Kultural • Criticu-i subtil, dar…lotru! (I)

Cam aceasta ar fi starea valorică a volumelor de poezii semnate de Zoia Elena Deju (La Ghetsimani, Ed. Măiastra), George Drăghescu, (Tăcerea din cupă, Ed. Vinea), Vasile Ponea (Stări de vină – Mal de tort, aforisme, Editura Clusium) şi Romulus Iulian Olariu (Valea cu Grimoc, Editura MJM, Craiova), pe care Horia Gârbea le recenzează prompt şi succint în revista Luceafărul de dimineaţă din 3 iunie 2009, pagina 13, imediat după Festivalul Naţional şi Internaţional Tudor Arghezi de la Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti.

Versurile din titlu, improvizate în metru folcloric, exprimă statistic, o posibilă ierarhie a dramaturgului, prozatorului şi criticului literar Horia Gârbea. Cred că nu-şi poate ignora ori subestima activitatea sa de critic literar de întâmpinare, ca redactor al hebdomadarului bucureştean. Pertinente şi incitante, prin originalitatea lor hermeneutică, mi-au apărut apoi observaţiile sale, uneori ironice, menite să întâmpine evenimentul literar dominant al anului 2008, Istoria critică a literaturii române de Nicolae Manolescu, găzduite de revistele România literară şi Ramuri. Propensiunea ironiei se observă din titlul paginii, Mă dusei pe la Gilort. Autorul trece uşor de la evocarea lirică a momentului întâlnirii cu colegii scriitori din Târgu Jiu (Ion Cepoi, Zenovie Cârlugea şi Gelu Birău) la sintagme vădit ironice, quadriga Popeştilor (Constantin Popescu, Ion Popescu-Brădiceni, Lazăr Popescu şi Spiridon Popescu) şi tradiţionala cobiliţă oltenească, mijloc pitoresc de transport al cărţilor acestora la Bucureşti. Recolta sau povara livrescă confirmă fervoarea literară a scriitorilor din Ţara lui Brâncuşi şi infirmă ideea preconcepută a pragmatismului transoltean. Prefixul trans, ca şi altele, meta, neo fac parte din seducţia lexicală pe care o exercită irezistibil asupra scriitorului şi profesorului Ion Popescu-Brădiceni. Adaug, complementar că fervoarea literară a scriitorilor gorjeni infirmă şi ideea lui Al Cistelecan, un veritabil şi redutabil critic al poeziei de azi, după care municipiul Târgu Jiu ar fi un oraş cu un singur locuitor literar: Gheorghe Grigurcu.

O poetă eminamente religioasă

Elegant şi aluziv, Horia Gârbea debutează în pagina sa cu o sinteză critică pe care i-o inspiră cărticica d-nei Zoia Elena Deju, un volumaş postfaţat de Gheorghe Grigurcu. Diminutivul cărticică e clar arghezian şi se referă la dimensiunile minuscule ale volumului La Ghetsimani, care are vreo 30 de pagini pentru variantele autohtone, celelalte, în limbile engleză şi germană, triplându-le spaţial. Ilustraţiile, în peniţă, datorate lui Florin Gheorghe, ocupă şi ele peste 20 de pagini, fără să intensifice totdeauna fiorul liric religios al unei autentice sensibilităţi feminine. Horia Gârbea le suspectează, poate exagerat, de impietate, frizând, după opinia sa, caricatura.

A patra carte de poezie a d-nei Zoia Elena Deju este structurată în trei secvenţe, Vas al iubirii, Pară de foc şi La Ghetsimani, cuprinzând în total 56 de grupaje de către trei versuri, în fond şi în formă, enunţuri psalmice (terţine nerimate!), rostite ca nişte crâmpeie de rugăciuni evlavioase, în semn de prosternare creştină, mai degrabă creştin-ortodoxă, decât ecumenică, înaintea lui Dumnezeu. Zoia Elena Deju este, indiscutabil, o poetesă religioasă, ca fiinţă umană şi spirit creator. Nu există dubii în privinţa identităţii şi a esenţei religioase în creaţia sa, dominată de tentaţia desprinderii de teluricul uman, impur, şi de o persistentă ascensiune spre lăcaşul imaculat şi celest al divinităţii. Cred că se poate situa în descendenţa lui Vasile Voiculescu şi a mai multor poeţi care au gravitat în jurul revistei Gândirea din perioada interbelică.

Cărticica e consolidată de un preambul de 13 rânduri intitulat Lirism esenţializat, propus de esteticianul şi filosoful Grigore Smeu care scontează pe prezenţa unui lirism esenţializat, în tonalitate aforistică şi de cele 14 rânduri de Gheorghe Grigurcu, însoţind fotografia poetei pe coperta finală. Rândurile dense semnate de Gheorghe Grigurcu denotă fuziunea absolută dintre credinţa religioasă şi versul adecvat, ambele inundându-se reciproc. Tot Gheorghe Grigurcu găseşte în acest volumaş trilingv, o mărturie echivalentă cu un emoţionant prinos sufletesc. Parafrazându-l pe Arghezi şi inversând rolurile, îndrăznesc să scriu: doamna a scris-o, robul o citeşte, adică fiecare amator de poezie, inclusiv criticul, neluându-le nici prea mult timp. Despre cel ce ne-a lăsat Cuvinte potrivite şi Flori de mucigai s-a pus întrebarea dacă e sau nu poet religios. Despre Zoia Elena Deju se poate afirma, cu certitudine, că prin această cărticică poate fi considerată o poetă eminamente religioasă, de la viziune, la atitudine lirică şi stil poetic.

Ion TRANCĂU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta