Kultural • Cum e sacul, aşa şi petecul

Clasa politică nu este serioasă deloc. Poporul poate constata acest adevăr privind seară de seară la televizor. Nişte certăreţi şi hulpavi trimişi în Parlament chiar de către Poporul nemulţumit. Dar aleşii sunt taman cum sunt alegătorii şi amănuntul acesta nu se comentează nici măcar la coadă în piaţă, necum la televiziunile centrale. Permiteţi să comentăm aici. Tot alegătorul îşi pierde nasturii, se calcă pe bombeuri şi dă din coate, înghesuindu-se la grătarele cu mititei, plătite de viitorul parlamentar, şi după aceea îl apucă sila că partidele se bat pe ciolan. S-ar zice că sătulul nu crede pe flămând. Buzele slinoase ale votantului mâncător de mititei dezaprobă cu dezgust foamea de ciolan a aleşilor şi nu se întreabă deloc cu ce bani or fi fost plătite basculantele cu mititei şi cisternele cu bere din campania electorală. Măria Sa Poporul merge la vot numai dacă are chef. Dacă nu e plecat la pescuit, dacă nu plouă şi dacă a dormit bine. Fraierul de candidat bate din poartă-n poartă să vină Poporul să îşi exercite dreptul de a alege. Pe Popor îl doare-n pix. După aceea, Poporul este revoltat că Parlamentului nu-i pasă de suferinţele Lui. Jumătate merg la vot, jumătate – nu. A făcut Poporul treaba pe jumătate? Şi Parlamentul – tot aşa. Dă o lege pentru mărirea pensiilor şi amână aplicarea ei pentru când vor fi bani. Jumătate dintre alegători, totuşi, se prezintă la vot. Dacă nu-i bagă nimeni milionul în palmă, înainte de a păşi în clădire, habar nu are cu cine să voteze. Pe Popor îl indispun doctrinele şi, dacă citeşte un manifest electoral, îl doare capul. Poporul ştie precis că toţi sunt la fel. De după perdeaua albastră a „cabinei de vot”, Măria Sa Poporul, care tocmai îşi alege conducătorii, strigă: Unde să pun ştampila? Măria Sa Poporul are plăcere să-i aducă domnul candidat sacoşa cu ulei, zahăr, făină, carne la uşă. Candidatul îi înţelege dorinţa legitimă şi se conformează. Măcar că domnul candidat are studii superioare iar domnul alegător are şcoala vieţii la curs seral. După ce e ales, domnul candidat pretinde să îi fie întors serviciul şi nu va asculta dorinţele alegătorului decât dacă acesta vine la uşa cabinetului parlamentar cu sacoşa plină cu contravaloarea produselor livrate în tot cartierul. Aud că unii electori primesc cu plăcere sacoşele de la toate partidele şi nu se duc la vot. Asta nu înseamnă că vor rămâne scaune neocupate în Parlament. Atâta numai că parlamentarii vor primi cu plăcere maşină de serviciu şi diurnă şi nu vor trece pe la alegători. Desigur, există şi alegători oneşti. Nu au nevoie de răsplată ca să voteze. Alegătorul onest alege între candidaţi aşa cum alege roşiile la tarabă. Ăsta nu, că are trei facultăţi; ăsta nu, că vorbeşte de implementare; ăsta nu, că are barbă; ăsta da, că are cămaşa descheiată la gât. Se întâmplă să fie câte un candidat în arestul poliţiei. Alegătorii care au fost şi ei, uneori, în arestul poliţiei, sau care urmează să treacă pe acolo, îl votează pentru că „e de-al nostru, dintre noi”. Parlamentarul este oglinda alegătorului: se înghesuie la pomeni, vine la şedinţe dacă are chef, îl doare capul dacă citeşte vre-o lege, întreabă pe alţii ce să voteze, pretinde foloase materiale, umblă descheiat la cămaşă şi se ajută cu plenul ca să nu ajungă în arestul poliţiei. Abia când acest Popor va fi serios, harnic, muncitor, cinstit, inteligent o să aleagă o clasă politică serioasă, harnică, muncitoare, cinstită, inteligentă. Când o să fim ca nemţii, o să trăim ca nemţii. Poate, vreodată, cândva, o să fie ştire pe prima pagină în ziare că alegătorul Sofronie din Văscăuţi a dat cu sacoşa cu ulei în capul candidatului venit să-l mituiască. Dar noi nu vom mai apuca vremea aceea.

Aurel ANTONIE

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta