EconomiK • Povestiri adevărate

Prin 1995 economia de piaţa abia răzbătea în Romania, dar tot atunci am avut ocazia să văd la lucru mentalitatea capitalistă şi, sincer, nu semăna deloc cu modul în care noi, proaspăt ieşiţi din comunism, ne comportăm.

Despre ce este vorba?

Aveam un amic foarte bun şi pe care vizitându-l foarte des am reuşit să-i cunosc destul de bine afacerea.

Era vorba de 3 magazine de încălţăminte, bine situate şi de planurile patronului (prietenul meu) de extindere, de deschidere a unei linii de producţie de pantofi sport.

Ce mă intriga la un moment dat, era faptul că nu ştiam cine este personajul care stătea cuminte în fiecare zi într-un colţ al magazinului, tot timpul îşi nota conştiincios câte ceva în carneţel şi colac peste pupăză vorbea numai în engleză.

Aşa că, nici mai mult nici m-ai puţin, l-am întrebat în mod direct pe amicul meu (patronul) ce este cu împricinatul şi ce hram poartă.

Este un student la managementul afacerilor, e canadian şi studiază parcă în Toronto, a venit aici pe timp de vară să facă practică.

E, acuma eram mai nelămurit ca înainte.

Bun, zic, dar cum a ajuns ăsta din Toronto tocmai în Craiova pe Lipscani şi tocmai să facă practică la firma ta?

E simplu, zice amicul, prin Camera de Comerţ, ei m-au întrebat dacă vreau să-l primesc să facă practică la mine pe perioada verii.

Eram din ce în ce mai extaziat.

Vine un copil de 20 de ani din Toronto, unde e mama economiei de piaţă, să studieze practic la un magazin de încălţăminte din Craiova! Ce să studieze? Managementul afacerilor, ăsta era obiectul lui de studiu la facultate.

Nu prea se simţea grozav flăcăul, amicul meu nu prea îl băga în seamă, era ocupat să câştige bani, dar stătea săracul aproape cât stăteau şi vânzătoarele.

Atunci mi-am dat seama de ce şi cât suntem, noi românii.

Ăla bogat munceşte toată ziua şi învaţă de la oricine să fie bine pregătit pentru ce va fi mâine sau la anul sau peste zece ani, iar la noi fudulia e pe cai mari.

Asta era în 1995. Ce s-a întâmplat cu studentul din Toronto nu mai ştiu.

Amicul meu a ajuns la o mare înflorire financiară. Ş-a făcut linia de asamblare pantofi sport, avea 200 de angajaţi şi până prin 2005 a mers bine.

Apoi a dat faliment, a închis şi fabrica şi magazinele de încălţăminte şi din păcate era în divorţ cu soţia.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta