Kultural • Apartenenţe… efective

Sigur, Gabriel Chifu nu s-a gândit, când lansa tema lunii iulie, Bucureştiul văzut de scriitori, la un efect benefic pentru revista România literară, acela prin care Alexandru George avea ocazia de a relua colaborarea cu hebdomadarul bucureştean abandonat. Eu sper ca reputatul critic şi prozator să se arate consecvent în această revenire, deoarece revista Luceafărul, în care semna frecvent eseuri strălucite, se vede şi nu prea se vede la chioşcurile din Târgu Jiu.

Poate că această temă lansată de România literară şi-a exercitat seducţia irezistibilă asupra criticului bucureştean, încât în titlul intervenţiei sale tematice dativul etic se converteşte într-unul insistent patetic: Un oraş care-mi aparţine şi căruia îi aparţin. Amplu, acest eseu, scris şi tipărit cu luciditate analitică şi confesivă, acoperă paginile 4 şi 18 ale revistei România literară, nr. 27, din 23 iulie 2010. Nu rezist, la rândul meu - mă obligă onestitatea - să repet o observaţie a unei similitudini lansate de Alex. Ştefănescu: dacă Alexandru George se lasă dominat de dubla-i aspiraţie şi vocaţie, de critic şi prozator, alt redutabil contemporan, Gheorghe Grigurcu, crede, deloc egolatru, în condiţia sa de poet şi critic. O altă similitudine, de data aceasta mai mult personală, decât originală, rezidă în faptul că Alexandru George şi Gheorghe Grigurcu rămân acerbi adepţi şi protagonişti ai revizuirilor critice rezonabile postdecembriste. Revizuirile lor incriminează compromisurile politice, implicit morale şi estetice ale unor scriitori, critici şi istorici literari care au trăit şi au creat sub comunism:

M. Sadoveanu, T. Arghezi, G. Călinescu, Ovid S. Crohmălniceanu, M. Preda, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu.

Fără a se erija în specialist, Alexandru George convinge prin multiple şi conexe observaţii de ordin sociologic, istoric, etnologic şi politologic, prin opinii vehiculate pertinent şi verosimil, excepţionale, prin aplitudine temporală şi spaţială. Afirmaţiile şi aluziile sunt extinse, cele temporale, din antichitate până în prezent, cele spaţiale depăşind chiar hotarele bătrânului continent. Se mai poate observa că Alexandru George are aptitudinea surprinzătoare a teoreticianului dar şi candoarea virtualului prozator, mai precis romancier. Este intransigent, uneori drastic, cu ereziile marxiste prelungite şi îmbrăţişate în comunism: împotriva învăţăturii ştiinţifice a lui Marx (…), progresul, tot binele a venit nu de la mase, de la ţărani, mujici, sau chiar robi ţigani, ci de la o elită (…). Civilizarea de sus în jos e un fenomen nu doar specific românesc, ci general uman. Sau: regimul comunist, atât la noi, cât şi în întregul Lagăr, a fost unul inegalitarist (...). Ceauşescu a vrut să transforme toată populaţia, inclusiv copiii şi femeile, într-o armată, până la grotesc.  Sau: în Principatele Dunărene, realităţile infirmau marxismul. În spiritul Luminilor, marii boieri în frunte cu domnitorii, au ctitorit biserici, au înzestrat mânăstiri ca nişte lăcaşuri de cultură, pentru cei din popor.

Alexandru George este tranşant, dur, dar şi judicios, când blamează istoriografia comunistă impusă samavolnic sub atotputernicia lui Mihail Roller, un avocat ieşean care fugise la Moscova în 1940 şi revenise cu trupele ocupantului. Criticul şi romancierul detestă infama lui carte, unic Manual, sursă accesibilă intelectualilor. Recurge cu francheţe la demistificări surprinzătoare, spectaculoase şi rezonabile: ridicarea lui N. Bălceascu la rangul de vedetă a revoluţiei paşoptiste, în realitate absent, fiind agent de informare la Poarta Otomană; a fost subestimat rolul fraţilor Dim. şi Ion C. Brătianu, al lui C.A. Rosetti şi al fraţilor Goleşti, dar şi al altor mari boieri, precum Ion Ghica sau al unor figuri notorii prin duşmănia faţă de ruşi, precum I. Heliade Rădulescu; a fost promovat ca fiind mai de jos Gheorghe Magheru, de asemenea, descendenţii lui Cristian Tell. Demistificările continuă ironic: O personalitate eroică de pură fantezie tendenţioasă a devenit Ana Ipătescu, deoarece trebuiau avute în vedere şi tovarăşele femei, dar nu şi viitorul general Gr. Ipătescu, care l-a trădat pe Cuza. Alexandru George afirmă că 1848 a fost un moment capital în istoria modernă a românilor, chiar dacă N. Iorga a detestat revoluţia acestui an memorabil. El evidenţiază solidaritatea naţională din anii 1821, 1848, 1859, 1867 (?), omiţând anul 1877. În fond, tot secolul XIX a fost marcat de această solidaritate împotriva unui duşman comun, altă consecinţă fiind prăbuşirea imperiilor rus, austro-ungar şi otoman, ca operă a solidarizării între stăpâni şi supuşi, între români şi majoritatea etniilor, estompându-se până la derizoriu marxista luptă de clasă. O afirmaţie interesantă, de stringentă actualitate, este şi aceasta: la noi a primat politicul nu economicul, marea masă a poporului fiind într-o stare de extremă înapoiere.

Alexandru George se manifestă ca adversar tenace, imbatabil, al idilismelor, triumfalismelor şi protocronismelor istoriografice ridicole.

Abia în finalul eseului, Alexandru George tratează, mai mult teoretic şi programatic, tema capitalei în viziunea scriitorilor. Ideile sale sun exprimate sintetic: Capitala n-a fost doar decorul unor importante evenimente istorice. Nu eu îi voi face elogiul. Cei care-mi cunosc puţin scrisul ştiu că încă de la început, de prin 1971-1972 m-am situau împotriva bucureştenismului, pe care l-am socotit o atitudine… provincială. Nu am vorbit niciodată de frumuseţea lui, deşi anumite oaze merită. Alexandru George citează printre aceste oaze Cişmigiul.

Ultimul paragraf din eseul lui Alexandru George se referă la modul în care oraşul Bucureşti a fost o temă predilectă şi majoră a prozei sale: Am scris mult despre Bucureşti, ca subiect şi ca fundal al unor acţiuni romaneşti; în marele meu roman Oameni şi umbre, glasuri, tăceri înfăţişez momente dramatice sau sărbătoreşti, calamităţi şi triumfuri istorice, dar nu spun niciodată nicăieri, că oraşul ar fi frumos. Eu i-aş preţui mai mult varietatea şi  complexitatea. Căci tocmai acestea sunt emblematice - şi trebuie să fie -  pentru o capitală a României.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta