Kultural • Literatura şi politica

Cinci zile din Cireşar, 12-16 iunie, s-a desfăşurat, la Neptun şi Mangalia, a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional Zile şi Nopţi de Literatură, cu participarea dinamică şi fertilă a unor scriitori remarcabili din câteva continente şi din mai multe ţări. Festivalul însuşi, debutând în anul 2002, se impune tot mai pregnant ca lectură şi dezbatere globalizantă. Nu este nicidecum un eveniment cultural-artistic ocazional, nici futil. Tema sau problematica abordată de data aceasta a fost, ca totdeauna, incitantă şi foarte generoasă conceptual, Literatura şi politicul, cu subtitlul, concis şi concret, implicând întrebări imanente: Cât respectăm, cât criticăm. Promptă şi inteligentă a fost nuanţarea semantică prealabilă datorată lui Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, constând în delimitarea politicului de politică, politicul fiind un concept abstract, imuabil, politica reprezentând o practică, adeseori imundă, variabilă. Nu întâmplător, mai ales pe meleaguri dâmboviţene, politica se menţine ca activitate lucrativă şi frivolă, oferind căi şi mijloace meschine de parvenire şi prosperitate. Dezbaterile teoretice, absolut necesare, prefaţatoare, au fost dublate de două sesiuni de lecturi publice, diversificate. Nu s-a mai citit exclusiv poezie, ci şi proză şi eseu, ca specii literare confluente şi complementare. Intervenţiile orale şi scrise s-au dovedit a fi extrem de interesante, realizate cu acuitate ideatică şi terminologică, cu adevărat performante.

Intens aşteptat a fost momentul acordării Marelui Premiu Ovidius, care i-a revenit scriitorului maghiar Pe¢ter Esterha¢zy. În mod justificat, Reporter-ul revistei România literară din 19 iunie 2009 consideră drept o tradiţie a profesionalismului această ediţie a Festivalului Internaţional Zile şi Nopţi de Literatură. În revista Luceafărul de dimineaţă, insurgent ca totdeauna, Gelu Negrea semnează pagina 3, adunând puncte de vedere sub titlul Politică şi delicatese literare, inspirate de acelaşi Festival. Demersul critic al lui Gelu Negrea are trei secvenţe publicistice: Nimic nou sub soarele litoralului, Chestii de terminologie, dar nu numai şi Havel, Llosa et comp. Autor al unui Dicţionar subiectiv cu caracterizări subtile ale mai multor personaje din opera lui I.L. Caragiale, Gelu Negrea se remarcă prin spirit ironic şi polemic în domeniul teoriei şi criticii literare actuale. Terminologic, el observă marja de ambiguitate a temei Festivalului de la Neptun, precizând nuanţat şi plauzibil situarea literaturii faţă de politic. Judicios, el consideră că Literatura este (sau ar trebui să fie) în aceleaşi relaţii cu politicul, ca şi cu ecologia, cu religia, filosofia sau fotbalul. Consideră că opera literară, respectând sau criticând politicul pierde deja bătălia cu propria imanenţă. Raporturile scriitorilor cu politicul diferă. Ei pot fi respectuoşi cu politicul cât vrea (vor!) muşchii lor anatomo-fiziologici, nu estetici. Pentru a aprofunda şi disocia aceste raporturi ale scriitorilor şi ale operelor lor cu politicul, Gelu Negrea apelează la exemple ilustre: Aristotel, pentru care omul este zoon politikon, Dante Alighieri, guelful alb (bianco), Havel, Mario Vargas Llosa, Eminescu şi Tudor Arghezi. I se pare concludent un citat extras din confesiunile scriitorului rus Victor Erofeev, autorul unui roman insolit Stalin cel Bun: Adevărata literatură nu este angajată. Cei care scriu cu dorinţa de a combate nu sunt scriitori, ci jurnalişti revoluţionari… ca Lenin. Ascensiunea politică a unui scriitor nu trebuie să fie pusă în ecuaţie cu valoarea estetică a operei lui. Havel a ajuns preşedinte al Cehiei, dar n-a devenit dramaturg mai valoros. Llosa a aspirat şi el să devină preşedinte în Peru, dar rămâne unul dinte cei mai importanţi prozatori contemporani. Eminescu n-a acceptat compromisuri politice, ca Arghezi. Amândoi sunt, în secole diferite, excepţionali, ca poeţi. Se vede că Gelu Negrea gândeşte profund, când afirmă: Literatura (arta) nu răspunde unei nevoi pre-existente, geneza sa misterioasă ţine exclusiv de impulsul interior al artistului (…) Comanda socială nu duce la capodopere (Capela Sixtină, Crucişătorul Potemkin, Hamlet). Într-un post-scriptum, Gelu Negrea gândeşte la fel, dar interogativ, în enunţuri condiţionale: Dacă politicienii se comportă cu scriitorii ca şi când aceştia n-ar exista, de ce s-ar comporta scriitorii cu politicienii ca şi când aceştia ar exista? Splendide şi originale aceste fraze pline de ironie şi sarcasm.

Ion TRANCĂU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta