Kultural • Iniţierea fetei moşneagului Nătăfleaţă în vederea matrimoniului

de Ion PECIE
Vizionari: 684
26 Februarie 2010 Ora: 14:26

Proba decisivă – menajeria la casa Sfintei Dumineci – este prefaţată de alte patru încercări/ispite la care o supune peisajul antropomorf, munci în care ea este, pe rând, veterinar, horticultor, fântânar şi zidar, pricepută şi smerită. Fântâna şi cuptorul sunt încercări ale apei şi ale focului, obligatorii şi în alte poveşti, de pildă Punguţa cu doi bani sau Povestea lui Harap-Alb. În sens larg, fântâna şi cuptorul apar ca locuri de popas, potolind setea şi foamea pelerinului, cum se întâmplă în Cinci pâni sau în Fata babei şi fata moşneagului. În basmul de faţă ele figurează un itinerar standard, cu probe speciale, pentru a certifica aptitudinile fetei pregătită în vederea matrimoniului. Pentru un bun cunoscător al culturii populare şi al tradiţiilor româneşti cum este Creangă, alegerea celor patru popasuri nu este întâmplătoare, şi asupra acestei alei preliminare de dinaintea pădurii întunecoase vom mai zăbovi, ajutaţi de cartea bogată în sugestii a lui Ivan Evseev care confirmă intuiţiile criticului (Cf. Enciclopedia semnelor şi simbolurilor culturale, Ed. Amarcord, Timişoara, 1999). Dacă pentru Creangă pădurea este o selva oscura dantescă populată cu bestii mitologice, cum am mai arătat (vasiliscul, aspida, balauri, hidre pluricefale) , fiind o pădure de simboluri, în aceeaşi măsură se poate vorbi de o alee simbolică văzută ca un proscenium, străjuită de animale, arbori şi alcătuiri umane ( fântâna şi cuptorul). Câinele este animal psihopomp, simbolizând prietenia şi fidelitatea, vigilenţa şi puterea zeităţilor asupra vieţii şi a morţii (Sfintele Miercuri, Vineri, Duminică - în basmul românesc), alungându-i pe nechemaţi şi răufăcători, permiţând doar intrarea oaspeţilor buni la suflet. Căţeluşa face parte din alaiul nupţial, purtând salba viitoarei mirese. Părul este răzleţit din grădina raiului, făcând perele pe care în poveste, în timpii utopici, le împrumută plopului. Ridicându-şi ramurile până la cer când o refuză pe fata babei, se face cât plopul. Perele dulci şi mălăieţe sunt rezervate pentru fata miloasă a lui Nătăfleaţă. Despre cuptor mai aflăm o mulţime de lucruri minunate, pe lângă cele ştiute, cunoscute desigur lui Creangă: este spaţiul încărcat de maximă sacralitate al casei, căruia autorul Amintirilor... îi închină un emoţionant poem în proză legat de cultul mamei: "În tradiţia românească – notează I. Evseev - , cuptorul ( vatra ) este sediul strămoşului ocrotitor al casei, al familiei şi al neamului. De aceea, mireasa , intrând în casa mirelui, trebuie să pună pe cuptor o felie de pâine unsă cu miere, ca ofrandă, sau cel puţin să pună mâna pe cuptor, gestul respectiv însemnând stabilirea unui contact cu spiritele casei". Cuptorul este oricând şi oriunde locul intimităţii domestice, loc de întâlnire cu spiritele strămoşilor, loc al reveriilor şi al taifasului: " La gura cuptorului se fac vrăji, descântece, acte de magie medicală." Şi câte alte amintiri zilnice din anii copilăriei trezeşte el în memoria noastră involuntară, sensibilizată de Amintirile... lui Creangă: "Cuptorul este asociat femeii nu numai în virtutea ocupaţiilor ei domestice. Legătura este una mai ales de ordin simbolic. Prin asemănarea coacerii pâinii cu naşterea copilului, cuptorul este un simbol al matricei feminine şi al maternităţii în general: « Vatra e mama noastră, ne hrăneşte şi ne încălzeşte » ( E. N.- Voronca, Datinile, 1207)". Legătura magică dintre păr ( pom roditor) şi cuptor o găsim într-un ritm de fecunditate – fertilitate relatat tot în Datinile lui E. N.- Voronca : "De cum ai dat pâinea în cuptiori, până a nu răsări soarele să mergi în grădină cu lopata în sus şi să zici : «Cum e cuptiorul ... lopata plină de pâine, aşa să fie copacii plini de poame» ( apud. I Evseev) ". Mai reţinem din aceeaşi carte o credinţă populară, relevantă pentru mitologemul cuptorului sacru, care ne tuşează: "Cuptorul e păcat să-l strici...cuptorul se lasă să-l strice ploile". Fata moşneagului nu ştie decât să-l repare, într-un firesc exerciţiu premarital, cum face şi atunci când sleieşte fântâna. Şi este limpede că asistăm în paralel la o primenire interioară a orfanei de mamă rămasă sans famille, dar care se pregăteşte pentru familia ei.