Interviuri • Alexandra Andrei: „Investiţia în carte este investiţia care aduce cea mai bună dobândă”

„Când am ajuns directorul instituţiei, pentru că bibliotecar eram de ani de zile şi ştiam pe dinafară personalităţile care au trecut pragul instituţiei şi erau mai puţine, unele au revenit după 90, cazul domnului Nicolae Dragoş, pe care îl ştiam dinainte de 89. Altfel era atunci, cred că de vină era şi conjunctura, sistemul ermetic în care predominau cititorii lui Karl Marx şi ai documentelor de partid, pentru că aşa trebuia să fie statistica. Era foarte greu să aduci personalităţi culturale, nici măcar nu era o modă sau o necesitate. După 90 lucrurile s-au schimbat. Însă pentru moment am avut un handicap”.

 

Rep.: Sunteţi o persoană extrem de activă în cultura gorjenească…

 

Alexandra Andrei, director Biblioteca Judeţeană Christian Tell: Eu îmi doresc pentru instituţia pe care o reprezint să se păstreze cel puţin la nivelul actual şi să îşi menţină locul pe care-l ocupă pe piaţa ofertelor culturale chiar dacă, uneori, nu avem prima şansă în ceea ce priveşte adresabilitatea, biblioteca nefiind o instituţie spectaculoasă. Activitatea bibliotecii este mai sobră, presupune o relaţie mult mai serioasă între utilizator şi oferta noastră, nu aduce o bucurie de moment dimpotrivă, este o investiţie pe termen lung, dar noi credem că este cea mai sigură investiţie şi cu cea mai mare dobândă. Investiţia în carte este investiţia care aduce cea mai bună dobândă.

 

Rep.: Sunteţi pentru cartea scrisă sau pentru lectura virtuală?

 

A.A.: Sunt pentru amândouă dar într-o relaţie de complementaritate, nu percepând internetul şi biblioteca în competiţie, ca doi adversari, pentru ocuparea locului 1. Consider că cel puţin pentru moment şi nici în perspectivă apropiată, internetul nu va putea înlocui informaţia din carte, care este mult mai completă, mai sobră, poate şi pentru faptul că internetul este abstract. Lipseşte contactul cu cuvântul scris, cel care condiţionează o relaţie afectivă, o relaţie emoţională. Nu cred că în faţa ecranului poţi deveni sentimental, nici chiar acele pasaje care te trimit în zona afectivităţii nu-ţi provoacă trăiri de natura pe care ţi le provoacă o lectură directă.

 

Rep.: S-a renunţat la cartea scrisă?

A.A.: Nu. Şi nu se va renunţa la cartea scrisă, va fi completată cartea scrisă pe măsură ce dezvoltarea internetului şi tot ce ţine de biblioteca virtuală vor cunoaşte noi dimensiuni. Nu mă tem de afirmaţia lui Bill Gates care a spus că nu vrea să moară până când nu înlocuieşte biblioteca cu calculatorul sau până nu va distruge cartea scrisă. Cred că este o ambiţie nefondată şi formulată într-un anume moment al evoluţiei societăţii informatice, privită prin prisma afacerilor şi a unui anumit orgoliu pe care i-l furnizează prosperitatea materială şi nu în ultimul rând această pondere pe care o ocupă internetul nu neapărat în lumea celor mai informaţi ci în lumea celor comozi. Consider internetul partenerul persoanelor comode şi nu partenerul persoanelor care-şi doresc o informaţie de bună calitate.

 

Rep.: Aveţi sprijinul politicului în activitatea dumneavoastră?

A.A.: Noi avem sprijinul ordonatorului de credite şi nu al politicului, nu am fost niciodată o instituţie politizată din fericire. Poate că bibliotecarii au şi este firesc să aibă simpatii politice, votează fiecare după propria opinie, pot să facă parte şi din partide nu este nici o problemă, însă la nivelul conducerii nu am avut niciodată probleme de ordin politic în relaţia noastră cu ordonatorul de credite, Consiliul Judeţean.

 

Rep.: Fundaţii, Asociaţii nonguvernamentale care vă sprijină la ora actuală…

A.A.: Sunt puţine astfel de asociaţii şi de regulă aparţin tot oamenilor din cultură. Viorel Gârbaciu avea o fundaţie prin care mai putea veni cu ceva bani, am încercat şi noi, oamenii din interiorul instituţiilor de cultură, prin domnul Cepoi, acum câţiva ani de zile, am pus bazele unei fundaţii – Doctor Hasnaş – care s-a născut fără prea mari şanse de supravieţuire.

 

Rep.: Aţi adus la Târgu-Jiu nume mari ale culturii româneşti…

A.A.: Când am ajuns directorul instituţiei, pentru că bibliotecar eram de ani de zile şi ştiam pe dinafară personalităţile care au trecut pragul instituţiei şi erau mai puţine, unele au revenit după 90, cazul domnului Nicolae Dragoş, pe care îl ştiam dinainte de 89. Altfel era atunci, cred că de vină era şi conjunctura, sistemul ermetic în care predominau cititorii lui Karl Marx şi ai documentelor de partid, pentru că aşa trebuia să fie statistica. Era foarte greu să aduci personalităţi culturale, nici măcar nu era o modă sau o necesitate. După 90 lucrurile s-au schimbat. Însă pentru moment am avut un handicap. Neavând tradiţie şi neavând legături cu personalităţi culturale, eu la rândul meu am avut nevoie de colegi care să fie mai bine plasaţi în această zonă a relaţiilor cu personalităţile culturale. Cei mai potriviţi pentru acest lucru sunt poeţii, scriitorii care au ceva cunoştinţe şi sunt cumva mai bine cotaţi pe piaţa naţională. La nivelul judeţului nu este o problemă, problema apare în momentul în care depăşeşti graniţele judeţului şi mai ales în relaţia cu capitala, existând un soi de tabu sau de statu quo cum că provincia trebuie să fie inferioară capitalei. Am simţit nu de puţine ori cum se materializează această percepţie a celor din capitală. Mi-a fost de un real folos Nicolae Diaconu, membru USR, cu multe relaţii în lumea scriitorilor…

 

Rep.: Nicolae Diaconu, o mare personalitate gorjenească, de altfel…

A.A.: Da, şi un mare suflet extraordinar pentru cultură. El dorea ca totul să fie de foarte bună calitate şi atunci era perceput ca un personaj extrem de dificil, dar după ce intrai în acest joc în care fiecare punea câte ceva pentru standardul calitativ ţi-l făceai prieten pentru totdeauna şi nu regretai acest lucru.

 

Rep.: Titu Rădoi, o altă personalitate de seamă a culturii gorjeneşti.

A.A.: L-am cunoscut pe regretatul profesor Titu Rădoi, un punct de reper pentru tot ceea ce însemna un om din cultura gorjeană. Era perceput nu doar de noi dar şi de personalităţi din afara judeţului ca fiind un mare spirit. Era suficientă o privire a domnului profesor ca să realizezi că ceea ce ai întreprins tu la un moment dat este de calitate sau nu. Cuvintele erau inutile. Prin intermediul câtorva manifestări de rang naţional ne-am permis să ajungem la personalităţi de talie naţională, iar dacă prima întâlnire s-a soldat cu un succes apoi drumul a fost deschis. Important era să rămâi la acel nivel şi să nu cedezi presiunilor locale de a coborî ştacheta de dragul unora care-şi doresc să urce în acelaşi vehicul. Este greu să păstrezi uneori acest echilibru, între ceea ce-şi doresc scriitorii de la nivel local în relaţia lor cu cei din plan naţional.

 

Rep.: Cum reuşiţi să-i ţineţi aproape pe scriitorii gorjeni?

A.A.: Pe cei de aici i-am convins până la urmă că şansa lor este să aibă un dialog deschis cu cei mai valoroşi decât ei sau cu cei aflaţi pe aceeaşi treaptă de evoluţie dar plasaţi în alte centre culturale, care au un atu prin această aşezare geografică. Acest dialog nu este posibil decât dacă dăm la o parte orgoliile mărunte, provinciale, şi încercăm să urcăm noi la nivelul pretenţiilor lor nu să îi coborâm pe ei la nivelul realităţilor dintr-o provincie. Cei care au venit aici cu o anumită percepţie s-au întors după o primă întâlnire cu impresii schimbate cel puţin la 180 de grade. Au fost situaţii în care întâlnirea din foaierul bibliotecii era extrem de apăsătoare, în care bucureştenii priveau de la mare înălţime un director de bibliotecă dintr-o zonă de sud-vest a României. Realizam din privirile personalităţilor că nu reprezentăm mare lucru şi că suntem aproape un semieşec din start, pentru că li se mai întâmplase în provincie un astfel de lucru, şi aşteptam cu emoţie finalul întâlnirii noastre pentru a vedea dacă am reuşit să ne dăm o şansă.

 

Rep.: Se face cultură de bună calitate în judeţul Gorj?

 

A.A.: Eu spun că se face şi cultură de bună calitate, poate nu întotdeauna aşa cum ne-am dorit noi. De fiecare dată aspiraţia noastră este să depăşim aşteptările celor care vin. Am avut confirmarea unor astfel de schimbări de percepţie. A fost aici actorul Florin Zamfirescu împreună cu realizatorul de emisiuni Mihai Tatulici. Era o lansare de carte a lui Mihai Tatulici, de fapt strânsese într-un fel de antologie ce apăruse până atunci, iar Florin Zamfirescu a venit cu un recital şi cu o carte despre teatru. Iniţiatorul acestei întâlniri a fost actualul senator, Toni Mihail Greblă. Noi eram emoţionaţi, sala de lectură neîncăpătoare, cei doi au perceput imediat dar citeam în privirile lor acea neîncredere sau lipsă de speranţă în ceva de foarte bună calitate. La sfârşitul manifestării lucrurile s-au schimbat radical.

 

Rep.: Este într-adevăr greu să lupţi cu această etichetă. Cei din capitală de cele mai multe ori vin în provincie cu idei preconcepute.

A.A.: Da, şi că oricât ai face promovare tot nu ştie toată lumea ce se întâmplă. Am făcut odată invitaţie unei personalităţi, nu-i dau numele, la Serile de la Brădiceni. Am încercat să îi explic ce sunt Serile de la Brădiceni, era o sintagmă fără răsunet, fără ecou, şi am fost rugată să trimit o scrisoare în care să explic ce este cu această manifestare. După ce am trimis această scrisoare şi am enumerat personalităţile care onoraseră acest festival naţional de poezie cu prezenţa lor în Gorj, abia după aceea personalitatea în cauză a acceptat invitaţia. De fiecare dată trebuie să dăm o explicaţie. Nu este obligat nimeni din vârful Iaşului să ştie ce se întâmplă pe malurile Jiului.

 

Rep.: Sunteţi o persoană tenace…

A.A.: Până nu reuşim, nu lăsăm lucrurile la voia întâmplării.

 

Rep.: Avem antemergători în cultura gorjenească?

A.A.: Avem antemergători culturali. Dacă ne referim la personalităţi culturale avem şi nu prea avem. Nu suntem într-o poziţie privilegiată din acest punct de vedere. Dacă mă uit în Cluj, în Iaşi, în Olt, în Banat şi în alte zone, chiar şi în Dolj, realizezi imediat că numărul personalităţilor care s-au născut pe acele locuri reprezintă un atu formidabil pentru instituţiile de cultură. Noi nu avem atât de mulţi şi poate de aceea am ajuns să facem Festivalul de literatură Tudor Arghezi spre întrebările la urma urmei îndreptăţite ale ieşenilor sau a altor dascăli universitari, care totdeauna cer explicaţii. Tudor Arghezi nu este născut la Gorj, dar festivalul există doar la Gorj.

 

Rep.: Mai este loc pentru un festival Artur Bădiţa, de exemplu?

 

A.A.: Da, este loc, însă Artur Bădiţa a avut o neşansă. În afară de talentul care l-a recomandat dintotdeauna, de sensibilitatea lui poetică, neşansa lui a fost că a trăit foarte puţin, că a avut o existenţă fizică relativ dezordonată, aşa cum o au de altfel poeţii, şi a pierit prea devreme. Poeziile lui au fost foarte bine cotate la vremea aceea, şi acum sunt bine cotate, din păcate numărul lor nu este atât de mare şi timpul nu i-a permis să se afirme. Atunci, noi am început să-l cultivăm pe Artur Bădiţa, pornind de la rădăcini şi încercând să consolidăm această imagine. Sperăm ca în continuare să facem mai mult pentru el. La Serile de la Brădiceni unul din premiile pentru poezie care se acordă unui gorjean pentru încurajarea debuturilor şi nu numai se numeşte Artur Bădiţa.

 

Rep.: Artur Bădiţa, Nicolae Diaconu, Titu Rădoi…

A.A.: Da, Titu Rădoi, care, parcă aşa a vrut destinul să se nască pe 29 iunie când lumea este în vacanţă şi să dispară în ultima zi a anului, pe 31 decembrie. Ne este foarte greu să ne amintim şi la ziua de naştere şi la ziua dispariţiei, deoarece nu sunt bine plasate calendaristic. Atunci, am mutat cumva acea comemorare a dispariţiei domniei sale, am mutat-o de Sfântul Nicolae, în speranţa că ne va fi mai uşor să mobilizăm şcoala şi să avem şcoala alături.

 

Rep.: Cum îl valorifică Gorjul pe Gheorghe Grigurcu?

A.A.: Oriunde mergem în această Românie, toată lumea ne invidiază pentru faptul că Gheorghe Grigurcu locuieşte la Târgu-Jiu. Spun că noi avem o şansă pe care nu ştiu ei cât o valorificăm sau nu. În ceea ce mă priveşte, biblioteca are de câţiva ani buni de zile o relaţie foarte bună de colaborare cu domnul Gheorghe Grigurcu, deşi începuturile nu au fost prea facile. Domnia sa este conştient de valoarea pe care o reprezintă, nu este neapărat un orgolios, dar nici să fie lăsat în bătaia vântului şi folosit doar de paradă nu cred că i-ar surâde…

 

Rep.: Mai ales că are şi foarte multe proiecte la care lucrează…

A.A.: Sigur că da, noi am încercat să facem din domnia sa omul care decide din foarte multe puncte de vedere, să-l aşezăm acolo unde îi este locul, aşa cum procedează şi alte instituţii din ţară, ca preşedinte de juriu, cel care să aibă ultimul cuvânt atunci când stabilim nişte premii, când ne orientăm spre nişte personalităţi ale culturii naţionale. Este firesc să se întâmple aşa. Câtă vreme e consultat în zone cele mai îndepărtate ale României cu privire la judecăţile de valoare pe care le emite, noi care îl avem alături, aici, am fi neinspiraţi e puţin spus să nu îi solicităm opiniile.

 

Rep.: Gheorghe Grigurcu este o personalitate completă…

A.A.: Da, este o personalitate completă şi mai ales, este o personalitate implicată în viaţa civică, nu este indiferent la ceea ce se întâmplă în România de astăzi.

 

Rep.: Cred că mulţi dintre oamenii de cultură din judeţul Gorj, intelectualii gorjeni ar trebui să ia exemplul lui Gheorghe Grigurcu.

A.A.: Da, cred că este tipul intelectualului complet. Nu putem vorbi de un intelectual câtă vreme el se izolează într-un turn de fildeş şi nu se implică. Definiţia dată în fel şi chip unui intelectual de la Sartre şi până la ceea ce au spus japonezii, şi ceea ce au spus atâţia publicişti şi filosofi, totdeauna vorbesc de implicarea specialistului, indiferent de domeniul lui, în viaţa cetăţii. Câtă vreme această implicare nu există, nu putem vorbi de un intelectual. Şi domnul Grigurcu face cu prisosinţă acest lucru.

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.