EconomiK • Meniu de şapte parale pentru pacienţii gorjeni

Fără bani, porţii mici şi mâncare lipsită de consistenţă. În Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, necesităţilor pacienţilor au fost reduse la minim. Oameni sunt trişti şi descurajaţi din cauza realităţii. Pereţii scorojiţi, tărgile uzate, scaunele cu rotile, lifturile, mesele seci din bufet, toate par că s-au resemnat. Toţi ridică din umeri şi acuză la rândul lor.

Deliciul din găleată, servit cu polonicul ros de vreme

Cât despre o redresare a situaţiei, nici nu poate fi vorba. Şi uite aşa înţelegem de ce mai marii neamului se tratează mai tot timpul peste hotare. În primul rând pentru că au bani, pentru condiţii şi pentru că au posibilitate. Şi pentru că ei nu pot consuma fierturile sau tocăniţa, servite direct din găleţile din plastic. Când bucătăreasa ridică polonicul ciobit din găleată, stomacul lor nu îi mai îmbie deloc la hrană. Nu îi îmbie nici pe bolnavii de rând. Însă o mare parte dintre aceştia se adaptează, alţii refuză cu diplomaţie, în timp ce unii dintre ei se furişează în paginile vreunei reviste şi parcă nici nu o observă pe doamna de la bucătărie. „A trecut. Nu vreau să fiu rău, dar pur şi simplu nu pot mânca din spital. E foarte trist să vezi cum ţi se pune mâncare dintr-o găleată foarte uzată şi cu un polonic ros de vreme. Din păcate nu pot consuma ciorbiţa, mâncarea de cartofi sau macaroane, oricât de gustoase ar fi ele”, a povestit târgujianul Mihai B. Deja sunt mofturi astea... ar spune şefii de la Sănătate. Că doar străbunii se hrăneau mai cu ţărână, mai din oale de pământ, o dregeau cu linguri de lemn. Şi uite frate, cât au trăit! Am auzit fraze din astea, nu o dată, ci de mii de ori. Le ştim cu toţii şi nu ştiu de ce dar tind să cred că mulţi viitori aleşi ai neamului le vor relua. Să trecem aşadar peste aspectul exterior al veselei spitaliceşti. Să trăim precum străbunii. Sănătos şi departe de „ dispensar”.  Să luăm totuşi cu noi, când plecăm să ne tratăm, o farfurie, o cană, lingură. Fie ele şi din lemn, dar musai să le luăm!

„Cumpărăm noi pastile, aşa că de un salam, nu ne mai văietăm”

Când vine vorba însă de gustul supelor, tocanelor sau desertului, părerile sunt împărţite. Unii le apreciază. „ E bună mâncarea. Cam aceleaşi de fiecare dată, dar acasă nu îmi permit să mănânc ce îmi dau aici. Cel mai mult îmi plac tocăniţele cu carne de pui, dar eu sunt aici de 6 zile şi am mâncat doar de două ori carne”, a spus Anghelina M. din Mătăsari. Alţii le acceptă şi le suplimentează cu pachetul de acasă. Că deh... doar mezeluri, brânză topită sau fructe, parcă nu te scoală de pe patul spitalului. „ Mai avem nevoie şi de hrană caldă. Avem pe lângă porţiile lor, pachet de acasă. Puţini sunt în spitalul ăsta care să nu îşi cumpere de la magazinele din împrejurimi sau care să refuze pachetele de la familie. Cumpărăm noi pastile, aşa că de un salam, icre sau pateuri, nu ne mai văietăm. Aici ni se dau supe, ciorbe de zarzavat, mâncare de varză ori cartofi şi paste”, a mai spus un alt pacient. Au învăţat gorjenii care-i treaba cu bolile tratate în spitale. Deşi plătesc la fondul asigurărilor de sănătate şi au dreptul prin lege să primească cele mai bune îngrijiri medicale, în realitate lucrurile stau cu totul altfel. Sunt reguli clare, care dacă nu ţi se spun, de către ceilalţi colegi de salon evident, ai două posibilităţi. Fie accepţi ideea unei cure de slăbire, fie ceri şi porţia pe care vecinul de pat a refuzat-o. Nu că nu i-ar fi fost foame, dar prins în paginile revistei, nici măcar nu a auzit glasul roţilor. Cele patru roţi ale căruciorului, pe alocuri mâncat de rugină, sleit de puteri şi undelemn.

Ce pretenţii să avem de la un spital de stat?!

Conducerea Spitalului Judeţean Gorj este conştientă că nu toţi pacienţii sunt mulţumiţi. Dar cum „nici la o nuntă nu le poţi fi tuturor pe plac”, de ce să cerem atâtea într-un spital de stat? E suficient cât ni se dă. Nu foarte mult, pentru că cei care orânduiesc banul public, au trecut toţi pacienţii la dietă. Una nu foarte scumpă, cum sunt de regulă cele stabilite de medicii nutriţionişti, dar nu ştim nici cât de sănătoasă. Pentru micul dejun, prânzul şi cina, statul plăteşte aproximativ şapte lei. Asta pentru meniul de bază. S-au gândit aleşii neamului şi au decis ca pentru lehuze şi diabetici să existe un regim separat, care dacă e cu doi, trei lei mai scump, e cică neapărat şi ceva mai săţios. „ Alocaţia de hrană ar trebui să fie mai mare pentru a acoperi cele 15 regimuri pe care unitatea noastră le-a fixat. Nu-i rău nici acum, dar am fost nevoiţi să mai renunţăm la meniurile cu carne. Asta pentru a nu ajunge în imposibilitatea de a le mai oferi şi ceea momentan le putem pune la dispoziţie pacienţilor din judeţul Gorj”, a menţionat Constantin Pălivan, director adjunct al Spitalului Judeţean Gorj.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta