Kultural • Bocaponţi şi ridzipoance!

Jumătate de milion de euro din bani publici cheltuiţi aiurea, sau poate dimpotrivă, cu scop, dar nicidecum public, a fost miza scandalului Ridzi încheiat cu demisia ministrului democrat-liberal. O comisie parlamentară - despre care am avut mari rezerve că va face ceva – a stabilit o premieră. Verificarea, audierea şi stabilirea vinovăţiei unui ministru căruia i se cere revocarea din funcţie, dar şi începerea cercetărilor penale pentru delapidare şi abuz în serviciu. Nu e puţin lucru într-o ţară aproape bananieră politic, în care mai mereu politicienii au fost suspectaţi de legături subversive, indiferent în spatele cărei baricade politice s-ar fi aflat…

Controversată sau nu, concluzia raportului e una realistă pentru că, din toate datele apărute în presă şi studiate mai apoi de comisie, este clar ca lumina zilei că funcţionarii de la Ministerul Tineretului, cu sau fără ştirea ministrului Ridzi, au delapidat aceşti bani publici. Cu bună ştiinţă şi cu rea intenţie, chiar dacă răspunsurile de genul “n-am ştiut, n-am verificat” date comisiei de funcţionari din minister au frizat ridicolul. Cineva chiar a afirmat la un moment dat “Ştiu cum s-au făcut contractele. Cînd am aflat, n-am mai avut decît să mă rog la Dumnezeu doar să iasă acţiunile”. Au ieşit acţiunile, dar n-au mai ieşit socotelile. Sau, mai pe româneşte zis, le-au ieşit unora, în detrimentul statului. Evident, membrii pedelişti ai comisiei au încercat din răsputeri să ţină palma ministresei, tergiversând şi elaborând un raport paralel care s-ar putea să le dăuneze sănătăţii politice la un moment dat. Ce atâtea discuţii, argumente, contrargumente, acuze şi para-acuze. Că n-o fi fost ăsta furtul secolului, că n-o fi Monica tartorele corupţiei din România, că Tolontan o fi fost direcţionat sau răzbunător, că n-o fi nici prima, nici ultima furăciune de la stat, astea sunt poezii. Cifrele şi faptele arată clar că pentru nişte activităţile lu’ peşte prăjit au fost plătite aproape 500 de mii de euro în plus. Un profit de loc de neglijat…

În buzunarele cui ar fi putut intra aceşti bani? Nu putem decât exclama ca Jan Huss, reformatorul protestant din Praga, atunci când a fost osândit la moarte de către un consiliu al catolicilor prin ardere pe rug. Atunci o femeie de la ţară, simplă, care a auzit de această condamnare la moarte publică, a adus şi ea o legătură de lemne pentru ca focul să se înteţească mai mult. Jan Huss a înţeles că din simplitate a făcut acest lucru, ea chiar crezând ca acesta este un inamic public şi al lui Dumnzeu. Huss a exclamat atunci murmurând: “Sancta simplicitas” (Sfântă simplitate!)… După demisie, Boc a respirat uşurat printr-un “sancta insinia” tradus prin “preasfântă prostie care m-a pus pe mine cu fundul pe jăratec”. Băsescu, în schimb, a cerut repede ligheanul şi s-a spălat pe mâinile pillatice, aruncând pisica moartă în jardiniera mogulilor care n-au alt scop în viaţă decât să sugă euroii candidaţilor. Ceea ce a dat ordin, la vremea respectivă, ca candidata (sic!) europeană a familiei să-şi vadă de cluburi şi de concerte în aer liber şi să-i lase dracu’ de nenorociţi cu televizoarele lor cu tot, adresându-le ceremonioasa invitaţie de a-şi băga în cur oferta gratuită de difuzare a spoturilor. Războiul preşedintelui cu presa a devenit o banalitate cotidiană care nu mai impresionează pe nimeni… Până la intervenţia lui Zeus, democrat-liberalii au atârnat în bătaia vânturilor şi valurilor mediatice, înghiţindu-şi înjurăturile ideologice şi simţind pe pielea proprie biciul scăderii procentele de încredere. Explicaţia despre atitudinea democraţilor a venit de la Sulfina Barbu, care, încolţită din toate părţile, a elaborat o replică de geniu: “Am avut o poziţie diferită de neacceptare pentru ca să nu se creeze un precedent”. Cu alte cuvinte, să negăm evidenţa, pentru că mâine poimâine un alt ministru ar putea fi prins cu mâţa-n sac şi va trebui să dea socoteală pentru banii publici cheltuiţi aiurea, ca să nu zicem furaţi. O fi ştiind doamna Sulfina ceva, că, dacă privim fie şi de la distanţă cabinetul Boc de la miniştrii la secretari de stat, sar petele ca dopul de la şampanie. Un pluton de corupţi, cercetaţi penal şi traseişti politici, rar câte unul fără probleme. Ştiu că e greu într-o ţară ca România să găseşti unul alb de sus până jos, dar, nici aşa... Ori s-a răsturnat căruţa cu dalmaţieni în caracalul executivului, ori, chiar aşa o fi ţara asta, să n-ai cu cine, bă! Nişte bocaponţi şi nişte ridzipoance!

P.S. : Recunosc, asta cu ridzipoanca am împrumutat-o de la caţavenci, da’ era prea frumoasă ca să n-o folosesc!

Ovidiu POPESCU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta