Kultural • Andrei Novac sau un poem despre toate...

Biografie Andrei Novac

 

- Născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu.

- Din anul 2009 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.

 

- Absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara

Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie.

- Absolvent al masteratului în cadrul Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Istorie, secţia Relaţii Internaţionale şi Integrare Euro-Atlantică.

- Doctorand în filologie în cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, profesor Cornel Ungureanu, cu tema: Generaţia 70, cazul Valentin Taşcu.

 

- Grupaje de versuri în:

 

Convorbiri Literare, Gorjul literar, Rostirea Românească, Foaie de Latinitate, Caietele Columna, Scrisul Românesc, Luceafărul, Ramuri, Mozaicul, Unu, Paradigma XXI, Oglinda literară, Revista Poezia, Revista Caligraf, Caietele Balcanica 2009 (revista Festivalului Poeţilor din Balcani), Revista Luceafărul de dimineaţă, Orizont, pe situl agonia.ro şi în presa locală din Târgu-Jiu.

 

Volume publicate:

 

- Poezii, editura Newvest, Târgu-Jiu, 2000.

- Miez de talpă, Editura Eurostampa, 2003, Timişoara.

- A nouăsprezecea inimă de înger, Editura Eurostampa, 2003, Timişoara (volum dedicat lui Nichita Stănescu)

- În anul 2005, prezent în antologia Ultima generaţie, primul val, Editura Muzeul Literaturii Române Bucureşti. (prefaţă Lucian Chişu)

- Vârsta sării, Editura Muzeul Literaturii Române Bucureşti 2006, cu o prefaţă a domnului Valentin Taşcu.

- Locul în care întorc tramvaiele, Editura Timpul, Iaşi 2008, cu o prefaţă a domnului Liviu Ioan Stoiciu.

- În anul 2010 este prezent în antologia Maratonul de poezie și jazz, editura Tracus Arte, București.

 

 

Un poem despre toate

 

Simt cum stau în acelaşi loc,

fără să mă mişc, fără să îmi simt umbra

şi parcă, aşa, toate relele lumii fug, se sparg

în cioburi albe care, mai apoi,

se fac bulgări uriaşi de zăpadă

şi străzi colorate în negru

cu oameni grăbiţi care nu sunt atenţi,

toate par să fie parte a unei jungle

în care se strigă, în gura mare, dorul de libertate.

 

Acum se mai nasc copii,

mirosurile migrează spre frig,

afară întunericul lasă cele mai ciudate răni

peste fetele şi palmele femeilor

care nu se grăbesc niciodată,

în luna asta au murit şi oameni,

cerul s-a făcut plic între degetele câtorva zile.

 

Simt cum stau în acelaşi loc,

ca o stare de spirit în care tu nu te regăseşti,

întorci zăpada pe dos,cu tot cu parcuri,

cu tot cu ghirlandele luminoase de pe stâlpi,

ca pe o bluză

prin care ţi se văd umerii roşii de frig.

 

 

Poveste de iarnă

 

Aşa te îmbraci tu în zăpadă,

până când îi dai lumină şi sens,

ca într-o poveste de dragoste

dintre buze şi sloiurile de gheaţă

ale unei copilării în care dârele zilei

le tragem cu mâna peste cerul

unei curţi cu personaje din poveşti.

 

Aşa eşti tu cel mai curat om

pe care eu l-am putut privi în ochi,

apoi, l-am luat de mână

ca într-o taină

pe care nici maşinile nu o pot percepe cu farurile aprinse,

nimic nu doare mai tare decât tot timpul care a trecut

şi pe care niciodată nu l- am prins în braţe.

 

 

Un poet a trecut prin lume

 

Lui Nichita Stănescu

 

Ninge, parcă, totdeauna,

pe partea cealaltă a pământului,

nimeni nu ne mai învaţă să ne strângem în braţe,

teama a schimbat anotimpurile între ele,

aşa cum, din rănile eroilor

fug fluturi şi râsete de eliberare,

aşa, din palme, cad valuri,

tocmai, dinspre mare,

la fel de reci

ca şi fuga în dimineţile de iarnă

peste cuvânt,

acum, toate se deschid ca nişte guri ale unei lumi

care uită şi să iubească.

 

 

Marea iarna

 

Tu eşti cuminte,

taci şi plângi,

îţi aduni genunchii la piept

şi îi strângi tare cu amândouă palmele,

în jurul nostru este o plajă uriaşă, cu păsări uriaşe,

din ale căror ochi copii desculţi cu ochii plânşi

fac avioane colorate.

 

Eu sunt urma tuturor viselor tale,

într-un timp în care trecerea prin lume

e rece şi clară ca şi zăpada

pe care o rupi în mii de stropi.

 

Tu eşti ca o şansă uriaşă

ca rana ruptă dintre două valuri,

colorată întotdeauna în alb şi albastru,

ca o strângere în braţe,

ca un oraş amorţit sub lumini.

 

 

Poemul celui mai frumos om de pe pământ

 

Tu eşti fragedă şi curată,

aşa cum doar copiii pot să fie,

atunci când li se arată străzile,

ţinându-se ordonat de mână

şi tăind oraşul cu picioarele lor,

aproape liberi.

 

tu eşti fragedă şi de neatins,

aşa cum doar copacii pot să zgârie

marea, de la început până la mijloc,

la fel ca viaţa pe care o trăim respirând

fiecare mişcare a oamenilor prin univers.

 

tu eşti fragedă şi frumoasă,

cum doar un sărut de îndrăgostiţi

poate să stea pe umărul gol, aproape pustiu,

atunci când nimeni nu crede

în lucruri curate şi dezinteresate de tot.

 

tu eşti vie,

precum Dumnezeu este în fiecare dintre noi,

când râdem sau plângem

cu faţa întoarsă spre ceilalţi,

tu eşti, cu siguranţă, echilibrul meu

prin universul incolor al unei lumi

în care se moare întotdeauna frumos.

 

 

Aşteptare

 

|

 

Sunt ca într-o aşteptare

pe lângă care trec copii

jucându-se încet cu tot

ce este în jurul lor

de la clădiri gata să se prăbuşească

până la forma cea mai curată

a unor străzi în prada vântului

de fiecare zi.

Ei sunt liberi,

sunt curaţi pe palme şi pe la gură,

vorbesc tare unul cu altul,

au hainele atât de colorate,

încât fiecare bătaie din aripi

aruncă înspre cer sunete.

Sunt ca într-o aşteptare,

doar pe lângă mine

trec copii

care duc viaţa mai departe.

 

 

Poemul actorului cu picioare din argint

 

Lui Ștefan Iordache

 

Niciodată nu te poţi lovi de masca ta.

toţi oamenii şi-ar uita numele înainte de culcare,

apoi, iarăşi ai rămâne pe scările de la intrarea în universitate,

până ce toate autobuzele ar trece spre uitare.

 

lumea coboară din taxiuri până când

cerul se lungeşte brusc, în rana pe care viaţa a făcut-o

între vise.

 

pământul a început să ne cunoască din ce în ce mai bine,

ca o umbră care îşi mişcă degetele peste carnea noastră,

care ne lasă tot mai repede prin tăcere.

 

până când nimic nu se mai şterge între oase.

 

 

 

Social Bookmarking