Interviuri • Niko – visătoare, pasionată de fotografie

Câştigătoarea premiul I la festivalul de arte ManyFest din Timişoara, pe tema „Teatru”

 

Profil

Salut. Mă numesc Spiridon Andreiana Nicoleta (Niko) şi am 19 ani. Sunt elevă a Colegiului Naţional Spiru Haret Târgu-Jiu. Probabil cititorii se întreabă de ce o puştoaică apare într-un articol de ziar. Răspunsul ar fi datorită viselor şi ambiţiei, dar mai ales a pasiunii pentru fotografie. De câţiva ani tot timpul meu liber îl ocupa fotografia, imaginea.

Rep.: Crezi că vocea tinerilor e auzită de cineva?

S. N.: Auzită da, însă nu şi ascultată. În general, în România cei care ar trebui să îi asculte sunt ocupaţi cu strânsul averilor.

Rep.: Cum vezi tinerii de azi?

S. N.: Diversitate, asta e caracteristica de bază a tinerilor în ziua de astăzi. S-a pus un accent atât de mare pe originalitate, probabil din cauza regimului comunist… Libertatea de a alege a fost perceputa parţial greşit. Efectul este lipsa toleranţei între diferite „genuri” de adolescenţi.

Rep.: Ce principii de viaţă crezi că trebuie să ai ca să poţi reuşi?

S. N.: Principii de viaţă pentru a reuşi? Să nu ai niciun principiu! Asta e societatea din ziua de astăzi, plină de compromisuri… Principii de viaţă pentru a trăi împăcat cu tine? Asta este cu totul altceva! Un principiu al meu la care ţin este să nu înşeli încrederea cuiva.

Rep.: Ce îţi place în România şi ce nu?

S. N.: Îmi place faptul că dacă te saturi de prea multă „civilizaţie”, te poţi ascunde „la bunici”. Am momente când îmi iau camera cu mine şi plec pe munte… Cât de bine mă simt să-mi pierd vremea prin natura. Nu îmi place să văd cerşetori şi e plin de ei. Nu îmi place ce a devenit umorul românesc şi faptul că am preluat de la americani conceptul lor de „televiziune”, în care nu se promovează valoarea, ci non-valoarea!

Rep.: Ce îţi place în Târgu-Jiu şi ce nu?

S. N.: Târgu-Jiul este un oraş mic, curat, relativ liniştit, cu o istorie interesantă şi multe nume celebre cum ar fi – ca să dau doar câteva exemple dintr-o listă nu tocmai scurtă –: Constantin Brâncuşi, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu şi cu siguranţă îi vor urma şi alţii. Un minus îl reprezintă faptul că nu ai unde să te duci la un film, dar şi că nu prea sunt concerte.

Rep.: Care este visul tău?

S. N.: Îmi doresc să ajung să lucrez la un nivel foarte înalt în fotografie şi să colaborez cu diferiţi artişti, fie pictori sau muzicieni... Îmi place să fiu înconjurată de astfel de oameni. Primii paşi i-am făcut, iar visul meu începe să ia contur. Anul acesta am câştigat premiul I la festivalul de arte ManyFest din Timişoara, pe tema „Teatru”.

Rep.: Cum crezi că se face politică în ţara noastră?

S. N.: La capitolul politică încă nu s-a creat o doctrină pe gustul meu. Îmi plac ideile comuniste combinate cu democraţia! Comunismul este o doctrină puternică, profund umanistă, cu un înalt grad de echitate, însă niciodată nu a fost bine pusă în practică, principala problemă fiind omul, care nu reuşeşte să se deprindă de profan, de egoism şi de multe alte defecte, atât de vizibil speculate de către capitalism. O egalitatea pe plan material, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti ar fi două dintre cele mai importante caracteristici ale unui bun sistem politic. România, în momentul actual, este o ţară moartă, fără economie, care depinde doar de câteva mari întreprinderi (şi acelea scăpate din mână de către români), de românii plecaţi prin străinătate şi de taxele şi impozitele care au explodat în ultima vreme.

Rep.: Ce ai învăţat la istorie despre români şi dacă românii de azi sunt aşa cum îi ştii din istorie?

S. N.: La istorie am învăţat despre români că, indiferent de adversari, nu au renunţat la luptă. Au vărsat adeseori sânge, au crezut în vise şi acestea s-au îndeplinit destul de des. Am învăţat că este foarte important să nu te dai bătut. Revenind în vremurile noastre, cred că mulţi români au renunţat la luptă. Nu cred, pur şi simplu nu mai au încredere în ei, nu mai vorbim de încrederea în ceilalţi!

Rep.: Campania Polemika se intitulează: „Fără tineri nu există viitor”. Cum îţi vezi viitorul, în România sau nu?

S. N.: Nu există un spaţiu definit, nu prea îmi pasă unde o să fiu, pentru că nu aş vrea să mă stabilesc niciunde. Mă văd mereu în căutare de noi subiecte, fie oameni sau locuri. Cam asta văd, când mă gândesc la viitorul meu…

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.