Interviuri • Tinerii nu sunt viitorul de mâine, ci prezentul de azi

de Mihai Vulpe | Vizionari: 557 | 14 Ianuarie 2011 Ora: 10:32

Rep.: Pentru început, nume studii, hobby...
Diana Ocea: Mã numesc Ocea Diana Emilia și sunt elevã a Colegiului Național Mihai Viteazul Bumbești-Jiu.
Ca pasiuni am, în primul rând, muzica... sunã destul de vast nu-i așa? Dar pot spune cã iubesc muzica împreunã cu tot ce implicã aceasta: îmi place atât sã ascult, cât și sã cânt și, de aceea, sunt în anul doi la ªcoala Popularã de Arte, selecția canto muzicã ușoarã.
În al doilea rând, îmi place sã desenez; de când eram micã, mã vedeam un designer vestimentar de succes! Acum, acest lucru e tot acolo, la stadiul de „pasiune secretã”. Bineînțeles cã acestea nu sunt singurele mele pasiuni: sunt un adolescent, deci am o gamã extrem de variatã a lucrurilor care mã pasioneazã, dar dintre toate nu trebuie sã omit pasiunea mea pentru fotografie, însã nu în calitate de fotograf, ci de... „fotografiat”. E minunat sã te pierzi în tot felul de ipostaze și sã exprimi o grãmadã de stãri, cu toate cã imaginea ta este una staticã...
Rep.: Crezi cã vocea tinerilor e auzitã de cineva?
D. O.: Aș putea fi optimistã și atunci aș spune cã da, este auzitã vocea tinerilor, dar mai degrabã aș fi realistã și aș spune cã nu se prea pune cine știe ce preț pe „vocea” noastrã. Probabil ar trebui sã facem mai multe vocalize. „Cei mari” sunt mai preocupați de formarea unui viitor pe care îl cred ei bun pentru noi... pãrerea noastrã încã nu e constructivã (asta sã o credeți voi!)
Rep: Cum vezi tinerii de azi?
D. O.: Tineret înseamnã diversitate, suntem un fel de curcubeu și, dacã am fi corect „dirijați”, am dobandi merite și succese deosebite, am putea inventa centrale „curcubeliene”, adicã acelea care ar valorifica energia adolescenților.
Rep.: Ce principii de viațã crezi cã trebuie sã ai, ca sã poți reuși?
D. O.: Lasã-ți amprenta în tot ceea ce faci! Originalitatea și spontaneitatea sunt armele mele. Fii mereu tu însuți!
Rep.: Ce îți place în România și ce nu?
D. O.: România? Mie îmi place România... chiar dacã sunt o serie de pete nerge pe harta noastrã, eu tot o iubesc. Se pare cã ursitoarele m-au înzestrat cu prea mult spirit naționalist dar, mie îmi place țara mea. Poziția geograficã este ineditã, întrunind toate formele de relief; oamenii sunt inteligenți și muncitori; tinerilor nu li se oferã la majorat cea mai „suuuper” mașinã 4x4, ci dorința de a învãța pentru carnetul de conducere; școala nu e un imperiu al celor mai buni, ci un spațiu în care încã se mai învațã, chiar dacã „spațiul” ãsta nu se încadreazã în standardele de 5 stele din afarã. România este sãracã, dar românul este cel mai prietenos, cel mai petrecãreț și cel mai haios om din toate colțurile lumii.
Rep.: Ce îți place în Tg.-Jiu și ce nu?
D. O.: Cine nu cunoaște acest oraș pentru sculpturile brâncușiene și, mai nou, pentru superbele luminițe de Crãciun?!... Dar mie îmi place pentru cã este un oraș curat, în comparație cu altele, este liniștit și primitor. Este un loc plin de istorie și, dacã am privi deasupra magazinelor de pe centru, am observa clãdirile în același stil ca acum câteva sute de ani, încât aproape cã te aștepți sã dai noroc cu maestrul Caragiale pe stradã!
Rep.: Care este visul tãu?
D. O.: Visul meu... în prumul rând, îmi doresc sã mã opresc asupra unuia, pentru cã, în momentul de fațã, am atâtea dorințe și o viațã mult prea scurtã, se pare... Aș vrea, totuși, sã fiu actrițã, sau poate un jurnalist de succes, sau o cântãreațã faimoasã, sau, pur și simplu, sã îmi urmez „inima” și instinctul.
Rep.: Cum crezi cã se face politicã în țara noastrã?
D. O.: Dupã o regulã simplã: „Dacã nu furi tu, oricum fur eu!”, dar... sincer, acesta e un domeniu pe care în calc destul de rar, cu toate cã aș vrea sã fiu, pentru câteva zile, președinte, cât sã apuc sã dau o lege irevocabilã: prelungirea vacanței cu 2 luni!
Rep.: Ce ai învãțat la istorie despre români, și dacã românii de azi sunt așa cum îi știi din istorie...?
D. O.: Istoria pe care am fãcut-o pânã acum îi vizeazã 80% pe români și faptele lor victorioase: bãtãlii, cuceriri, mãnãstiri etc. Dar domnul meu profesor de istroie, Dãnuț Lupulescu, ne-a arãtat istoria românilor, realã. Românii au fost mereu confruntați cu greul, cu dorința de mai bine, de întregire, iar atunci când se vedea în fața luptei, își zicea: „D-apãi, asta e!”, și pornea cu fruntea sus și speranța în inimã. Românul deci, a fost mereu ceva mai nefericit și nici azi nu e cu mult diferit, dar pentru el, atât cât a fost, a fost bine.
Rep.: Campania Polemika se intituleazã „Fãrã tineri nu existã viitor”. Cum îți vezi viitorul, în România sau nu?
D. O.: Un profesor a spus cândva: „Tinerii nu sunt viitorul de mâine, ci prezentul de azi”. Nu știu pe unde mã vor purta „valurile” cunoașterii, aici sau peste hotare, dar un lucru știu sigur: acum sunt aici și nu voi aștepta pânã împlinesc 30 de ani sã fiu pe deplin ascultatã, pot chiar de acum sã încerc sã fac ceva pentru cei ca mine, sau chiar pentru mine.