Interviuri • Interviu cu Carmen Ţuculescu

Reporter: Când aţi plecat din Târgu-Jiu?

Carmen Ţuculescu: Am ales să emigrăm în Canada în iulie 2000, cu speranţa de a le oferi copiilor noştri un viitor mai bun – în ţară totul părea sacrificat…

Rep.: De ce vă este cel mai dor din România?

C. Ţ.: De familie şi de prietenii dragi, de colegii de servici şi de cenacliştii poeţi, de Marea Neagră, de Munţii Parâng cu Stroieştiul bunicilor şi de Târgu-Jiul copilăriei, cu parcul lui Brâncuşi străbătut încă de umbrele îndrăgostite ale adolescenţei şi tinereţii mele.

Rep.: Când vă este dor de casă?

C. Ţ.: Tot timpul când nu sunt ocupată cu altceva. Târgu-Jiul este oraşul în care am crescut şi am trăit o jumătate din viaţa mea; a fost o dată ca niciodată, ca în poveşti… Acolo, între o margine de pădure şi un mal de râu, am fost la şcoală, mi-am trăit copilăria, mai târziu m-am căsătorit, am avut copii, am mers la serviciu, am frecventat cenaclul Columna, Festivalul Arghezi, Fundaţia Constantin Brâncuşi alături de frumoşii nebuni ai oraşului, prieteni, poeţi. Acolo mai trăiesc încă tatăl meu, sora mea, fiul ei şi câţiva prieteni vechi. Acolo mi-am format profilul moral. Acolo mă încarc cu energie…

Rep.: Cum regăsiţi Târgu-Jiul?

C. Ţ.: Plin de contradicţii. Înfrumuseţat şi, totodată, mai trist. Oamenii sunt mai dezarmaţi, par mai lipsiţi de speranţă.

Rep.: Cum vedeţi România?

C. Ţ.: O scenă de teatru bine regizată din culise, bine manipulată, de politicieni. Teatrul s-a mutat în stradă împins de „minunată viaţă” pe care o trăiesc cei ce încă mai speră să-şi găsească un loc cinstit printre veleitarii agresivi ce mişună peste tot în societatea românească.

Rep.: Cum văd canadienii România?

C. Ţ.: Un mare paradox! O ţară frumoasă, cu tineri frumoşi, majoritatea gândindu-se în ce parte a lumii să evadeze. Pentru că, în România post-decembristă, timp de două decenii lucrurile au mers „ca pe roate” – dezumflate, ce-i drept… Şi nu se prea ştie care sunt perspectivele ei viitoare! Unde ne îndreptăm – habar nu am şi, sincer, mi-e frică să mă gândesc… Totuşi, eu, încă mai cred în poveşti cu happy end!

Rep.: Românii sunt uniţi afară?

C. Ţ.: Şi nu, şi da. Depinde de perspectiva fiecăruia… Eu am mulţi prieteni buni, adevăraţi şi aici la Montreal.

Rep.: Vreţi să vă întoarceţi în ţară?

C. Ţ.: În fiecare vacanţă mi-ar face plăcere să revin, pentru că, aşa cum am mai spus, mi-e dooor mereu de Ţara Ilenei Cosânzene şi a lui Făt Frumos, unde mă aşteaptă amintirile tinereţii, tatăl meu, familia şi prietenii neuitaţi şi dragi.

Rep.: Câteva gânduri pentru săptămânalul Polemika…?

C. Ţ.: Mulţumesc mult pentru solicitare, Mihai! Un viitor strălucit în lumina adevărului reuşitului săptămânal Polemika şi să îşi aducă din plin contribuţia la repararea destinului românesc pe harta european-universală! Soare interior şi exterior, colaboratorilor şi cititorilor!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta