Kultural • Interviul

Ieri am fost acostat pe stradă de doi tineri: un băiat şi o fată. Ea ţinea un microfon şi el o cameră de luat vederi. Şi mi-au luat un scurt interviu despre primar şi despre oraş. Luat prin surprindere am dat câteva răspunsuri stereotipe şi am scăpat. Cu această ocazie mi-am dat seama că acest sistem de a intervieva oamenii este imperfect. Ar trebui puse în anumite locuri, ştiute de toată lumea, nişte cabine dotate cu camere de luat vederi şi cu microfon, aşa cum sunt cabinele unde te fotografiezi la minut. În aceste condiţii, mult mai civilizate, omul se pregăteşte din timp, îşi cizelează discursul, îşi pune singur întrebările la care are răspuns. Apoi intră în cabină, atunci când are timp, şi pune întrebarea apoi dă răspunsul. Aici vin periodic jurnaliştii şi îşi iau informaţiile necesare pentru emisiunile lor. În felul acesta se stabileşte mai corect care sunt problemele care îi frământă pe cetăţenii oraşului. Astfel se evită situaţiile neplăcute în care te pomeneşti pe stradă cu doi tineri care te întreabă când s-a născut Eminescu. Dacă ai terminat şcoala ceva mai de mult şi în timpul liber, adică când nu stai în faţa televizorului sau la cârciumă, sapi la şanţuri, s-a zis cu tine. Te dau ăia pe post şi râde tot oraşul de tine. Uită-te şi la ăla, nu ştie nici când s-a născut Eminescu! Apoi caută pe Internet sau în dicţionare, să nu păţească şi ei o asemenea ruşine.

Desigur sistemul poate fi extins. Astfel, se pot amplasa nişte cabine de genul celor pe care le instalează municipalitatea deasupra gurilor de canalizare atunci când e câte o serbare populară prin urbe. Aceste cabine vor fi dotate teoretic doar cu microfoane. Camerele de luat vederi vor fi ascunse. Aici vor veni oamenii să se spovedească. Vor fi un fel de confesionale ambulante. Locul ideal de amplasare al lor este în zona tomberoanelor de gunoi dintre blocuri. Ei, şi aici, în linişte, netulburat de priviri indiscrete, omul poate să spună tot ce ştie despre vecinul lui sau despre colegul lui de birou. Interviul se simplifică în sensul că omul nu mai trebuie să-şi pună întrebări. Trebuie numai să răspundă unor frământări lăuntrice. Astfel poate, de exemplu, să spună liniştit cât a furat şeful lui şi lui nu i-a dat, sau de ce doamna cutare se culcă cu domnul cutărică în loc să se culce cu el, şi exemplele pot continua la nesfârşit. Căci nesfârşite sunt problemele care frământă mintea omului. Acest sistem are un dublu avantaj. În primul rând omul nu mai împuie capul nevestei cu problemele lui de la serviciu, şi apoi merge mai des şi din proprie iniţiativă să ducă gunoiul. După o asemenea defulare, omul se simte ca un burete bine stors şi gata pregătit să primească noi informaţii. Este o terapie psihică cu efecte benefice la nivel social. Oamenii sunt mai relaxaţi ştiind că l-au dat în gât pe acela, că a spus acolo unde trebuie şi că nu se poate să nu se ia ceva măsuri. Desigur sistemul va fi perfecţionat atunci când toate calculatoarele din oraş vor fi în reţea. Atunci nu trebuie să te mai deplasezi până la tomberon. Te spovedeşti direct de acasă.

Din păcate această străveche şi nobilă ghildă a turnătorilor va dispărea de la sine atunci când ni se vor implanta cipuri, ca la animale.

Aurel ANTONIE

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta