Interviuri • Despre REIKI cu Daniela Saraolu

Rep.: Ce este terapia REIKI?

D. S.: Reiki este o terapie prin punerea palmelor. Reiki este o energie subtilă, este o terapie cu lumină, care echilibrează câmpul energetic şi capacitatea corpului de a se vindeca. În România, Reiki este inclus în anexa domeniilor de practică în medicina complementară/alternativă (conform clasificării elaborate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii) la Legea 118 din 02.05.2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă, a Parlamentului României.

Rep.: Oamenii au încredere în astfel de terapii?

D. S.: Nu ştiu câtă încredere au oamenii în aceste terapii. Eu rezonez cu această terapie, esenţiale fiind rezultatele practice, de zi cu zi

Rep.: În general, românii au un stil de viaţă sănătos?

D. S.: Nu am o credinţă în ceea ce priveşte stilul de viaţă al românilor. Am o simplă părere: în România se mănâncă bine (sau se mânca) şi, la nivel general, nu avem mişcarea sau sportul ca obiectiv principal de viaţă. Impresia mea are la bază 3 ani trăiţi în Bruxelles, unde aproape fiecare cartier mare avea propria bază sportivă din care lipseau prea puţine. Foarte mulţi alergau, atât cei tineri, cât şi cei de vârsta a treia. Eu prefer înotul, aşa că eram săptămânal în piscină. Aceasta este alternativa oferită, dacă este oferită, locuitorilor din marile oraşe, dintre betoane, pentru că românilor de la sate nu cred că le lipseşte mişcarea. Întotdeauna i-am perceput mai avantajaţi pe cei de la sate, care mănâncă şi produse cât de cât de calitate, dar au şi un aer mai bun.

Rep.: Împărtăşiţi-ne din experienţa dumneavoastră profesională din alte ţări! Ce va impresionat?

D. S.: Am lucrat în mediul internaţional din 2004 până în 2007 în Belgia, Bruxelles, la Cartierul General al NATO, unde erau oameni din foarte multe ţări. Aproape m-am bucurat ca un copil, aplaudând în imaginaţia mea, stilul de muncă în care intrasem: relaxat, fiecare ştiind ce are de făcut, când e de muncă e de muncă, iar când intervin pauzele nu ne prefacem că muncim, ci chiar ne relaxăm, comunicăm, legăm relaţiile informale care aduc eficienţă muncii. Prea puţini aşteaptă să fie împinşi de la spate, pentru că modul în care îţi faci treaba este cartea ta de vizită, e o parte din tine care te recomandă. Pot afirma, fără să mă tem că aş greşi, că am perceput un procent destul de mare de etică sau poate doar am avut norocul să întâlnesc lucrători care nu confundau munca cu distracţia.

Cam în a treia zi de la instalarea în noua ţară, am făcut cunoştinţă cu spiritul civic al simplilor trecători. Mult prea mulţi dintre ei, dacă greşeai ceva, se opreau şi îţi atrăgeau atenţia să faci ceea ce prevedeau regulile de trai în comun. Atunci am avut un proces de conştiinţă. Dacă până acum mă prefăceam că nu mă afectează comportamentul fără bun-simţ comun al unor oameni şi nu luăm atitudine, am hotărât ca, ori de câte ori voi observa ceva în neregulă, să fac ceva. Nu este vorba doar de mine, ci şi de a lua atitudine când altul suferă o nedreptate, ca să nu folosesc cuvinte cu o conotaţie mai puţin benefică.

Rep.: Cum vedeţi spiritualitatea românească?

D. S.: Într-un mod foarte plăcut m-a impresionat acolo capacitatea de a recunoaşte românii pe stradă, sau pe unde mă aflam. Cum? După ochi. Poate sună ciudat, însă românii, după părerea mea fondată pe procentajul mare de reuşită prin sondajul direct, au o sclipire în ochi. Eu am numit-o spirit. Dacă este să spun ceva despre spiritualitatea românească, nu voi aminti oamenii de mare calitate care trăiesc în România. A aminti pe cineva sau câteva persoane pe care le-am cunoscut sau despre care am auzit eu, ar însemna să pierd din vedere oameni simpli, necunoscuţi, de valoare la fel de mare. Părerea mea personală este că la noi foarte mulţi au un spirit viu, foarte mulţi români încep să se trezească, la figurat vorbind. De fapt, nu foarte mulţi, extrem de mulţi! Astfel că, în curând, nu ne vom mai fura unul altuia căciula…

Rep.: Cum sunt văzuţi românii în afară?

D. S.: Cum sunt priviţi românii? Hmmm… Am avut surpriza, neplăcută, ca, după un an şi ceva, timp în care cred că lăsasem o impresie normală pentru mine, să fiu întrebată din ce ţară provin. Când am spus România, am citit surprindere şi, am interpretat eu, părere de rău. Este greşeala lor, pentru că nu poţi generaliza, după câteva întâmplări personale sau mass-media. Mă ţin departe de a generaliza şi caut să fac remarca, de la început, că tot ceea ce cred se bazează pe experienţe limitate. În discuţiile cu un angajator spaniol, care avea în subordine şi români, părerile lui despre munca şi caracterul acestora erau bune. Însă marea lui nedumerire era cum poate un om să muncească o lună întreagă şi să trimită toţi banii în ţară? Ce viaţă mai are acel om, el personal? Pentru el, acest fapt era un fenomen. Nu i-am răspuns, nici acum nu aş avea un răspuns. Şi eu trimisesem, dar nu pe toţi…!

Alţii spuneau, cel puţin despre noi fetele, că suntem elegante şi frumuşele. Desigur, „quot capita, tot sensus”. Personal am simţit că mă pot înţelege cu oricine, indiferent de culoare, naţie, religie sau orice altceva care ne face să credem că nu suntem la fel.

Rep.: Ce calităţi şi ce defecte au românii?

D. S.: Calităţile românilor sunt multe şi nu diferă prea mult de calităţile altor popoare. Îmi vine să zâmbesc: sunt ceva diferenţe între noi şi japonezi la capitolul tenacitate şi disciplină. Însă, japonezii nu au primit ca noi, gratis, un asemenea pământ bogat şi roditor ca al nostru, care îmbie la relaxare. Calitatea cea mai mare a românilor cred că este răbdarea. Au răbdat din zorii apariţiei lor, au acţionat atunci când era de acţionat, însă în rest şi-au văzut de treaba lor. Răbdarea este una din virtuţile mai greu de cucerit!

Ca defect recunosc doar unul: frica. Frica, cu tot ce aduce ea şi care deformează viaţa. Frica existentă în fiecare dintre noi: frica de a nu te putea ridica la nivelul aşteptărilor celor din jur, frica de a nu fi altul mai bun ca tine, frica de a nu pierde lucrurile materiale sau relaţiile, frica de sărăcie, frica de frică etc. Defectul acesta este spulberat de iubire. Când vom înlocui frica cu iubirea, lumea va arata altfel pentru toţi…

Rep.: Câteva sugestii pentru săptămânalul POLEMIKA…?

D. S.: La sugestii: – continuaţi să existaţi!

Îmi trece prin minte acum ideea de a organiza întâlniri, atât cu cititorii interesaţi de publicaţia acesta, cât şi cu colaboratorii…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta