Interviuri • „…noi suntem beneficiarii a tot ceea ce se construieşte…”

Vizionari: 251
8 Aprilie 2011 Ora: 05:57
Rep.: Pentru început, aş dori să vă prezentaţi cititorilor noştri…
Tiberiu Popescu: Mă numesc Tiberiu Popescu, am 27 de ani, lucrez în cadrul Instituţiei Prefectului judeţului Gorj.
Sunt de profesie economist.
Sunt masterand în anul I la Sisteme Administrative şi Relaţii Internaţionale.
Sunt o persoană independentă, lucrez cu contract de muncă din anul 2005, dar îmi câştigam banii de buzunar încă din 1999, de când eram în liceu – am fost arbitru de fotbal, o activitate de care îmi aduc aminte cu plăcere.
Rep.: De ce aţi dorit să intraţi în politică?
T. P.: A fost o chestiune conjuncturală, am fost convins de către o persoană foarte apropiată şi sunt membru PD-L (fost PD) din anul 2002.
Rep.: Care sunt primele obiective pe care doriţi să le atingeţi la TD-L?
T. P.: Formarea unui grup unit şi al unei organizaţii puternice.
Rep.: Cum puteţi ajuta tinerii gorjeni?
T. P.: Printr-o serie de acţiuni care au ca scop familiarizarea tinerilor cu mediul politic, cu valorile democraţiei.
Rep.: Care sunt punctele slabe din punct de vedere economic şi social din Gorj?
T. P.: Suntem un judeţ monoindustrial, avem infrastructura slab dezvoltată, sunt investitori puţini şi este slab dezvoltat segmentul de agroturism şi zootehnie.
Rep.: Cum credeţi că percepe cetăţeanul de rând politica românească?
T. P.: O mare parte dintre cetăţeni duc lipsă de informaţia de care ar avea nevoie pentru a cunoaşte mai bine structurile şi procesele politice şi, din acest motiv, cred că fiecare cetăţean judecă omul politic după acţiunile şi realizările sale.
Rep.: Care este politicianul dumneavoastră preferat din Gorj? Dar din România?
T. P.: Nu vreau să par linguşitor – pe plan local Ion Ruşeţ, pentru că a reuşit ceea ce alţii nu au putut, şi Traian Băsescu.
Rep.: Ce politician admiraţi din TSD Gorj? Dar din PSD?
T. P.: Nu admir pe nimeni din TSD, sunt oameni pe care îi respect, iar cu unii dintre ei sunt chiar prieten.
Rep.: În ce funcţie politică vă vedeţi peste câţiva ani?
T. P.: Nu ştiu, nu îmi fac planuri, timpul va decide…
Rep.: Încurajaţi tinerii gorjeni să intre în politică? De ce?
T. P.: Da, pentru că noi suntem beneficiarii a tot ceea ce se construieşte, bine sau rău, în prezent şi, din acest motiv, trebuie să ne implicăm activ.
Rep.: Vă mulţumim pentru timpul pe care ni l-aţi alocat!
T. P.: Vă mulţumesc şi eu!
A consemnat,
Social Bookmarking













Legaturi (NE)primejdioase