Kultural • Despre societăţi şi asociaţii

de Ion TRANCĂU
Vizionari: 319
9 Aprilie 2010 Ora: 13:36

În prima jumătate a secolului IXX, mai precis în perioada considerată de noi modernă sau paşoptistă (1821-1859), sunt înfiinţate asociaţii şi societăţi cu programe teoretice şi practice bine concepute şi definite, preconizând obiective concrete, absolut necesare, cultural-literare, istorice şi social-politice.

În anul 1827, la Bucureşti, spirite luminate şi progresiste ca Ion Heliade Rădulescu, Dinicu Golescu şi Ion Câmpineanu pun bazele Societăţii literare, care avea menirea entuziasmat-patriotică de a contribui la emanciparea poporului român, pe toate planurile existenţei sale. Activitatea acestei Societăţi literare este cu atât mai importantă, cu cât ştim că se manifestă într-o etapă istorică incipientă de afirmare cultural-literară, socială, politică, la nivel naţional, animată de idealuri revoluţionare şi unioniste. Să nu uităm că este perioada când se înfiinţează şcolile, teatrul, presa şi literatura în limba română.

După şase ani, în 1833, acelaşi omniprezent spirit creator heliadesc impulsionează întemeierea teatrului prin funcţionarea unui învăţământ de specialitate, stimulat de Societatea filarmonică. Nu este deloc aleatoriu faptul că în anul 1840, la Iaşi, nu la Bucureşti, ia fiinţă Teatrul Naţional, avându-i directori pe Costache Negruzzi şi Vasile Alecsandri. Să nu uităm, totuşi, că în Muntenia , Iancu Văcărescu se adresase cu patos contemporanilor lui într-o expresie directă, plină de îndemn patriotic: V-am dat teatru…

În anul 1843, alţi mesianici pozitivi(G.Călinescu), veritabili militanţi pe plan social-politic, revoluţionari precum Nicolae Bălcescu, au creat Asociaţia Frăţia, cu vădite şi declarate idealuri de dreptate şi frăţie, adică de justiţie socială şi de unire. Aportul acestor societăţi şi asociaţii este incontestabil, în privinţa pregătirii revoluţiei din 1848 şi a Unirii Principatelor Române din 5-24 Ianuarie 1859.

Tradiţia acestor societăţi şi asociaţii va fi preluată şi continuată în a doua jumătate a secolului IXX de către Astra, 1861, la Braşov, şi Junimea, 1863-1864 şi 1874-1878, la Iaşi şi Bucureşti. Mai ales Junimea, cum afirmă cu justeţe şi acurateţe Tudor Vianu, într-un studiu amplu şi competent, n-a fost atât o societate, cât o comunitate, fondatorii ei fiind animaţi de idealuri cultural-literare similare şi comune.

În prima jumătate a secolului XX, societăţile şi asociaţiile înfiinţate în secolul precedent iau forma unor grupări constituite în jurul unor importante reviste cultural-literare: gruparea de pe lângă revista Semănătorul, apoi Sămănătorul, între 1901-1910, gruparea de la revista Viaţa românească, 1906-1916, apoi, după 1920, gruparea şi cenaclul de pe lângă revista Sburătorul, 1919, avându-l mentor al modernităţii sincroniste pe Eugen Lovinescu, gruparea constituită în jurul revistei Gândirea, condusă de Nichifor Crainic, promovând tradiţionalismul ortodoxist, şi gruparea formată în jurul Cercului Literar de la Sibiu, 1945, avându-i fondatori şi reprezentanţi iluştri pe poeţii Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş şi pe criticul literar Ion Negoiţescu.

Într-un secol de activitate culturală, dar şi literar-artistică, am putut remarca cele trei perioade cu adevărat clasice în acest context evolutiv: perioada paşoptistă, clasicist-romantică, perioada junimistă, romantică, realistă şi simbolistă, la nivel european, şi perioada interbelică, tradiţionalist-modernistă.

Nici perioada postbelică, 1945-1989, nici perioada de tranziţie, după 1990, nu trebuie privite ca terra deserta sau ca Siberii ale spiritului, ci drept perioade de certă complexitate, chiar dacă sunt contradictorii, deoarece cultura şi literatura au supravieţuit prin rezistenţă şi libertate.

Cred că Cele patru literaturii postbelice propuse de Ion Simuţ rămân plauzibile: oportunistă, disidentă, subversivă şi evazionis- estetică. Cu privire la această clasificare, mi-aş permite să extrapolez butada cu evangheliştii: Cele patru literaturi postbelice sunt trei-oportunistă şi disident-subversiv-evazionist- estetică.

În Gorj, în perioada postbelică, în anii comunismului ceauşist, protocronist şi naţionalist, ca şi în tranziţie, viaţa cultural-literară a pulsat, cu precădere prin artera cenaclului Columna, condus de regretatul Titu Rădoi, în compania regretaţilor Jean Cănăvoiu şi Nicolae Deaconu, până în pragul mileniul III şi al secolului XXI. Las la o parte modestia: din ianuarie 1979, deci, de peste trei decenii, m-am implicat şi eu, subsemnatul, în climatul spiritual-artistic al cenaclului, primele două decenii aflându-mă alături de Titu Rădoi, în ultimul deceniu, ca partener fidel al unor iluştri profesori şi scriitori gorjeni, precum Lazăr Popescu, Ion Popescu-Brăticeni, Cristian George Brebenel, Aurel Antonie, George Drăghescu şi Spiridon Popescu. Din păcate, în prezent, cenaclul Columna este aproape muribund.

Social Bookmarking