Interviuri • Păcatul prostiei

Doru Strîmbulescu: M-am gândit deseori să purtăm în paginile revistei o serie de convorbiri cu temă dată. Mărturisesc că, întâlnirea noastră de azi are oarecum legătură cu acest lucru, numai că este o chestiune spontană, nepregătită şi, din acest punct de vedere, sper să aibă savoarea unei discuţii agreabile. Ce-ai zice dacă am vorbi despre prostie? Un subiect la ordinea zilei.

 

Aurel Antonie: Într-un fel, pentru că despre proşti şi prostie se poate vorbi de când e omul. Prostia e o încununare a geniului uman. Ea se manifestă la toate nivelele de existenţă.

 

D.S.: Bine, dar la om o putem recunoaşte mai bine decât la celelalte fiinţe alături de care convieţuim pe această planetă!

 

A.A.: Da, pentru că la om avem instrumente de măsură. Cu animalele este greu de comunicat. Poate doar să intuim ceva asemănător…!

 

D.S.: Ca scriitor nu te-a preocupat această problemă a prostiei umane…

 

A.A.: Nu m-am gândit în mod deosebit la asta ca temă, ca subiect…, personajele mele sunt oameni normali. Au trăsăturile omului solar.

 

D.S.: Crezi că s-ar putea ridica un elogiu prostiei? Erasmus a scris un elogiu nebuniei…

 

A.A.: Da, dar în literatura română mă gândesc la Creangă, care în majoritatea povestirilor sale scrie despre proşti. Păcală, Povestea drobului de sare… Vezi, la Păcală, pe lângă prostie, era şi un soi de şiretenie, la femeia din povestea cu drobul de sare avem de  a face cu prostia în stare pură.

 

D.S.: Unde începe şi unde sfârşeşte prostia? Putem considera că prostia omului este nesfârşită?

 

A.A.: Putem considera prostia ca fiind din toate timpurile.

 

D.S.: Bine, dar în funcţie de ce definim prostia?

 

A.A.: Prostia este o noţiune relativă, ca şi cultura. Fiecare dintre noi vedem pe cineva în funcţie de propriile noastre valori, axiome. Nu întotdeauna părerile noastre coincid, adică, nu întotdeauna avem puncte de vedere comune în ceea ce priveşte prostia. Într-o anumită situaţie, cineva poate fi considerat prost de un altul, în timp ce un altcineva poate vedea exact contrariul. Până la urmă prostia este ceva subiectiv.

 

D.S.: Sare din normă…

 

A.A.: Cam aşa.

 

D.S.: Cum ar trebui să interpretăm expresia asta „Proşti da` mulţi”, având exemple nenumărate din viaţa noastră publică desfăşurată, mai ales, în ultimii 20 de ani?

 

A.A.: Poporul român este destul de matur pe plan spiritual şi psihic. Eu cred în valorile spirituale ale poporului român. Până la urmă nu contează cine vine sau cine pleacă de la putere. Poporul a dăinuit dincolo de aceste aspecte. Deci nu-i poţi considera  proşti pe români.

 

D.S.: Trăim într-o societate în care categoriile sociale sunt distincte. De o parte cei care au reuşit, de cealaltă, o mulţime de indivizi care aşteaptă, pândesc. Chestiunea naşte invidii, neconcordanţe. Unii se cred mai deştepţi decât alţii! Numai că, în esenţă, lucrurile nu stau întotdeauna în felul acesta. Sunt oameni care au făcut avere, de pildă, fără a fi arătat calităţi deosebite ca şi oameni de afaceri. Au fost prinşi într-un vârtej politic. Au prins o conjunctură, au fost împinşi, folosiţi de alţii. Sunt desigur şi destui găinari. Aceştia au impresia că sunt buricul pământului…

 

A.A.: Aceştia sunt învârtiţii tranziţiei. Ei îi consideră pe ceilalţi proşti întrucât nu au reuşit să se descurce. Nu au făcut toţi avere din furt, din înşelăciune, pe criterii de apartenenţă la un partid. Unii au făcut bani din muncă. Puţini cei drept. Nu-i poţi considera pe toţi inteligenţi sau proşti. Vezi cât de relativă este scara prostiei!

 

D.S.: Bine, dar cum e cu prostimea?!

 

A.A.: Da, numai că termenul este folosit în mod peiorativ. La origini prostimea erau clasele de jos. Cei care nu aveau ştiinţa de carte. Erau clasele inferioare. Deasupra se situau nobilii, care se detaşau de prostime tocmai prin faptul că aveau ştiinţă de carte. Acum termenul este folosit de cei îmbogăţiţi prin diverse metode şi se adresează celor care nu au acelaşi statut social.

 

D.S.: E adevărat, situaţia nu e unică la scară istorică.

 

A.A.: Prostia durează cât va fi viaţa.

 

D.S.: E prost acela care nu tâlhăreşte, care nu înşeală, care nu fură, care nu ucide, care nu violează…

 

A.A.: E prost acela care e prins, dar dacă face toate aceste lucruri şi nu e  prins, acela se consideră deştept. Se pare că acest aspect este inevitabil în această perioadă a tranziţie. Cred că lucrurile vor reveni pe măsură lumea se aşează în temeiurile ei normale, fireşti.

 

D.S.: E prostia o trăsătură de caracter?

 

A.A.: Mai întâi ar trebui să definim termenul.

 

D.S.: Poate că o să-l definim, dar avem atâtea definiţii… istoria e plină de definiţii. Fiecare epocă a definit prostia în funcţie de obiceiurile vremii respective, de nivelul de cunoaştere, de înţelegere a lumii, a lucrurilor, a divinităţii în ultimă instanţă. Teama de Dumnezeu poate fi un temei pentru cel care fuge din calea prostiei.

 

A.A.: Evident, numai că, trebuie spus următorul lucru: unii oameni sunt proşti pentru că aşa se nasc. Ei sunt proşti din naştere. Ştii care este paradoxul, aceştia nu se vor vindeca. De prostie nu scapi. Te naşti şi mori prost.

 

D.S.: Dramatic este că trăieşti asemenea unui prost, neînţelegând marele miracol care este viaţa. Acest mister de care suntem înconjuraţi. Marea taină a acestui dat dumnezeiesc.

 

A.A.: Pe prost nu-l ajută nimic. E prost şi atât. Imaginează-ţi ce dramă!

 

D.S.: Prostia este opusul inteligenţei.

 

A.A.: Iniţial mă gândisem că opusul prostiei este înţelepciunea.

 

D.S.: Dar cel care întoarce şi obrazul celălalt?!

 

A.A.: Ăsta este un percept moral.

 

D.S.: Cum am cataloga mândria în raport cu prostia? Din ce se naşte mândria?

 

A.A.: Mândria este o chestiune personală. Eul tău este implicat.

 

D.S.: Poţi fi mândru din prostie. Poţi să-ţi consideri defectele un fel de calităţi?

 

A.A.: Ce să zic, prostule este cel care nu ştie că nu ştie.

 

D.S.: Ce zici despre fudulie. Poţi asimila mândria cu fudulia.

 

A.A.: Există o expresie: Prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul.

 

D.S.: Cred că în anumite momente ale existenţei noastre, toţi suntem într-una din aceste situaţii.

 

A.A.: E o chestiune de educaţie. O educaţie riguroasă îl poate transforma pe om.

 

D.S.: Te naşti prost sau devii prost?

 

A.A.: Fără îndoială, te naşti prost. N-ai cum să devii prost.

 

D.S.: Prostia este, aşadar, un dat. În fiinţa omului sunt toate aceste trăsături, aspecte, atribute, caracteristici, stări…

 

A.A.: Omul pleacă la drum cu calităţile lui şi defectele deopotrivă.

 

D.S.: Cum să judecăm expresia asta: Unde-i minte multă, e şi prostie.

 

A.A.: În fiecare dintre noi prostia este în stare latentă. Ea se manifestă ori de câte ori spiritul dormitează. Nu este treaz. Starea de veghe permanentă este o bună terapie împotriva prostiei.

 

D.S.: Prostia tinde să devină acaparatoare, să se estindă, să te cuprindă din toate părţile. Orice neglijenţă costă fiinţa inteligentă şi o condamnă la prostie.

 

A.A.: Numai că omul inteligent ştie să se ferească de această capcană subtilă. Să opună prostiei fapte din sfera înţelepciunii.

 

D.S.: Fiecare dintre noi avem o limită. Trecând peste această limită putem cădea în păcatul prostiei.

 

A.A.: Tu ai pus în discuţie un subiect delicat, pe care, trebuie să recunoaştem, nu-l putem prinde într-o definiţie cu pretenţia de a fi spus totul despre prostie.

 

D.S.: De pildă, există oameni fără prea multă educaţie, în sensul de şcoliţi, dar ei au un bun simţ nativ, o inteligenţă nativă care îi fereşte de păcatul prostiei. Prostia este un concept de care nu poţi face abstracţie în relaţiile cu ceilalţi şi chiar în raport cu tine însuţi.

 

A.A.: Eu am ajuns la o concluzie. Prostia este un raport. Raportul este subiectiv. Prostia este un raport subiectiv, nu este unul absolut.

 

D.S.: Dar ea se obiectivează în experienţă!

 

A.A.: Da, dar experienţa trebuie să fie colectivă.

 

D.S.: Nu neapărat. Cred că putem vorbi şi despre raportul dintre bine şi rău.

 

A.A.: Binele şi răul sunt tot noţiuni subiective. Ce e bine pentru mine poate fi rău pentru un altul. Dacă în antichitate, de pildă, era bine să omori un sclav care fugea de pe moşie, acum este considerată o faptă abjectă şi condamnată ca atare.

 

D.S.: Dar există un bine absolut.

 

A.A.: Da, numai că acesta este dincolo de faptele noastre.

 

D.S.: Ce spui despre ignoranţă? Poate fi considerat un ignorat a fi un om prost?

 

A.A.: Ignorantului îi mai acorzi o şansă. El poate să se dezvolte prin învăţare. Prostul nu poate învăţa.

 

D.S.: Pentru că prostul le ştie pe toate. El nu mai are nevoie să înveţe. Pentru el lucrurile sunt cunoscute. Nu ţi se pare că prostia depăşeşte cumva cadrul strict al subiectivităţii?

 

A.A.: Prostul nu mai poate deveni nimic. Ignoratul mai are o şansă, prostul nu!

 

D.S.: Prostia este universală.

 

A.A.: Cu cât sunt mai mulţi indivizi cu atât mai mulţi proşti.

 

D.S.: Proşti da` mulţi!

 

A.A.: Da, Delavrancea…

 

D.S.: Dar sentimentul de răzbunare poate fi asimilat prostiei?

 

A.A.: Nu. Răzbunători pot fi şi oameni foarte inteligenţi.

 

D.S.: Orgoliul poate fi o manifestare a prostiei?

A.A.: Greu de spus. Uneori da, alteori, orgoliul poate fi considerat o virtute, atunci când faci ceva care influenţează în bine lucrurile, mersul lumii, de pildă, o operă literară, artistică. Îţi foloseşti orgoliul pentru a scrie o carte bună.

 

D.S.: Prostia poate fi tragică?

 

A.A.: Nu ştiu. Un om, însă, care ia o decizie aberantă într-o situaţie normală poate fi considerat prost. Chestiunea poate deveni tragică la un moment dat. Deciziile politice pot conduce uneori la situaţii limită. La tragedie. Un calcul greşit sau pur şi simplu o eroare umană.

 

D.S.: Dar manipularea?

 

A.A.: Păi, atunci când te laşi condus de altcineva, fără ca tu să fii convins că ceea ce faci este corect, poţi considera că te afli într-o situaţie delicată. Atunci poţi fi prostit.

 

D.S.: Aici se manifestă instinctul de turmă.

 

A.A.: Prostul poate fi manipulat. Numai că prostia nu este acceptată de nimeni. Numai omul inteligent, cel care-şi cunoaşte limitele, poate accepta ideea că la un moment dat se poate afla într-o situaţie limită. Dar, ce să mai vorbim, proştii sunt necesari la fel ca şi oamenii inteligenţi.

 

D.S.: Trăim într-o lume a contrastelor.

 

A.A.: Prostia este un atribut al omului, iar între noi sunt atâtea bariere.

 

D.S.: Cum ne-a creat Dumnezeu?

 

A.A.: Pentru că a avut un plan cu fiecare. Prostia îmi trezeşte un sentiment de tristeţe.

 

D.S.: Cu toate astea în faţa lui Dumnezeu suntem toţi egali!

 

A.A.: Pentru că suntem suflete.

 

D.S.: Trăim într-o taină, înconjuraţi de mister.

 

A.A.: Nu putem mai mult!

 

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.