Interviuri • Orzan şi Angheloiu, rămân preocupaţi de viitorul PNL Gorj

Vizionari: 654
10 Iulie 2009 Ora: 04:11
La începutul săptămânii, liderii PNL au decis dizolvarea conducerii organizaţiei judeţene a PNL Gorj şi înlocuirea ei cu un comitet interimar, condus de acelaşi Dan Ilie Morega. Din lista propusă de Morega, Biroului Permanent al partidului, lipsesc nume precum Radu Angheloiu, Ghoeghe Orzan sau Pantelimon Manta, consideraţi „incomozi”. De asemenea, mai mulţi membri de partid, unii cu ştate vechi şi activitate pe măsură, au fost îndepărtaţi din noua structură de conducere. În opinia fostului prefect, Victor Banţa, această situaţie, datorată rezultatelor slabe înregistrate de PNL Gorj la alegerile europarlamentare, este ultima zvâcnire politică a lui Morega, susţinând că acesta suferă de o boală numită, „moregapatie”.
Rep.: Cum comentaţi faptul că nu aţi fost incluşi în noul Comitet interimar al PNL Gorj?
Radu Angheloiu: Având în vedere că se apropie alegerile prezidenţiale, domnul preşedinte Morega a solicitat un comitet interimar, care oricum se dorea din partea conducerii de la Bucureşti. A solicitat o componenţă aşa cum şi-a dorit-o, cu oamenii pe care îi dorea şi îi consideră probabil apropiaţi. S-a dat gir solicitării domnului preşedinte şi urmare acestui fapt în momentul de faţă Biroul Interimar al PNL Gorj are alcătuirea pe care dânsul a solicitat-o şi a considerat-o că este oportună pentru examenul care ne aşteaptă.
Gheorghe Orzan: Din câte am înţeles la Bucureşti, domnul preşedinte Morega şi-a asumat un anumit procent pentru alegerile din toamnă şi a cerut să-şi facă dumnealui echipa pentru a-şi îndeplini obiectivul. Ca atare, şi-a făcut echipa şi dacă dumnealui a considerat că fără mine în echipă poate să-şi îndeplinească obiectivul respectiv nu mai am ce comenta. Dumnealui a decis să-şi facă echipa şi să-şi îndeplinească obiectivele pe care şi le-a asumat.
Rep.: Cum apreciaţi că o parte dintre membrii Biroului Permanent nu se mai regăsesc în actuala structură de conducere?
R.A.: Cred că dacă în unele dintre situaţii s-a ţinut cont de rezultate. Oricum responsabilităţile faţă de aceste alegeri ne revin tuturor, cel puţin în ceea ce mă priveşte am de gând să-mi îndeplinesc la fel cum am făcut şi până acum, obţinând nişte rezultate foarte bune la nivelul judeţului Gorj.
Ghe. O.: Aşa cum v-am spus este la latitudinea preşedintelui PNL filiala Gorj să-şi alcătuiască echipa şi primind şi girul Comitetului Naţional Executiv de la Bucureşti se pare că cei care nu ne regăsim în acest Birou Interimar nu am avut susţinerea dumnealui sau a conducerii centrale. Probabil că din cauza asta nu ne regăsim în noua structură de conducere.
Rep.: Ce credeţi că urmăreşte Dan Ilie Morega prin aceste acţiuni ale sale?
R.A.: Sunt convins că doreşte să obţină un rezultat foarte bun la alegeri, cel puţin asta a spus şi sunt convins că asta vrea să şi obţină.
Ghe. O.: Nu pot eu să intuiesc ce urmăreşte, bănuiesc că nu are ce să urmărească decât să-şi îndeplinească acel procent pe care şi l-a asumat. Mai mult decât atât, pentru mine nu este o tragedie că nu fac parte din acest Birou Interimar. Este o structură de tranziţie şi în urma alegerilor, a conferinţei judeţene, se va forma adevăratul Birou Politic Judeţean, cum s-a întâmplat de altfel şi în 2005. Nu îmi fac nici un fel de complexe că nu mă regăsesc în acest Birou Interimar, eu îmi voi continua activitatea ca liberal, îmi voi susţine colegii şi la această campanie din toamnă. Deci, nu mă deranjează. Doresc să demonstrez în continuare că sunt capabil de aceleaşi rezultate bune pe care le-am obţinut şi anterior. Eu am avut cu colegiul doi de care am răspuns aproape 16%.
Rep.: Care credeţi că vor fi urmările unui astfel de demers, ţinând cont de faptul că vor urma alegeri în cadrul organizaţiei de la Gorj?
R.A.: În ceea ce priveşte alegerile este un lucru care se va întâmpla aproape 100% după alegerile prezidenţiale. Deci, este prematur să discutăm despre aceste alegeri la nivelul judeţului Gorj. Pentru noi problema alegerilor prezidenţiale este una de existenţă a PNL în continuare şi spre acest lucru ne canalizăm toate eforturile. Restul chestiunilor legate de structurile care se vor constitui după Conferinţa Judeţeană de alegeri, asta e o etapă după alegerile prezidenţiale şi o vom discuta atunci.
Ghe. O.: Din punctul meu de vedere nu vor exista cine ştie ce consecinţe vis-a-vis de acest Birou Interimar, pentru că la conferinţa judeţeană, şi în cadrul în care se va organiza această conferinţă, depinde de fiecare candidat cum îşi susţine punctele de vedere şi câţi colegi delegaţi v-a convinge să-i acorde votul. Nu îmi fac iluzii în acest sens că voi fi dezavantajat, pentru că ceilalţi colegi care sunt în acest birou o să aibă o responsabilitate în plus. Eu o să fac aşa cum v-am spus campanie, dar pe mine nu mă va putea trage partidul la răspundere ca pe cei ce sunt interimari şi care practic răspund în faţa Biroului Central de rezultatele obţinute.
Rep.: Tot răul spre bine…
Ghe. O.: Nu e nici rău, nici bine. Este o situaţie tipică la un partid în an electoral
A consemnat: Alexandru SEVERUS
Social Bookmarking












Legaturi (NE)primejdioase