Kultural • Interviu în Ţara lu’ Papură-Vodă
Vizionari: 750
15 Noiembrie 2010 Ora: 14:06
Episodul 1. Începuturile
Ionică Hronicaru’, mare grămătic ataşat pe lângă canţelaria lui Vodă, se chinuia, încă de când era soarele de-o suliţă pe cerul patriei, să încondeieze ultimele vorbe sporovăite de cârmuitor – cică al ţării, nu al dromonului personal – spre eterna ştiinţă şi luare-aminte a viitorimii.
Scărpinându-se harnic printre coaste, în cămeşa de noapte de tafta şi cu scufia tuflită pe spate într-o frumoasă aplecare spre-a se scurge pe-o ureche, vodă străbătu pridvorul conacului în pas agale, către lavoarul din capul sălii. Ajuns lângă princiara piesă de mobilier, se uită în stânga şi în dreapta, ridică ligheanul studiind curios îngustul spaţiu de dedesubt, apoi, nemulţumit ca tot omul care nu găsise pâine cu 5% TVA, slobozi poruncă aprigă, gata-gata să dărâme de pe gard cocoşul ce fâlfâia din aripi hotărât pe-o lenuţă de găină:
- Milicăăă!
Înainte ca ultimul „ă” să fi părăsit gâtlejul, un scârţâit scurt da-ndesat, răsărit ca de nicăieri, ridică sprâncenele lui Vodă.
- Aici, şefu’, să trăiţi bine!
- Bine, pă dracu’! Toarnă nişte apă-n lighean că parcă-mi fură careva doagele şi mă doare capu’ de crăp! Afurisită zamă de ploşniţă aduse condotieru’ ăla de... Oprea, băi, acesta, că-mi turnaşi apă pe bătături!
- Scuze, şefu’, mă duc s-aduc un ştergar curat... Apropo: vedeţi că tot mai rămase-o doagă...
Vodă întoarse iuteş în jos o privire şerpească spre mărunta făptură care făcuse greşeala să mai întârzie prin apropiere după ce dăduse replica. Boier Boc cel Crunt dispăru subit de pe radar, ca o părere de OZN. Dacă ar fi uşchit-o în modul ăsta şi de la cârmuirea ţării, norodul român ar fi răsuflat uşurat până la prima-ntâlnire cu marţienii; ne-mplinindu-i-se acest deziderat ardent, plebea se mulţumeşte şi-acum că abia mai suflă...
Chibzuind că are poteca liberă, Ionică Hronicaru’ se apropie codindu-se de vodă, ştiindu-l aprig la mânie şi degrabă aruncătoriu de capete-n gură, pumni în barbă, bocanci şi ulcioare secătuite făcătoare de mari pocinoguri la zi de 13 şi tăietură de cale de mâţă neagră...
- Să trăieşti, mărite Vodă!, îngăimă grămăticul.
Buimac încă şi duhnind a trăscău necunoscut nărilor hronicarului, vodă pironi un ochi spre cel ce se-ncumetase a-i tulbura hodina şi creierii, graiul grămăticului bubuind cu ecou între urechile domneşti mai dihai decât în juneţe, când, împiedicându-se de-o parâmă, se berbecise-n trinchet de-i defilaseră toate astrele Căii Lactee prin faţă, fiind pentru prima oară când dibăcise Steaua Polară fără compas. Celălalt ochi stâlpea o grindă iţită în plafonul pridvorului, mai abitir ca la inventarierea balercilor de rom din cala unei fregate de corsar.
- Nu cumpăr nimic!, mârâi păgubaşul unei vestite şuviţe...
- Mărite domn, eu nu mi-s scârbavnic neguţător de tinichele care, după un ceas, nu mai funcţionează nici dacă le rogi frumos în faţa OPC-ului, eu mi-s grămătic pe lângă canţelarie şi venit-am să aştern pe hrisoave, spre ştiinţa viitorimii, din înţelepciunea luminăţiei-voastre!
- HA???
Privirea prăzulie a lui vodă pipăia înconjurimile în căutarea unui obiect contondent.
- Zi-i repede, al cărui mogul eşti: al lu’ Miau sau al lu’ Fâs?
Fâstâcit, Ionică ridică braţele spre sfântă apărare şi apucă să-ngaime:
- Aman, aman, Mărite, că vorbesc serios!... Dă-i voie şi generaţiei pro să ştie despre faptele matale ale mari şi multe! Peace, man...!
Arătătorul şi mijlociul mâinii stângi a grămăticului împungeau cerul.
Ochiul tulbure al lui vodă cătă pieziş spre îndrăzneaţa arătare cărătoare de suluri de pergament, călimări şi juma’ de gâscă jumulită de vie – scule trebuincioase aşternătorilor de buchii. Hm, cam costeliv... Pesemne că i-o fi tăiat şi ăstuia Boc o litră din simbrie... Ceva mai împăcat cu imaginea din faţă, vodă realiză că n-ar fi rău dacă norodul i-ar vedea şi latura sa bună. Că n-o fi chiar de azi – apropo, azi am de mazilit un buldog... –, asta este: viitorimea e de mâine-ncolo...
- Şi ce ziceai că vrei?
- Dacă aş fi peste câteva veacuri, aş zice că vreau să vă iau câteva interviuri ca să vadă o carte lumina tiparului, da’ cum n-a auzit încă nima’ de Gutenberg, o să mă mulţumesc cu manufacturarea unei cronici – ca Neculce, Costin, Ureche...
- Vezi, poate-ţi dau un cap la ureche! Hă, hă, hă, ce-mi plac glumele mele!...
Înghiţind în sec – asta e, sifonul avea să se inventeze mult mai târziu! –, Ionică reluă:
- Mărite Vodă, umblă vorba-n reţea că ţ-ai pus judele de la Curte să ’nerveze cu nervii capului pă urmaşii lu’ Attila... Cum comentezi?
- Aaargh, hâââr, ptiu!, îşi drese vodă glasul. Hă, hă, hă! Apăi ce voiai, să-i las în pace? L-am zgândărit io pe boier Boc cel Crunt – i-am arătat pisica blondă care zgârie rău –, pe mâţa aia sălbatică abia o mai ţin în lesă că se vrea mare vornic, pe potrivnici i-am întors între ei – atât păluga aia ţapănă ca o scândură, cât şi lăţosul ăla se şi văd pe tronul meu, pe ăia cu cioara triunghiulară i-am dus cu o acadea şi voiai să scape liniştiţi taman ungurii? Tu n-ai auzit de divide et impera? Ce spanac de grămătic te afli???
Ionică făcu pe fudulul de urechi şi continuă:
- Păi da, Mărite, da’ ăştia-s supărăcioşi şi degrabă schimbători de macaz, că n-ar fi prima dată...
- Măi, da’ tu eşti cam blond... sui-te pe masă să-ţi demonstrez... Ăăă... Las’ că le trece! C-odat’ le vizitez concurenţa, îi laud un pic, şi să vezi cum se-ntorc iar la mine cu coada-ntre picioare...
(va urma)
Social Bookmarking
Komenteaza articolul
