Kultural • Alegerile europarlamentare şi implicaţiile lor locale

Sunt redactor la un ziar. Ce nu face omul pentru a câstiga o leafa! Într-o buna zi ma cheama domnul director la dânsul în birou si îmi spune:
- Gata! M-am saturat de articolele tale în care bati câmpii! Te rog sa-ti iei meseria în serios si sa scrii ancorat în realitate. Ai înteles?
- Am înteles. În care realitate?
- În asta în care traim. Realitatea din judetul acesta în care traiesti si care te hraneste! Aici se întâmpla atâtea lucruri extraordinare de care tu nici macar nu ai habar. Nosov, cel care a scris "Aventurile lui Habarnam", sunt sigur ca la tine s-a gândit când si-a scris cartea. Aceasta este realitatea, nu ce-mi scrii tu, tot felul de tâmpenii despre animale mici!
- Pai, stiti, eu nu prea am avut ocazia sa o cunosc pe ea, pe realitate. Daca stau tot timpul în birou si scriu articole despre…
- Informeaza-te, uita-te la televizor, citeste ziarele, iesi pe strada…
- Am înteles, sefu'!

De înteles, am înteles destul de repede, dar partea cea mai grea abia începea. Plec gânditor spre casa. Pe drum cumpar un brat de ziare locale. Nici nu stiam ca sunt atât de multe! Ce crezi, concurenta nu doarme! Ajuns acasa, las ziarele în hol si ma instalez în fata televizorului. Openul de la Rolan Garos, nu, nu cred ca este ceea ce-mi trebuie. Mai schimb canalele si, minune: un post de televiziune local. Norocul începatorului, chiar atunci vorbea un politician. M-am asezat mai comod în fotoliu si l-am ascultat cu mare atentie. Avea înfatisarea unui copil care nu reusise sa se maturizeze. Ma rog, natura îsi are legile ei, nu ne bagam noi. Pentru mine era important discursul acestui om. Si a fost. Adica, dupa ce l-am ascultat vreme de o jumatate de ora, am înteles ca trebuia sa ma duc la vot si sa votez pe nu stiu ce pagina în nu stiu ce colt. Ca acolo era el, sau un coleg de-al lui de partid, nici nu avea importanta. Asupra partidului nu m-am dumirit, întrucât a fluturat grabit ceva fluturasi electorali prin fata camerei care nu i-a prins în prim plan. Ce sa zic, omul m-a convins. Am notat pe o bucatica de hârtie coltul unde trebuia sa pun stampila. Dupa ce a terminat au început reclamele. Am schimbat canalul pâna ce am dat de un alt post local. Norocul nu ma paraseste nici de aceasta data. Un alt politician începe sa ma convinga cât de prost s-a guvernat si ce bine ar guverna ei, adica el si colegii lui de partid, daca ar obtine puterea. Si iar aflu unde trebuie sa pun stampila, adica undeva mai jos si mai la dreapta. Notez si coordonatele acestui partid. Nu de alta, ca la aceste alegeri e vorba de Europa, nu de Gorj, dar e bine sa-l ai în portofoliu. E bine sa fii prevazator. Nu stii niciodata când te poti pomeni în cabina de vot si nu stii unde sa-ti pui stampila. Parca e ceva mai convingator decât cel dinainte. Termina si omul acesta de vorbit si trec pe alt canal. Un alt politician. Ma bucur sa-l revad, este un fost coleg de facultate. Îl ascult parca mai interesat decât pe primii doi, dar în esenta nu aflu decât locul unde trebuie pusa stampila. Adica pe cealalta pagina, în colt. Închid televizorul si încep sa gândesc la articolul pe care urma sa-l scriu despre actualitatea din judetul care ma hraneste pe mine si-l tine în viata pe domnul director care-mi da o leafa. Deci, judetul e framântat de alegeri, de locul unde trebuie pusa stampila si de… de alegeri. Am facut pe loc un scenariu. Daca eu, ca simplu cetatean cu drept de vot, as fi acum în fata urnei, adica nu chiar în fata urnei, ci ceva mai dosit, într-o cabina în spatele unei pânze albastre, cu o stampila în mâna cu care pot schimba destinul unor oameni, ce as face? Instinctul de echitate îmi spune ca ar trebui sa pun stampila pe toti, ca toti vor binele nostru, adica si al meu si al domnului director, si chiar si al sotiei mele, ca si ea are drept de vot. Din pacate trebuie sa aleg doar o singura casuta. Îmi vine în minte figura colegului de facultate si îl caut pe buletinul de vot, dar ma razgândesc brusc când vad numele unei doamne. Adica, nobletea barbatului bine crescut din mine ma obliga sa-i dau prioritate. Prioritate sa urce în autobuz, sa-i ofer scaunul daca sta în picioare, sa intre prima pe usa… Pe ce usa? Cum pe ce usa! Crezi ca la Parlamentul European au rogojini în loc de usi? Sau n-au usa deloc, asa cum n-ai tu în biroul acesta în care îti scrii ineptiile? Da, aici toate s-ar potrivi. Adica sa stea pe un scaun în Parlamentul European, doar n-o sa stea în picioare în timp ce, sa zicem, colegul meu de facultate sta pe scaun! Apoi, normal ca trebuie sa urce prima în autobuz. În care autobuz? Crezi ca se duc cu autobuzul la Parlamentul European? Nu stiu, poate iau trenul, ca e mei ieftin, sau poate ca cei curajosi sau inconstienti merg cu avionul. Treaba lor cu ce merg acolo, important este ca ei se duc si eu ramân în biroul acesta fara usa. Eu, care trebuie sa dau ochii cu domnul director si sa-i predau articolul. Gândul la articol ma duce în hol sa-mi caut ziarele. Poate au ele subiecte mai variate despre ceea ce se întâmpla în judetul care ne subventioneaza traiul. Dar ziarele si-au urmat cursul lor firesc. O parte s-au transformat în moate în capul sotiei mele, o parte au contribuit la spalarea geamurilor, o parte au învelit cu dragoste niste oua care trebuie sa paraseasca teritoriul judetului nostru, iar ultima parte a contribuit la umplerea tomberonului pentru hârtii si cartoane instalat de municipalitate în apropiere. Daca e sa urmez sfaturile domnului director, nu-mi mai ramâne decât sa ies în strada. Ca sa ce? Ca sa protestez, evident! Împotriva sistemului de votare care nu-mi permite sa-i votez pe toti cei care îmi doresc binele. Binele meu, al domnului director, al judetului de care ne ocupam si care se ocupa de noi, al bietei noastre tarisoare atât de greu încercata si al Europei în general!

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta