Interviuri • „Dumnezeu se coboară în sufletul nostru numai atunci când am făcut cămara curată”

„Când le vorbeşti oamenilor despre trăirea în Dumnezeu ori ei nu au decât simple cunoştinţe ori sunt aşa de mari cuvintele acestea că ei pur şi simplu ajung la o neputinţă de a urmări ceea ce vorbeşti. Exemplu este Sfântul Pavel, exemplul clasic, vorbeşte atenienilor despre învierea morţilor iar ei spun foarte clar, dacă vrei, vorbeşte-ne altădată. Şi astăzi vorbim de multe ori despre ceea ce nouă ne place sau de ceea ce ne animă însă eu aş zice să vorbim de la viaţa practică, a trăi viaţa natural, a trăi viaţa firesc. Ce înseamnă să trăieşti viaţa natural şi să trăieşti viaţa firesc? Să te comporţi ca omul. În primul rând trebuie să te comporţi ca omul”.

 

 

Rep.: Înaltpreasfinţia voastră am vrea să vorbim despre îndumnezeirea omului, despre lucrarea sa în această lume.

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei : Fireşte omul este obişnuit întotdeauna să vorbească de ceea ce îi place mai mult şi probabil pentru asta este şi pregătit. Cuvântul este expresia unei experienţe şi a unei simţiri. Atunci când ai posibilitatea să vorbeşti revii întotdeauna la ceea ce te stăpâneşte mai mult. E ceea ce Sfânta Scriptură spune că omul scoate din comoara cugetării sale, că în adâncul sufletului, în interiorul lui este o comoară la care sunt atrase şi mintea şi inima. Dacă acolo sunt lucruri bune şi frumoase, de bună seamă că va vorbi omul despre ceva pozitiv. Alţii vorbesc după patimile care îi stăpânesc, alţii vorbesc după poezie, alţii vorbesc artistic, alţii vorbesc filosofic şi alţii vorbesc religios. Evident că cel mai bun discurs este acela al întemeierii omului cu Dumnezeu. Nu există în lumea aceasta asemănare asupra acestor realităţi. Dacă am zice că artistul ar avea dreptate, arta lui are o dimensiune, dacă am spune că filosoful ar fi singurul care posedă dreptatea, cugetarea lui însă nu ajunge decât de la fizic la metafizic. Acolo în spaţiile în care numai mintea poate să cugete şi să se bucure de spaţiile acestea uranice…

 

Rep.: Abstracte…

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Nu întotdeauna abstracte. Abstracte pentru că nu avem noi suficiente legături cu acel lucru. Cu cât te duci mai sus, sau mai bine zis porţi oameni mai sus în înălţimile acestea ale cugetării, cu atât constaţi că nu e nimic abstract. De fapt, abstractul este nivelul la care noi ne raportăm. Dacă suntem mai jos putem vorbi despre viaţă ca ceva abstract, dacă ajungem într-adevăr să trăim viaţa, pozitiv bineînţeles, atunci nu ni se mai pare viaţa ceva abstract.

 

Rep.: Multor oameni li se pare grea această trăire pozitivă, să zicem întru Dumnezeu, religioasă.

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei : Cred că ar trebui să pornim de la lucru concret şi la îndemâna tuturor. Întotdeauna m-am gândit la oameni să le pot vorbi despre ceva din care ei să înţeleagă unde se află şi spre ce se îndreaptă. Când le vorbeşti oamenilor despre trăirea în Dumnezeu ori ei nu au decât simple cunoştinţe ori sunt aşa de mari cuvintele acestea că ei pur şi simplu ajung la o neputinţă de a urmări ceea ce vorbeşti. Exemplu este Sfântul Pavel, exemplul clasic, vorbeşte atenienilor despre învierea morţilor iar ei spun foarte clar, dacă vrei, vorbeşte-ne altădată. Şi astăzi vorbim de multe ori despre ceea ce nouă ne place sau de ceea ce ne animă însă eu aş zice să vorbim de la viaţa practică, a trăi viaţa natural, a trăi viaţa firesc. Ce înseamnă să trăieşti viaţa natural şi să trăieşti viaţa firesc? Să te comporţi ca omul. În primul rând trebuie să te comporţi ca omul. Numai animalul nu se comportă după legile raţiunii pentru că el nu are nici un reper în viaţa asta decât mâncarea şi conservarea. Câteva vagi amintiri din trecut că pe acolo a trecut şi a găsit ceva tot de mâncare, cât despre viitor, animalul nu mai gândeşte. Nici nu-l mai interesează. De fapt, nici nu există viitor pentru el. Spre deosebire, noi oamenii avem clar noţiunea de trecut, prezent şi viitor, putem să orânduim lucrurile în aşa fel încât să ne aducem aminte de trecut, să nu mai repetăm, să trăim momentul prezent şi să ne facem un plan pentru viitor. Iată numai câteva din aceste caracteristici şi aceste puncte din planul de lucru al omului. Ca să poţi ajunge în viitor şi să ai un viitor strălucit trebuie să-ţi corectezi trecutul. Dacă trecutul este glorios cu atât mai mult trebuie să-l sporeşti şi să ajungă şi mai strălucitor. Prezentul este momentul acela în care întotdeauna iei aminte la ce trebuie să faci, cum trebuie să te comporţi ca să dai dovadă de un om corect. Nu degeaba Diogene spunea: „Caut un om”. Trebuie să-l căutăm pe omul acela. Evident, omul acela este în noi.

 

Rep.: Cum îl descoperim pe omul acela?

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Descoperirea omului dă seama de ceea ce eşti. Este o întrebare pe care ţi-o pui. Nu trebuie neapărat să stai prea mult pe gânduri. Cine sunt eu şi ce trebuie să fac? Dacă ne punem întrebarea aceasta, la care de multe ori nici noi, trebuie să recunoaştem, care gândim să zicem aşa, într-un sens religios, nu ne punem chiar întotdeauna această întrebare: cine sunt Doamne? Nu mai vorbim de alt aspect al vieţii, dacă sunt un om credincios trebuie să-mi pun întrebarea: L-am cunoscut eu cu adevărat pe Dumnezeu? Nu cumva nouă ni se adresează Dumnezeu permanent? Cine crezi că sunt Eu? Cum de altfel a spus-o şi apostolilor: Cine zic oamenii că sunt Eu? Fiecare dintre noi dăm un nume lui Dumnezeu după felul cum trăim. Unii poate cred că Dumnezeu e mâncare pentru că mănâncă mereu, alţii gândesc că e băutură pentru că bea mereu, chiar au făcut din băutură un zeu, se închină zi şi noapte lui, nu pot să stea un moment fără să nu cugete la asta. Alţii gândesc că este destrăbălarea pentru că nu ştiu cum să găsească modalităţi ca să acapareze, să subjuge…

 

Rep.: Dar pentru cei care trăiesc în cultură, în biserică... După înţelesul meu cunoaşterea înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu. Cunoaşterea prin cultură este limitată. Ne limităm la noţiuni, la percepte, concepte, putem să creăm teorii, să vorbim în parabole, dar, dincolo de acest lucru, eu cred că este un loc între omul de cultură şi omul care trăieşte teologal, în credinţă…

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Nu trebuie să le separăm. Cultura este produsul cultului. Cultura este mijlocul de expresie al cultului.

 

Rep.: Nu este cumva un orgoliu al omului, creaţia?

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Nici nu poate să existe o creaţie fără creator, foarte clar. Creaţia este un substantiv. Creatorul este subiectul, indiferent din ce unghi am privi noi acest lucru. Creatorul a trebuit să intre într-un spaţiu mistic aşa încât el să creeze ceva. Mistic nu în înţelesul de neapărat ascuns sau neapărat exotic, ci într-un spaţiu spiritual, un spaţiu tainic, un spaţiu pe care el l-a descoperit printr-o meditaţie. Nu vorbim despre arta modernă şi vorbim despre arta aceasta cu esenţă, cu tendinţă. Arta aceasta care dă expresia nobleţei sufleteşti. Evident, cultura nu are o capacitate de a-l reţine pe om în cunoaştere. Dacă există un artist mare care a pictat un tablou şi a sculptat o statuie, vor apărea în omenire artişti şi mai mari decât acesta. Ceea ce înseamnă că există o scară a valorii, a culturii.

 

Rep.: Putem vorbi aici de inspiraţie, de revelaţie? Sau putem vorbi şi de una şi de alta?

 

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Acestea sunt mijloace prin care Dumnezeu comunică. Le numim inspiraţii dar le putem numi în fel şi fel, experienţe mistice de exemplu, nu neapărat inspiraţii. Inspiraţia este o chestiune pe care am definit-o ca un fel de luminare, ca şi cum ai intra într-o cameră şi ai aprinde becul. Aceasta este inspiraţia. Dar pot să fiu permanent într-o stare de inspiraţie. Sunt momente de inspiraţie care nu pot niciodată să prindă contur material. Imnul de exemplu, în stările acestea de preaplin al sufletului apare o melodie, o gângureală. Dacă cobori imnul la nivelul notelor pe portativ sau la nivelul poeziei deja ai coborât la un nivel uman, l-ai circumscris ca să fie comunicat celorlalţi. Dar câte sentimente nu avem noi atunci când iubim pe cineva? Le putem oare descrie!? Ştim că există. Ştim că le trăim, dar niciodată nu le putem exprima. Ceea ce înseamnă că sufletul are alte valori cu care el vehiculează. Ceea ce este în interiorul nostru şi ceea ce trăim în interiorul nostru sunt grade de intensitate spirituală. Aşadar, cultura este numai o formă periferică de trăire a artistului, a omului. Unii chiar spuneau despre muzică precum că ar trebui să fie o simfonie a tăcerii. Numai acolo poţi într-adevăr să meditezi. Alţii ar spune despre pictură că n-ar trebui să existe decât o singură culoare, culoarea azuriului, iarăşi interesant. Alţii ar trebui să spună despre sculptură că ar trebui să fie o prelungire care să nu mai aibă sfârşit. Iată numai câteva din aceste elemente care pur şi simplu ne fac să gândim că aici pe pământ omul este într-o şcoală permanentă şi într-o permanentă pregătire. Se şlefuieşte ca piatra pe râu. Se şlefuieşte ca diamantul în adâncurile pământului, cea mai frumoasă expresie. Diamantul, acest carbon din adâncurile pământului, într-o temperatură extraordinară, de mii de grade, acolo se face diamantul. Dar mai presus de orice, dincolo de omul de cultură este sfântul. Acesta este modelul. Cel mai mare filosof, cel mai mare artist este sfântul.

Rep.: Dar el nu creează, nu lasă opere de artă în urma lui.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Nici nu are nevoie pentru că sfântul este arta artelor. Sfinţenia este arta artelor. Şi artistul merge şi se roagă sfântului. Sfântul nu se roagă artistului. Şi artistul se roagă unui mare cuvios. N-am avem prea multe cuvinte de spus despre viaţa lui pentru că el este simplu, de multe ori nici nu este cunoscut. Este unul dintre mulţii-mulţii care se perindă prin faţa ochilor noştri, nici nu-l reperăm pentru că nici nu vrea să-l ştie. Ba dimpotrivă, se roagă el la Dumnezeu ca să nu-l cunoască lumea. Pentru că nu vrea ca lumea să vină la el şi să-i pună întrebări speculative, dar cum ai ajuns aici, dar ce-ai făcut ca să ajungi aici?. Nici el nu ştie. Este o alchimie interioară care se petrece în adâncul sufletului nostru şi care efectiv are cu totul altă logică decât logica omenească. De fapt, singurul care este omul logic în lumea asta este martirul, acela care a depăşit logica pentru că e metalogic. Logica de astăzi îţi spune în faţă să fii un om nu ştiu cum, depinde de societate, de epocă. Unii zic că trebuie să fii miliardar, asta-i logica. Omul adevărat, omul de astăzi, omul european – poftim, o sintagmă, omul economicus, omul patron şamd. pentru că sunt modele spre care se canalizează oamenii. Toată lumea se uită la cineva. Este ca şi cum, culmea ironiei, ca în fabula lui La Fontaine, cu măgarul care transporta bulgărele de aur. Măgarul se bucura, nevoie mare, când vedea că lumea venea şi se uita, şi el credea că lumea se uită şi îl aplaudă pe el. La Fontaine spune foarte frumos, măgar prost nu pe tine te laudă lumea şi pe bulgărele de aur. Ce reprezintă bogăţia pentru un miliardar care şi el moare, se strică şi pute. Dar realismul nu ne place. Asta este marea dramă a omului de astăzi, nu este realist. Nu se măsoară cu propriile dimensiuni şi valori.

Rep.: Nu este oare o dimensiune a omului, aceea de a visa, de a-şi face iluzii?

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Bine, orişice om îşi face iluzii. De exemplu, în peştera lui Platon toată lumea vede desenat pe pereţi numai imagini. Soarele pentru el era o utopie, o imaginaţie, o fantasmagorie, dar dacă omul s-ar întoarce să vadă soarele dreptăţii, realitatea concretă, atunci într-adevăr şi-ar da seama că atunci când te priveşte soarele, lumina descoperă şi ridurile, îţi descoperă şi frumuseţea dar şi urâciunea.

Rep.: Cum ar trebui sau ce ar trebui să producă întoarcerea omului cu faţa spre lumină?

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: În primul rând, un realism personal, o cântărire personală, o judecată de valoare, fără părtinire. Să stai de vorbă cu tine însuţi. Să stau în cameră la mine şi să mă întreb: Doamne dar ce sunt eu? Că atât m-am încărcat de gânduri amăgitoare încât…

Rep.: Şi rugăciunea poate fi un mijloc.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Nu numai. Pentru a ajunge la rugăciune trebuie să fii conştient de tine însuţi. Dacă nu-ţi dai seama de necesitatea rugăciunii, nu-ţi dai seama de neputinţa ta, de conjunctura în care te afli. Nu-ţi dai seama că te paşte o primejdie. Toate acestea dacă le realizezi, atunci ajungi la rugăciune. Nu trebuie să crezi că imediat ajungi la rugăciune, ajungi la performanţă.

Rep.: Rugăciunea este un dialog cu Dumnezeu.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Este o definiţie. Dar rugăciunea este mult mai mult decât un dialog cu Dumnezeu. O spun cei care dialoghează cu Dumnezeu. Dar cum dialoghezi cu Dumnezeu? Când dialoghezi cu Dumnezeu? În ce stare dialoghezi cu Dumnezeu?

Rep.: Trebuie să fie permanent acest dialog cu Dumnezeu.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Este?! Şi cum îl faci să fie permanent? Prin ce modalitate? Care este acel medicament care mă face să fiu?

Rep.: Biserica, poate fi un mijloc!

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Nu, nu! Biserica este numai un loc unde te poţi ajuta. Este un spaţiu sacru în care totul este ambiant. Este ca şi într-o parfumerie mirosul acela. Dar nu poţi să iei biserica acasă sau să stai acolo. Poate că uneori atât de mult stau în biserică şi s-a obişnuit cu sfinţenia de acolo încât neglijează tocmai ceea ce este sacru şi se spune despre ei ca despre aceia care aruncă apa cu copil cu tot cu apa din scaldă.

Rep.: Cunoaşterea de sine…

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Şi cunoaşterea de sine este doar o reflecţie pe care o facem. Cum mă cunosc eu pe mine? Cum mă cunosc eu pe mine când eu nu ştiu cine sunt? Cine sunt eu? Eu sunt un om neputincios pentru că îmi văd neputinţa, sunt un om relativ pentru că îmi văd relaţiunea, sunt un om care am nevoie de dragostea celuilalt pentru că am nevoie. Trebuie să dau şi eu la rândul meu pentru că dacă am eu nevoie are şi celălalt, trebuie să fiu altruist, trebuie să fiu un om cu bună creştere, trebuie să fiu modest. Nu neapărat să fiu un om smerit şi să accept terfelirea tuturor.

Rep.: M-am frământat de multe ori când am văzut oameni în suferinţă, oameni în neputinţă, oameni căzuţi şi m-am întrebat: ce legătură mai are acesta cu Dumnezeu? Ce anume îl ajută pe omul acesta să aibă o legătură cu Dumnezeu?

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Dar de ce vă gândiţi la omul respectiv, de ce nu vă gândiţi la Dumnezeu pentru că îl iubeşte pe el aşa cum vă iubeşte pe dumneavoastră!? Pentru ce să vă gândiţi la acela, pentru că îi vedeţi neputinţa? De unde ştiţi că neputinţa lui nu este tocmai mărgăritarul pe care i l-a dat Dumnezeu. Trebuie să te gândeşti la Dumnezeu întotdeauna când vezi pe cineva suferind şi să îl rogi: Doamne, creşte-i omului acestuia răbdarea şi uşurează-i suferinţa! Pentru că lumea este îndreptată întotdeauna a privi lucrurile sociologic. Dumnezeu îl ajută pe om în toate ipostazele acestea.

Rep.: Ce putem face pentru a vedea lumea teologic, de exemplu?

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Teologic, numai aşa, să te uiţi la Dumnezeu, să te rogi la Dumnezeu. Îl priveşti pe Dumnezeu şi în mod sigur îl vezi pe Creator şi creaţia Sa. Niciodată nu se poate despărţi Creatorul de creaţia Sa. Dimpotrivă, este într-o simfonie permanentă. Cum am putea altfel să vedem o operă muzicală numai cu o singură vioară?! Cum am putea să vedem o vioară care cântă fără violonist?

Rep.: Un mesaj pentru Sfintele Sărbători de Crăciun.

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Aş dori să pună tot românul la suflet cuvintele colindului: Române, când eşti vesel, nu uita să fii bun! Sărbătorile acestea nu au scopul principal de a împrospăta garderoba, de a aduna mai multă mâncare pe masă şi au o primenire sufletească. De aceea sărbătoarea este premearsă de post şi rugăciune. Atunci când posteşti o primeşti cu mai multă dragoste. Cum sunt tinerii de astăzi, în loc să se privească căsătoria cu elementele ei de asceză, cu elementele ei de reţineri, ei trăiesc înainte de vremuri. Şi atunci care mai este rostul căsătoriei?! Mai este vreun rost? Trebuie să fim foarte realişti. Altfel nu putem merge mai departe. Orişice activitate pe care o facem noi o facem după o analiză, de aceea se numeşte studiu de caz. Trebuie să studiem întâi. Pot să fac eu casa asta? Nu pot. Atunci fac una mai mică. Dar noi nu, ne apucăm şi facem ceva care să contrasteze cu puterea noastră şi rămânem zdrobiţi. Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Isus Hristos este tocmai ceea ce Dumnezeu vrea să ne facă să înţelegem că ne iubeşte, vine la noi şi se face ca şi noi, se face om ca şi noi şi tocmai prin profunda sa umanitate ne umanizează pe noi.

Rep.: Asta este îndumnezeirea omului…

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit dr. IRINEU ION POPA, Mitropolit al Mitropoliei Olteniei: Trebuie să înţelegem că până ajungi la îndumnezeire trebuie să treci prin umanitate.  Îndumnezeirea este o noţiune teologică, nici nu ştii unde începe şi unde sfârşeşte. Îndumnezeirea nu are un conţinut şi o treaptă. Dumnezeu se coboară în sufletul nostru numai atunci când am făcut cămara curată. Ai făcut cămara curată? Poţi să te îndumnezeieşti. Însă cât trebuie să lucrezi? Dacă lucrăm pentru o casă şi nu o sfârşim într-o viaţă cu atât mai mult nu poţi să spui că am început faza aceasta de îndumnezeire. Îndumnezeirea poate să înceapă cu naşterea noastră. Pentru că de atunci suntem copiii lui Dumnezeu. Că, într-adevăr, ajungem să strălucim, şi am dat exemplul diamantului, dacă ajungem să fim într-adevăr fierţi în acest creuzet al lumii numai atunci putem să fim tari, nu putem să fim învinşi de nimic.

Dorim să le transmitem tuturor Sărbători Creştineşti, Sfinte şi Binecuvântate şi La Mulţi Ani!

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.