi nu mai trebuie argumentat. Dar să încercăm să revenim cu picioarele pe pământ şi să prognozăm ceea ce va urma, pentru că nu-i aşa asta e cel mai important lucru. Pe toţi ne interesează viitorul nostru, ne interesează cât va mai valora o proprietate imobiliară a noastră peste 1 an sau 2. Nu mai vorbim de electronice, electrocasnice, maşini şi alte bunuri personale, pentru că ştim cu toţii că acestea chiar şi când nu era nici un fel de criză îşi pierdeau valoarea în fiecare zi. Mai are cineva impresia că aurul este un element de tezaurizare? Cine urmăreşte preţul aurului probabil va avea o mare deziluzie. Cu toate că, începând din septembrie 2008, milioane de oameni au cumpărat aur (şi nu puţin), gândindu-se la ce va fi mai rău, acum când se uită la preţ au o mică surpriză neplacută: preţul nu a crescut, sau a crescut prea puţin ca să fie un bussiness rentabil. Păi dacă aurul, nu mai e o garanţie, atunci în ce ne refugiem? În nimic. Există analişti economici valoroşi, se numără pe degetele de la o mână, care au dat răspunsul: în nimic. Nu există nici un refugiu în cazul acestei crize fără precedent. Criza va spulbera averi, afaceri, locuri de muncă, ţări, teritorii, până când? Până în momentul în care se va produce un minim echilibru.
Echilibrul se va produce foarte greu întrucât la momentul actual economia globală este practic distrusă şi distrusă va mai rămâne ani buni de acum încolo. Marjele de manevră, de supravieţuire, pentru oameni, firme, bănci, state sunt la limită.
Sigur că la un moment dat se va ieşi din această situaţie, nimic nu merge la infinit într-un singur sens, dar deocamdată sensul e unic. Politicienii sunt prea puţini responsabili de asta. Chiar nu mai contează cine poartă răspunderea, ei vor plăti sub o formă sau alta poate şi prin simplu fapt că vor avea pe conştiinţă cel puţin 1 miliard de oameni care nu vor mai ştii ce să facă de pe o zi pe alta. Sunt mulţi care au furat sume imense de bani. Problema e că i-au furat legal, pe acte, pe contracte şi mulţi din aceşti bani sunt în buzunarele unor persoane de conducere din marile bănci ale lumii, în marile societăţi de asigurări, în marile corporaţii. Multe din acestea înregistrează acum pierderi imense, căpuşele şi-au făcut datoria, căpuşele pot să plece, chiar dacă în urmă au lăsat dezastre cu mult mai mari decât zeci de bombe nucleare. Guvernele tipăresc bani cu nemiluita, când ne gândeam în urmă cu un an că bănci centrale pot tipări bani fără acoperire, în neştire, credeam că poate rulează un film SF la cinema, dar e realitate pură. Generaţiile viitoare sunt deja amanetate, cum ar veni sunt puse gaj pentru datoriile care se fac azi. Cu ce preţ se fac aceste datorii? Cu preţul că nici nu ştim ce ni se va întâmpla mâine, poate nici nu ne mai interesează atâta timp când cei mai mari afacerişti ai lumii spun clar: sistemul financiar mondial e distrus. Punct.

Criza este un adevărat dezastru. Cel mai greu va fi resimţită, nu-i aşa, că ştim cu toţii de cei mai săraci oameni. Mulţi dintre ei mor şi acum de foame, în viitorii ani vor muri cu mult mai mulţi. Acesta e cel mai grav efect al lăcomiei unor oameni, care pentru a-şi băga în buzunar sute de milioane de dolari efectiv omoară în fiecare zi mii de oameni. Vor avea toate aceste suferinţe vreun ecou, în viitor? Vom putea construi vreodată o societate care să garanteze minimul de subzistenţă măcar pentru o parte din semenii noştri? Mă îndoiesc. Şcoala, instruirea continuă, munca, practic nu au mare valoare dacă nu sunt dublate de o conjunctură favorabilă, de noroc, de abilitate, chiar nu putem vorbi despre caracter asociat cu reuşita profesională. Generaţiile noi ni se par rupte de realitate, au şi de ce, internetul ne ocupă mult timp şi practic dacă vrem putem sta numai acolo. Din când în când ne amintim că avem nevoie să mâncăm sau că avem nevoie de bani. Să fie oare un lucru rău? Nu ştim, e greu să facem presupuneri, lumea se schimbă în fiecare zi, noi însă ne schimbăm mai greu. Poate ne încearcă totuşi o părere de rău, mulţi am cunoscut mari oameni de cultură şi am rămas impresionaţi sau poate buimăciţi de-a binelea în faţa unor persoane care păreau desprinse din altă lume. Cei care n-au avut posibilitatea să discute personal cu asemenea somităţi poate au citit multe cărţi şi la un moment dat s-au cutremurat în faţa unor genii. Acum poate vedem mulţi tineri care n-au deschis măcar o carte şi ne gândim, oare ei ştiu ce pierd? Dacă tot am întrebat să încercăm să ne dăm şi răspunsul. Poate că lucrurile s-au schimbat mult mai mult decât putem noi să înţelegem, poate un joc de calculator oferă un grad de adrenalină mult mai mare decât o lectură deosebită, poate o noapte într-un club e cu totul altceva decât o piesă de teatru veritabilă şi uite aşa lumea se schimbă în fiecare zi. Trebuie doar s-o înţelegem, iar când nu mai înţelegem, să o acceptăm, iar când nu mai acceptăm, să încercăm să ne punem în locul celui cu care dialogăm iar când nu mai reuşim nici acest lucru nu ne mai rămâne decât să o contemplăm.

Ciprian ŞTEFĂNESCU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta