Kultural • Cultura-n politică

de Ion Trancău | Vizionari: 597 | 6 Noiembrie 2009 Ora: 14:40

N-ar trebui să uităm că anul acesta, în 29 aprilie, au trecut 180 de ani de la apariţia primului ziar în limba română, scos de Ion Heliade Rădulescu, unul dintre mentorii veritabili ai neamului nostru. Acest ziar purta pe frontispiciu denumirea de Curierul românesc. Consider că n-ar trebui să se uite acest certificat de naştere al presei naţionale. Profesorii de română, adică de citire şi de scriere cu litere străbune, cei de istorie şi cei de alte materii, publiciştii şi politicienii, toţi oamenii care mai cred, în aceste vremuri de pragmatism murdar, sunt vizaţi laolaltă. Cei devotaţi limbii şi literaturii române nu pot uita că Ion Heliade Rădulescu rămâne părintele lor şi că a avut iniţiativa providenţială de a publica în ziarul lui cele cinci poezii ale lui Vasile Cârlova, cel mai mare preromantic român. Fără aceste poezii literatura noastră ar fi rămas mai săracă.

N-am citit şi n-am văzut să se fi pomenit de evenimentul evocat şi evidenţiat, tardiv, în rândurile de mai sus. S-ar putea să fi apărut ceva în Curierul românesc al zilelor noastre, o publicaţie omonimă şi aproape anonimă. De fapt, nu este anonimă deoarece n-o mai citesc nici eu, nici alţii. Fiecare cu lecturile şi cu preferinţele lor în publicistica actuală. Gazetarii, jurnaliştii, publiciştii sau analiştii formează deja o categorie / pătură socială de intelectuali ai scrisului care nu pot fi ignoraţi. Politicienii însă, mai ales parlamentarii (proşti, dar mulţi!), au preocupări majore, sunt abandonaţi şi ancoraţi într-o corupţie voluptuoasă şi o amnezie totală. Ei au cuvintele, adică motivele lor. Nu se angajează şi nu se pierd în ideologii, nici în aceea culturală. Ei sunt (des)interesaţi de / în probleme care le sporesc averile lor şi ale urmaşilor urmaşilor lor. Ideologia lor politică este admirabilă, dar execrabilă! Cel mult, intervenţiile lor în cultură şi în incultură rămân lucrative, un termen pândit de ambiguitate, pentru ei, ca şi fortuit. Fortuiţi în parlament, ei se consacră doar unor maşinaţii … lucrative. În şcolile prin care au trecut, au fost pasionaţi, dacă nu fascinaţi, cu prioritate la matematică, de capitole mai mult decât atractive, de-a dreptul captivante: limite, funcţii, derivate, aranjamente, combinări şi permutări. Politicienele s-au (de)dat în şcoală şi s-au axat pe chimie, capitolul îndrăgit de ele fiind bazele sau (bazinele!), adică hidrocarburile nesaturate aciclice, în termeni pur ştiinţifici. (Stră)moaşa celor de azi este tot o Elena, dar nu urmaşa lui Traian, ci savanta de renume mondial, cea care a lansat în văzduh universal CO2-ul. Cea mai iubită dintre Elenele de azi poate să afirme cu optimism electoral prezidenţial îndreptat spre viitor: mi(ni)sterul meu sublim fu…turismul! Nu este exclus ca ministresa să fi rămas contaminată de reminiscenţe avangardist-italiene, filippomarinettiene, ca să apelez, în final, la nişte vocabule grandilocvent-neologistice!