Kultural • Interviu în Ţara lu’ Papură-Vodă Episodul 3. Doftorul

(continuare din numărul anterior)

Vodă se opri din tirada în care se lansase. Un scârţâit de trepte anunţă că, în curând, pe pridvor vor fi trei. Înseamnă că e om de încredere, dacă a trecut de oamenii agăi Pahonţu…

Întâi apăru un cap, apoi, după încă vreo 5-6 trepte, şi restul. Neraşchetat pe bucile obrajilor, dezmiriştit pe ţeastă, cu o piele precum pergamentul, individu’ arăta cam funebru.

Auzindu-i graiul, cu uşoare tente lugubre, lui Ionică în căzu curaju-n opinci!

- Mărite Vodă, permite-mi să mă prezint: sunt musiu Funebru, doftor…

Traian cel Groaznic i-o tăie scurt. Atât de scurt, încât aproape nu se mai vedea cu ochiul liber…

- O.K., asta se vede… da’, dacă te lauzi de zor că eşti doftor, ia zi-mi de ce mă ţâne-o coastă când suflu mai adânc în ploscă?

- Apăi, Mărite Vodă, io nu mi-s doftor de oase, io am doftorat cu tema „Multiple-Subroutine Self-Assembly: a Concept for the Generation of Discrete, Nanoscale Architectures”, dat taman la Ştrasburg!

Vodă căută din priviri un retevei. Dibui p-aproape doar o ploscă golită peste noapte de conţinutul aspru. Săraca butelcă deveni subit proiectil răuvătămător…

- Pe cine-njuri tu, mă? Crezi că io nu ştiu limba perfidului Albion??? Sulaina cenăl! Generaţie discretă, ha? Nanoscale, zâcy? I-auz’, vornice Boc, te-njură ăsta!...

Ferindu-se cu o dibăcie de samurai, de parcă l-ar fi atacat un microfon de reporter în perioada sa de muţenie, posesorul părului emigrat de pe ţeastă pe picioare îngăimă:

- Nu-njur, Mărite Vodă, că-s copchil evadat din ţară şi şcolit pe la franţuji, inglezi, hamericani, japoneji… Da’ se poate???

O adiere uşoară cu miros de vornic străbătu rapid pridvorul de la un capăt la altul, iar când adierea ajunse-n dreptul lui vodă, se auzi un şopăcăit: „Stăpâne… Vezi că ăsta-i de sub aripa lu’ Nuţi…”. Apoi nu se mai auziră decât trilurile păsăricilor. Ionică Hronicaru’ rămase ţapăn de uimire: nu i se mai întâmplase să nu desluşească dacă trilurile veneau dinspre pomii din grădină sau dinspre doftor… De la distanţă părea om serios…

- Da’ la ce zici că te mai pricepi, doftore?

- Păi, pot să tac de nu mă mai opresc şi m-am specializat şi în zis cu voce tare ce-mi şopteşte câte una pe la spate…

- Bine, bine… Zici că te-a trimis a mică?

- Nu, Mărite, nu EBA…

- Păi ce, io ziceam ceva de EBA, eşti diliu??? O.K., dacă eşti doftor şi te pricepi la vorbe venite din spate, musai să te fac hăl mai mare peste dascăli! Portocaliu eşti?

- Păi se poate, Mărite? Unu’ mai portocaliu ca mine nu găseşti cale de trei poşte! Una dimineaţa, una la prânz şi una seara! Între degetele de la picioare şi cu chibrituri de Gherla! D-abia am mai găsit câteva, că l-am păcălit pe Mircea Badea…

Vodă se înecă subit şi-ncepu să tuşească grav şi nervos. Ochii i se bulbuciseră frumos, ca la melc, gata-gata să-şi ia zborul…

- Cum îţi permiţi să rosteşti numele acesta în faţa mea??? Te-ai lins pe bot, nu mai vedeţi voi, ăştia, dascălii, mărirea de 50% la simbrie! Ba vă mai tai şi 25% din cea actuală, şi sporurile, şi tichetele de masă! Şi o să vă impozitez şi meditaţiile pe care le daţi! Ştii bancu’ cu raţa? ’Raţ-ai dracu’! Boooc, ia-l de pe mine că-l omor şi se supără a mică pe je…, strigă vodă-n urma insului. Funebru dispăruse din câmpul vizual cu viteza blestemului. Na, c-o dădui şi io-n păsărească, tot ca funebrul personaj d-adineauri… Brrr!

Apoi, întorcându-se către Ionică:

- Vezi, măi, hronicare, ce suport io zilnic? Şi zice lumea că de ce pun patru cuburi de gheaţă în paharu’ de Nelu Plimbărescu… D-aia, mă, cât să suport şi io, că-s şi io un fel de om sau ceva… Or something! Buhuhuu…

Ionică rămase perplex. Ditamai Traian cel Groaznic plângea ca un copil, mai dihai decât pe umărul lui dragă Stolo! Era groaznic!

Ca pocnit din degete, vornicul Boc apăru cu un ştergar în mână, se ridică pe vârfurile picioarelor, se-ntinse cât era de lunguţ, şterse ochii puternicului personagiu, îi suflă nasu’ şi pieri ca o nălucă la vreme de zori de zi…

- Vezi mă, Ionică? D-asta îl pun permanent şef pe Boc cel Crunt: ştie să fie totdeauna acolo unde e nevoie de el! Ce m-aş face eu fără el??? Dă, Doamne, să rămână permanent PDL-ul la guvernare, ca să-l repun mereu pe Boc…

Hronicaru’ îndrăzni a zice:

- Pss, Mărite, vezi că asta a zis-o şi Ioan Oltean, săptămâna trecută, şi s-ar putea să vrea drepturi de autor…

Vodă simţi că începe să fluture steguleţe galbene pe câmpii patriei!

- Ce-a făcuuut? CÂND? CUM? UNDE?

- Păi, săptămâna trecută, când s-au înghesuit un reghiment de oameni să-i sărute coanei Nuţi mânuşiţele, tălpişoarele, şunculiţele, vuitonu’, calu’…

- A, da? O.K., hm… Aşa mai merge… Şi? Ce-a făcut Nuţica? Tot şefă, tot şefă, peste portocaliii din târgul lui Bucur?

- După cum aţi poruncit, Mărite…

- Şi? Cum a fost la adunare?

- Cam aşa…

Ionică Hronicaru’ scoase un papagal din traistă. Văzând lumina zilei, multicolora înaripată începu: „Soarele răsare de la Bucureşti”… „De la Bucureşti se dă ora exactă”… „Eşti un veritabil Kill Bill de Dâmboviţa”… „Eşti frumoasă, şi inteligentă, şi tenace”… „Multiubiă şi stimată tovarăşă Elena”…

Ionică se frecă la ochi. Privită dintr-o parte, pasărea parcă-parcă aducea cu marele vornic Boc cel Crunt…

(va urma)

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.