Kultural • Meseria de român - I

Petre Ţuţea spunea aşa: "Sunt român şi, ca român, mă socot buricul pământului. Că, dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german. Adică, nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. Tot ce gândesc devine românesc. Dacă există o ştiinţă a naţiunii, eu sunt de meserie român"… Frumoase vorbe şi frumoasă ar fi meseria asta, dacă, n-ar avea mici chichiţe care o strică… Ia să vedem, însă, ce înseamnă meseria de român în România!

Înseamnă, mai întâi, să ai o pregătire generalistă, să te pricepi la toate, să fi oricând pregătit şi, mai ales, să te aştepţi la orice.

În primul rând la o societate în mişcare, care trece prin toate stările materiei cu viteza luminii. O societate în care modificările de conţinut, de opinii şi de decizie sunt mai rapide decât fisiunea nucleară şi la fel de neclare ca nebuloasele difuze.

Un român este mereu pregătit pentru reguli şi legi care se schimbă de la o oră la alta pentru că oamenii politici se culcă seara democraţi îi prinde miezul nopţii liberali, iar dimineaţa se trezesc conservatori. Asta ţine doar până la prânz şi urmarea depinde doar de consistenţa siestei.

Un român adevărat trăieşte mereu cu conştiinţa bucăţii de acoperiş care se desprinde şi-ţi cade în cap când te adăposteşti de ploaie sub o streaşină, cu imaginea copacului secular care se rupe la prima furtună şi-ţi face maşina terci, cu sunetul MIG-ului în picaj definitiv şi implacabil.

Un român este tare ca piatra raportat la tot ce se întâmplă în jurul lui, pentru că nu-l interesează, nu-l pasionează, nu vrea să ştie despre nimic, pentru că, de mic a învăţat viaţa animalelor şi ştie cum moare câinele de drum lung şi prostul de grija altuia.

Şi mai este iute ca săgeata când trebuie să fugă de responsabilităţi ca dracu’ de tămâie. Şi, de ce responsabilităţi, când viaţa e una singură, vorba cântecului, nici bogaţii, nici săracii nu trăiesc de două ori… Ce simplă e viaţa fără asumare, asta e a doua calificare a românului, “asumator de nimic”.

În meseria lui, un român ştie mereu să se descurce, el pleacă ţeasta ca să nu-l tundă lama sabiei cumva inestetic şi capul să capete o poziţie de balans.

Românul acceptă cu demnitate orice şut în cur, despre care ştie că, de fapt, înseamnă un pas mai important decât cel al lui Neil Armstrong.

Un român meseriaş nu aşteaptă să i se dea, el apucă, ochii văd, inima cere şi haţ, prinde viaţa cu amândouă mâinile, pentru că numai ce-i în mână nu-i minciună. Apoi, priveşte temător în jur şi pune capacul pentru că în oala acoperită nimeni nu ştie ce fierbe.

Iată cum Meseria de român e una în care trebuie mereu să te fereşti. Conform cutumei, de maşina care te loveşte din faţă, de câinele care te muşcă pe la spate şi de proştii care te agresează din toate părţile.

Şi, vorba poeziei, dacă toate astea fi-vor învăţate, restul o să vină de la sine-apoi! Românul plenipotenţiar evoluat şi multilateral dezvoltat este cetăţeanul ideal al planetei. Rămânem! Suntem! Hoţi! Pardon, toţi!

Ovidiu POPESCU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta