Kultural • Dosare la vedere – Ion Pogorilovschi

În dimineaţa de luni 6 iulie 2009, ne-a părăsit Ion Pogorilovschi, unul dintre cei mai importanţi cercetători ai operei brâncuşiene, despre care a scris sute de articole şi câteva dintre cărţile esenţiale.

Ion Pogorilovschi s-a născut la 18 februarie 1938, în comuna Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. A urmat Liceul-internat la Dorohoi între anii 1952-1955, înscriindu-se apoi la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, specialitatea Filosofie, în prima grupă de filosofie reînfiinţată după război. Încă din anul I colaborează cu poezie la revista samizdat Cuvântul nostru, iniţiată în taină de câţiva studenţi filologi şi înfiinţează cenaclul literar „Nicolae Labiş” al Facultăţii. La sesiunile ştiinţifice studenţeşti prezintă comunicări îndeosebi de domeniul esteticii. În anul 1962 devine licenţiat în filosofie, şef de promoţie, dar cu un „dosar de cadre” nefavorabil (sora lui, Steliana, fusese deţinut politic, condamnată la închisoare în cadrul grupului studenţesc AL. Zub, Aurel Covaci ş.a.).

În 1963, cu mare greutate, este admis să profeseze în învăţământul superior. Debutează în Revista de filosofie. Tot în perioada ieşeană începe o susţinută activitate publicistică pe direcţia pe care o va sluji apoi toată viaţa: comentarea din perspectivă filosofică şi etnologică a artei lui Constantin Brâncuşi. O împlinire, peste ani, sub alte zodii, a activităţii personale în acest sens poate fi socotită iniţierea şi organizarea în Institutul de Filosofie al Academiei Române a Simpozionului „Brâncuşi, artist-filosof” (2001), urmată de alcătuirea şi publicarea unui volum cuprinzând comunicările Simpozionului şi o antologie a celor mai de seamă contribuţii teoretice ale gânditorilor români pe tema artistului-filosof.

În 1968 decide să se stabilească în capitală, obţinând prin concurs un post de cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Pedagogice din Bucureşti.

Va obţine titlul de doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti la 14 martie 1975 (conducător ştiinţific – esteticianul Ion Ianoşi). Subiectul lucrării de doctorat: comentarea cu mijloacele antropologiei culturale a capodoperei lui Brâncuşi de la Târgu-Jiu. După tergiversări, lucrarea de doctorat va fi acreditată de către Comisia superioară de diplome şi publicată va cunoaşte trei ediţii (1976, 1987, 2000), dintre care una în limba engleză în 1987 - un pariu disperat al autorului în perioada în care, persecutat politic, ajunsese „la munca de jos”).

A traversat această perioadă (din 1982 până la Revoluţia din 1989) sub acuzaţia de implicare în „subversivul” curent de gândire psihologică „Meditaţia Transcendentală. Reuşeşte să publice din nou abia după 1987, când iese pe piaţă cu două titluri deodată: ediţia engleză a cărţii despre Brâncuşi şi o lucrare de antropologie culturală, Arhetipul expresiei lirice româneşti.

În climatul de după Revoluţie (care, încă în ianuarie 1990, produce reparaţia de a-l titulariza pe I.P. drept membru al Uniunii Scriitorilor) se creează condiţiile revenirii sale în munca de cercetare ştiinţifică. La Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei Române îşi începe activitatea în anul 1991). Prima temă de cercetare pe care o propune: „Casa românească tradiţională – topos al existenţei autentice” (cu trimitere la gândirea lui Martin Heidegger). Urmează participări la manifestările ştiinţifice organizate de Institut în ţară sau străinătate (cu titluri precum „Un motiv ancestral românesc: pasărea măiastră”, 1995).

După 1989 desfăşoară totodată, temporar, activităţi didactice în învăţământul superior, Propunându-şi să stimuleze apropierea ideativă a etnologiei şi filosofiei îşi face o strategie din a publica în paralel lucrări de aceeaşi factură interdisciplinară în periodice academice din ambele domenii menţionate. O parte din lucrările elaborate acum vor structura, dimpreună cu alte texte noi, volumul Viziunea axială a lumii, de la fenomenul stâlpnic tradiţional la Brâncuşi, publicat în anul 2001.

În contextul noilor încercări prin care trece fenomenul culturii după 1989, I.P. şi-a amplificat demersul de a face din arta lui Brâncuşi un spaţiu de interes al deliberării filosofice româneşti, militând pentru statornicirea tezei că raportarea gândirii teoretice la arta sculptorului poate fi la fel de generoasă şi productivă cum au fost mai vechile trimiteri metodice ale lui Mircea Vulcănescu sau ale lui Constantin Noica. A prezentat numeroase comunicări, a conceput tematic şi a condus simpozioane naţionale şi internaţionale Brâncuşi (de exemplu – „Brâncuşi şi sacrul”, în februarie 2003). A conferenţiat în oraşe din ţară şi străinătate. A girat revista trimestrială de specialitate Brâncuşi (unică în lume, la acea vreme), al cărei redactor şef a fost pe toată perioada de apariţie a publicaţiei (1995-2000), întreruptă în 2001 din considerente financiare. A iniţiat şi coordonat la Târgu-Jiu o colecţie naţională de carte Brâncuşiana (lucrări de autori români şi străini) ajunsă la al 20-lea volum. În acest timp, lui I.P. i-au apărut alte patru cărţi personale de domeniul preocupării sale prioritare (Pasărea Măiastră şi sursele, 1995, Brâncuşi, apogeul imaginarului şi Brâncuşiana & Brâncuşiada, 2000, Cele din urmă şi cele dintâi, 2002). O carte i-a fost cuprinsă integral în Enciclopedia virtuală Brâncuşi (Noesis Cultural Society, 2002, sub egida UNESCO). A contribuit cu texte la alte volume colective de profil (Al treilea destin al casei Brâncuşi, 2002, etc). Se poate spune că în mileniul III, trecând pragul senectuţii, I.P. demonstrează apogeul creativităţii sale intelectuale.

În cadrul Institutului de Filosofie al Academiei Române a urmărit îndeosebi întocmirea volumelor I şi II ale monumentalului Dicţionar al gândirii filosofice româneşti, organizează manifestări ştiinţifice, cu atragerea unor personalităţi din afară, oferă consultanţă ştiinţifică, figurează în comisii de doctorat în Bucureşti şi provincie. Cu prilejul definitivării pentru tipar a lucrării Institutului – Prezenţe româneşti în filosofia europeană, a elaborat studiul referitor la gândirea filosofică a lui Constantin Noica. Până la apariţia volumului menţionat, studiul a fost valorificat în publicaţii de specialitate (Academica, Revista de filosofie) sau în alte periodice. Tot în Academica a deschis rubrica „File din Dicţionarul de filosofie românească”, iar în Symposion rubrica „Breviar de gândire filosofică românească”.

Pe direcţia, neîntreruptă vreodată, a preocupărilor pentru opera lui Brâncuşi, ultimii trei ani consemnabili – 2005, 2006, 2007 – se arată a fi cu deosebire notabili. Astfel, în 2005, autorul publică la New York o luxoasă lucrare cu text bilingv pe două coloane – Sophrosyne or Wisdom of the Earth – Brâncuşi/Brâncuşi – Sophrosyne sau Cuminţenia Pământului, lucrare de analiză hermeneutică întâmpinată cu interes şi care, în decembrie 2007, este încununată cu Premiul Mircea Florian al Academiei Române.

Anul 2006 este al volumului Polemice Brâncuşi (Editura Dacia, Cluj-Napoca).

În fine, în anul 2007, I.P. lansează la Institutul Cultural Român, în prezenţa nonagenarului Barbu Brezianu, masiva lucrare Brâncuşi. Geneza – 1905-1910, cea mai impunătoare carte a sa de până acum.

A publicat texte despre opera lui Brâncuşi în mai toate revistele de cultură din ţară, printre care şi în revistele de la Targu-Jiu – Brâncuşi, Lumea Gorjenească, Portal Măiastra, după Brâncuşi.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Fundaţia Constantin Brâncuşi – Târgu-Jiu

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta