EconomiK • Vânzări slabe pe piaţa brazilor
În Piaţa Litovoi din Târgu Jiu au fost aduşi pentru vânzare brazi şi molizi. Comercianţii nu sunt deloc optimişti şi spun că efectele crizei financiare se resimt în acest an. Una peste alta, negustorii au redus serios numărul pomilor de Crăciun comparativ cu cei scoşi la vânzare în anul 2008. Mai mult, acolo unde se poate, aceştia aplică teoria preţului de criză, numai să nu rămână cu arbuştii nevânduţi. Preţul unui brad de import variază între 80 de lei şi 200 de lei, pomii fiind aduşi de pe meleaguri străine, în timp ce binecunoscuţii molizi se vând cu sume ce pleacă de la 10 lei şi ajung la maximum 150-200 de lei de lei. Comercianţii prezenţi în piaţa Litovoi au testat deja situaţia. Spre deosebire de anul trecut, de această dată, târgujienii nu sunt prea interesaţi de procurarea brazilor sau a molizilor. Dincolo de tot şi de toate, un lucru este cert: trăim vremuri grele. Moş Crăciun este tot mai departe de casele multora dintre noi. Veniturile tot mai mici şi tot mai nesigure ale celor mari îi privează pe cei mici de poveştile frumoase ale copilăriei.
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase