Interviuri • Aurel Antonie: „Pentru un scriitor aspiraţia cea mai înaltă este să obţină Premiul Nobel”

Rep: Ce părere are scriitorul Aurel Antonie despre poetul Artur Bădiţa?

 

Aurel Antonie, preşedintele Reprezentanţei Gorj a Uniunii Scriitorilor: Nefiind nici critic, nici poet, pot spune din punctul de vedere al gustătorului de poezie că Artur Bădiţa nu este printre cei mai buni poeţi, el este cel mai bun poet pe care l-a dat Gorjul până acum.

 

Rep: V-aţi ocupat îndeaproape de opera lui Artur Bădiţa.

 

Aurel Antonie: În perioada în care s-au împlinit 10 ani de la moartea poetului Artur Bădiţa am hotărât să scoatem o antologie cu opera lui.

 

Rep: Cine a hotărât acest lucru, maestre?

 

A.A.: Reprezentanţa Uniunii Scriitorilor împreună cu Biblioteca Judeţeană Christian Tell. Acest proiect a fost finanţat în proporţie de 80% de Primăria Polovragi, localitatea de baştină a poetului. Iniţial, din colectivul redacţional făceau parte trei persoane: Aurel Antonie, Adrian Frăţilă şi Spiridon Popescu. Adrian Frăţilă şi-a declinat atribuţiile, din motive personale, Spiridon Popescu s-a arătat entuziasmat o perioadă după care încet-încet a renunţat, practic, am rămas singur să fac această carte. Ideea acestei cărţi este simplă: am adunat într-un singur volum toată opera poetului, mai ales că această operă nu este atât de vastă, pentru că Artur Bădiţa a murit tânăr. A creat puţin, dar poezia lui este una de foarte bună calitate.

 

Rep.: Maestre, sunteţi şi preşedintele Reprezentanţei Gorj a Uniunii Scriitorilor. Din această postură sunteţi mulţumit de mediatizarea de care a avut parte poetul Artur Bădiţa?

 

A.A.: Autorităţile au făcut mult pentru acest poet după ce a murit. În fiecare an este comemorat. În comuna natală Polovragi, sunt invitaţi de la Târgu-Jiu scriitori, poeţi, se face o slujbă religioasă la mormântul lui, la căminul cultural elevii recită versuri din Artur Bădiţa... Biblioteca judeţeană împreună cu biblioteca din Polovragi se preocupă de acest eveniment. La toate aceste întâlniri participă şi primarul comunei Polovragi, ceea ce spune multe despre felul cum i se păstrează memoria în conştiinţa localnicilor.

 

Rep: Da, sunt de acord. A fost editată o carte cu opera poetului, se fac aceste pomeniri în fiecare an, dar poetul nu este mai deloc cunoscut pe plan local, exceptând mediile culturale.

 

A.A.:Artur Bădiţa în întreaga lui existenţă a fost un personaj discret. În perioada în care era tânăr, scria, publica, era foarte cunoscut în lumea oamenilor de litere. În timp, opera lui nu a fost reeditată sau repusă în circuitul cultural. De atunci au trecut 11 ani şi s-a diminuat foarte mult din cunoaşterea lui ca poet mai ales de către generaţiile mai tinere.

 

Rep: De ce nu avem un festival de poezie Artur Bădiţa?

 

A.A.: Mi s-ar părea normal, să ştiţi, mi s-ar părea normal… Dar acest lucru depinde de forurile culturale.

 

Rep: Aş dori să discutăm despre relaţia creatorului cu creaţia.

 

A.A.: Vă pot spune câteva lucruri referitoare la relaţia dintre artist şi operă. Gândiţi-vă că artistul în momentul în care îşi scrie opera este singur, vorbesc de literatură acum, numai de literatură. În momentul acela el creează pentru alţi oameni pe care nu-i cunoaşte. El nu ştie în mâna cui va ajunge cartea lui. Imaginaţi-vă ce se întâmplă în momentul în care cartea asta ajunge peste câţiva ani sau peste câţiva zeci de ani în mâna unui cititor. Omul acela citeşte. Să presupunem că îi şi place şi spune: „Extraordinar! Cine este omul acesta?” Şi începe să-l caute, presupunând că este interesat să-l găsească pe cel care a scris cartea. Gândiţi-vă la faptul că scriitorul în momentul în care şi-a scris opera nu ştie că cineva, odată, peste timp…

 

Rep: Practic, scriitorul odată ce a scris cartea nu mai are control asupra ei. Ea se naşte, iasă în lume şi de aici…

 

A.A.: Atât! De aici mai departe cartea îşi are viaţa ei proprie.

 

Rep: Şi se manifestă ca atare.

 

A.A. Se manifestă. Deşi pare un truism să ştiţi că ea transformă conştiinţa. Opera transformă conştiinţa, insesizabil şi în timp, însă modifică sigur, şi în bine şi în rău., depinde cum este scrisă cartea. Un alt aspect al relaţiei dintre autor şi operă este acela că, cel puţin din punctul meu de vedere, în momentul în care sunt într-o stare de graţie sau de inspiraţie am sentimentul că opera se scrie singură, mă cheamă şi mă pune la treabă. Eu sunt scribul operei, am sentimentul acesta. Nu o inventez eu. Ea există şi are nevoie de un corp material unde să se desfăşoare. Iar eu fac acest oficiu, da.

 

Rep: De ce este scriitorul Aurel Antonie atât de scump la vedere?

 

A.A.: În general sunt un însingurat, în sensul că îmi place foarte mult singurătatea, liniştea, cu cărţile mele, cu scrierile mele…

 

Rep: Aveţi nevoie de această singurătate pentru a vă scrie cărţile? Este absolut necesară?

 

A.A.:  Nu neapărat, atunci când am inspiraţie scriu şi în cârciumă, în tren. Nu am nevoie de un mediu special ca să scriu. Dar după ce scriu în diverse locuri, finisajul îl fac tot acasă în linişte şi în tihnă. Îmi place să stau de vorbă cu oamenii, dar în anumite momente, nu tot timpul. Sunt persoane care se simt bine în medii mai aglomerate, eu mă simt bine în medii mai restrânse.

 

Rep: Ce aveţi de comunicat, comunicaţi prin opera dumneavoastră?

 

A.A.: Sigur că da. Uneori comunic şi în discuţii dar din păcate acelea nu rămân.

 

Rep: Şi mesajul dumneavoastră care ar fi…

 

A.A.: Mesajul!? Mesajul e simplu: literatura nu o să dispară aşa cum nu o să dispară arta. Arta face parte din structura umană. Fiinţa umană are acest instinct artistic. La unii oameni se manifestă în mod creator, la alţii se manifestă în mod receptor. Din acest motiv eu cred că arta nu va dispărea niciodată. Gândindu-ne la faptul că ai de transmis un mesaj omenirii, fiecare dintre noi transmite acest mesaj vrând-nevrând prin ceea ce creează, prin opera pe care o face. Este greu să găseşti un mesaj fundamental care să fie etern valabil sau universal valabil. Este foarte greu.

 

Rep: În ce relaţie se află scriitorul cu opera lui?

 

A.A.: Scriitorul prin scrierile lui îşi dezvăluie personalitatea, îşi dezvăluie structura intimă, felul lui de a gândi, de a fi, de a vedea lumea. Prin operă te dezvălui, nu te poţi ascunde.

 

Rep: Aveţi nevoie de o anumită atmosferă, de o anumită stare în momentul în care scrieţi?

 

A.A.: Am citit despre marii scriitori, unii se îmbrăcau la frac şi se aşezau la birou, alţii scriau noaptea sau dimineaţa, fiecare având tipicurile lui, în cazul meu nu am un tipic anume în momentul în care scriu. Inspiraţie îmi vine mergând pe stradă, vorbesc în minte cu personajele mele, ajung acasă şi scriu, discut cu cineva la o masă, aud o replică interesantă, atunci eu creez deja în jurul replicii respective,  îmi imaginez scene, mi le notez repede să nu le uit, pentru că se leagă de personajele mele. Este o legătură fantastică. Cartea se dezvăluie atât pe hârtie cât şi în viaţa de zi cu zi.

 

 

 

Rep: Există şi situaţii în care personajele din opera dumneavoastră vă calcă şi pragul casei chiar.

 

A.A.: Da, aici ar fi exemplul domnului Brebenel care, prin felul lui de a fi, a creat un personaj în mintea mea, Frăsinel i-am spus eu, şi am început să scriu un roman despre acest Frăsinel.

 

Rep: Romanul are şi un titlu extraordinar de sugestiv…

 

A.A.: Da, se numeşte Cartea Ifoselor. E un titlu foarte frumos, "mie mi-a venit". Am făcut această precizare pentru că în interiorul romanului există un personaj, istoricul, care are o carte la subraţ care se numeşte Cartea Ifoselor. Frăsinel este invidios şi îl întreabă pe istoric cine i-a găsit acel titlu superb. Eu l-am găsit, se mândreşte istoricul. Al doilea exemplu ar fi referitor la romanul Cenuşa. Acest roman  a pornit de la o vizită pe care i-am făcut-o pictorului Keber la atelier, la el acasă, împreună cu regretatul Nicolae Diaconu. În timp ce stăteam de vorbă, în sensul că noi scriam pe hârtie şi el vorbea, pentru că noi auzeam dar el nu auzea, mi-a venit ideea unui pictor de biserică care nu aude şi pictează cuvinte pe pereţii bisericii. Mi-am notat ideea pe hârtie şi ulterior a apărut romanul Cenuşa. Te poţi inspira şi din viaţa de zi cu zi.

 

Rep: Aş putea spune despre cărţile dumneavoastră că sunt cărţi film, atunci când le citeşti ele se derulează în faţa ochilor.

 

A.A.: Se pot face scenarii de film foarte uşor după asemenea cărţi datorită faptului că în momentul în care scriu eu văd personajele ca la teatru sau ca la film. Ele rulează în faţa ochilor mei, îşi dau replicile singure, eu nu fac decât să notez ce spun ele, cum se mişcă şi unde se duc. Eu nu pot să le conduc, nu pot să iau destinul unui personaj în mână şi să fac ce vreau cu el.

 

Rep: Asta este lumea lui Aurel Antonie, în care trăieşte Aurel Antonie…

 

A.A.: Da, eu le văd efectiv şi din cauza faptului că eu le văd ele se transmit foarte uşor vizual în carte. Eu, practic, povestesc un film.

 

Rep: Un film bun…

 

A.A. (râde) Să sperăm că este un film bun.

 

Rep: Care este relaţia lui Aurel Antonie cu Dumnezeu?

 

A.A.: Sunt credincios, ortodox, cred în Dumnezeu. Nu sunt un practicant al ortodoxiei. Nu merg la slujbe, nu din dispreţ ci efectiv pentru că ritualul pierde din esenţa credinţei. Probabil că este necesar pentru alte structuri psihice dar dacă pe Dumnezeu îl ai în suflet nu ai nevoie de asemenea ritualuri scenice, să le spun aşa. Câteodată mai merg la biserică. Când eram tânăr îmi aduc aminte că atunci când eram deprimat intram într-o biserică mă rugam şi simţeam o forţă extraordinară când ieşeam de acolo, mă simţeam mult mai puternic. Eu cred în rugăciunea în singurătate, alţii poate se simt bine în timpul ritualului din biserică, eu în singurătate m-am simţit bine dintotdeauna.

 

Rep: Ce îşi doreşte cel mai mult un scriitor de la opera lui?

 

A.A.: Pentru un scriitor aspiraţia cea mai înaltă este să obţină Premiul Nobel. Acest lucru poate părea o nebunie. Pe glob apar în fiecare zi 10.000 de cărţi, de romane, 10.000 în fiecare zi. Pentru mine nu contează câte cărţi ies pe piaţă. Dacă mă apuc să scriu pentru a fi cel mai bun din Gorj, atunci probabil că voi ajunge, dar atât. Dar dacă îţi doreşti să fii cel mai bun din lume atunci poate ajungi cel mai bun din Europa.

 

 

 

Social Bookmarking