Kultural • În grădinile lui Ion

Se configurează treptat în textele lui Creanga un mitem al grădinii răvăşite, topos ambivalent al domesticii, dar mai ales al infernaliei. Prea puţin amintire a paradisului, şi prea puţin loc al otiului, al visării, al iubirii inocente. Grădina e mai degrabă un paradis paraduit, rămas gol şi nesigur după alungarea primilor oameni, părăsit parcă şi de Iehova, lăsat la îndemâna oricui se arată curios şi lacom să pătrundă în el prin efracţie. Şi dacă pădurea era una de simboluri, populată cu animale mitologice (vasiliscul, aspida, balauri şi vidre), şi gradina, frântură domesticită a selvei, este, în aceeaşi măsură, spaţiu simbolic, spaţiu textual al învăţăturii dar şi al insecurităţii. In unul din textele târzii, Moş Ion Roată, gradina era o şcoală politică unde ţăranii, oameni în toată firea trecuţi de vârsta năzbâtiilor, sunt puşi în uniforme precum şcolerii şi ascultă, din ce în ce mai convinşi, lecţia despre Unire a boierului. Cum numai moşul Roată se arată bucciu de cap şi face pe prostul, boierul îi invită în grădină, dându-le pilda cu bolovanul. Şiret, Ion Roată, un Ionică aflat la vârsta senectuţii, îi cere boierului să pună şi el mâna unde-i piatra, alături de ţărani. Aferat, boierul se retrage şi o dă pe glume. Teza despre binefacerile Unirii trebuia să rămână o aporie, o judecată à priori, nu una à posteriori. In grădina-iatac Vasile îi explică lui Ionică avantajele sociale ale copulării în cadrul familiei, şi pune mâna la urnirea bolovanului hormonal. Greşeală impardonabilă. Vasile este atât de sedus de eficienţa teoriilor sale didactice încât îl invită pe năvălitor în grădină, îi oferă la un preţ modic acces la păpuşoiul subtilizat chiar de el de pe foc. Ferchezuiala şi-a atins scopul: sancţionarea publică a făptaşului în dosarul Păpuşoiul.

Mitologemul grădinii ia amploare. Întâlnim şi grădini domestice, cultivate cu păpuşoi comestibil, cum ar fi gradina unui megieş unde se ascunde Nică, fugit de la scoală de răul “duşmanilor” săi, Nic-a lui Costache şi Toader a Catincăi; sau grădina cu păpuşoi unde acelaşi Nică se ascunde gol puşcă de teama câinilor lui Trăsnea, după ruşinea păţită la scăldat. Altfel trebuie să ne închipuim de acum lumea lui Creangă. Dacă există puţin romantism rural în această lume care nu este cea mai bună dintre lumile posibile, atunci admitem că lumea este o grădină în care tinerimea aşteaptă coacerea păpuşoiului. Sunt, cu toţii, mai mult sau mai puţin vigilenţi în jurul focului în vederea unui festin agro-rural: coacerea păpuşoiului, când un fură Vasile, saltă acest păpuşoi. Nu luna şi soarele de pe cer, cum se întâmplă în basme, ci o mândreţe de păpuşoi, care nu este o pământeană de rând, ci fata popii Cioric, omolog al împăratului. Şi dacă hoţul era un zmeu, el era prins şi pedepsit de Prâslea, de Greuceanu, de Ionică. Diegesis-ul îşi arată disponibilitatea la metamorfoze inedite. Să remarcăm încă o dată metafora inspirată a păpuşoiului în scrisul lui Creangă. In Povestea lui Ionică cel Prost el întruchipează principiul feminin, fata cu atribute excepţionale atrasă într-o povestioară de mahala din care iese măscărită. In Povestea poveştilor păpuşoiul îşi schimbă sexul şi creşte de nebun pe ogorul ţăranului, sute de sute, şi mii de mii,…, având aceleaşi însuşiri ignice. Ca substantiv comun, fructul de pe strujan este de genul masculin : un păpuşoi, doi păpuşoi; ca sex, este hermafrodit. Iar în poveste devine androgin.

Din gradina teatralizată a lui Vasile ne facem loc, prin borta lăsată deschisă, în gradina de spaime şi demonii a lui Luca Moşneagu. Păpuşoiul crescut în grădina harabagiului şi râvnit de porci este mai degrabă de parte femeiască. „ Olimbiadă, ie sama bine de borta ceea…” Se ştie că borta, gaura valahă, permite năvala necunoscutului, a dezordinii în spaţiul domestic al grădinii private. In lumea poveştilor inventate mai aproape de noi, grădina hesperidelor este plantată mai ales cu păpuşoi. Mai rar cu mere, cu pere ori cu micşunele. A fura fructele exotice din grădina de aur era, în basme, începutul unor confruntări matrimoniale în intermundii, între zmei şi Feţi-Frumoşi. Furtul păpuşoiului înseamnă la Creangă pregătirea ceremoniilor nupţiale; dar şi a face avansuri sexuale, a o pune de un amantlâc. Şi marea poveste a iubirii cu buni şi răi se înşiră ca mărgăritarul pe aţă, iar aventura are farmec dacă, şi numai dacă, cireşul, mărul, păpuşoiul, cânepa cresc în grădina vecinului. Pentru că şi raiul lui trebuie devastat, prădat. Pangloss, eroul romanului Candid sau Optimismul, alcătuieşte o lungă listă a oamenilor iluştri care au avut parte de mărire şi de cădere tragică. Iată un scurt dialog între cele două personaje ale lui Voltaire :

“-     Eu mai ştiu, zise Candid, că trebuie să ne lucrăm grădina.

-     Ai dreptate, spuse Pangloss, fiindcă, atunci când omul a fost pus în grădina Raiului, a fost pus ut operateur eum, ca să lucreze; asta dovedeşte că omul n-a fost creat ca să se odihnească”.

Candid are însă ultimul cuvânt: “- Cela est bien dit, mais il faut cultiver notre jardin”. Filosofia personajului voltairean, atât de umblat prin lume, l-a impresionat până şi pe Kant care adaptează textul la teza datoriei fiecărui cetăţean: “ Lăsaţi-ne să ne îngrijim de fericirea noastră, să mergem în gradină şi să muncim”. Personajele lui Creangă îşi cultivă şi ele propria grădină, nu ştim cât de convinse, dar simt o atracţie irezistibilă să sară pârleazul în grădina vecinului. Numai acolo îşi găsesc fericirea şi menirea. Din această tentaţie a fructului copt dincolo, din această stare de necuminţenie nu pot ieşi. Dar de aici, din această stare de delincvenţă se naşte proza. Olimbiadă, ie sama bine…

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta