Kultural • Meseria de român II

Am citit de curând un articol în Academia Caţavencu despre nişte iluştrii necunoscuţi români care au stabilit o premieră în România şi sunt pe cale să o facă şi mai lată. Domnii în cauză sunt membrii Asociaţiei Române pentru Cosmonautică şi Aeronautică, iar pe preşedintele lor îl cheamă simplu Popescu, sau, codificat, „tipul cu propulsia”.

Ce-au făcut? O nimica toată. În 2004, la Capul Midia, au ridicat la cer racheta Demonstrator 2B, avînd primul motor de rachetă din lume din material compozit reutilizabil. Au făcut asta singuri, fără tam-tam, fără publicitate, pe considerentul că românii pot trăi în continuare şi dacă nu află de performanţa lor.

De bani s-au scormonit prin buzunarele proprii, unul a pus banii de la nuntă, altul a mai vândut o casă şi, de aunci, tot aşa...

Acum, vor să ridice racheta la o sută de kilometri înălţime ca să obţină un zbor suborbital, iar apoi să ajungă pe orbita joasă pentru o “injecţie” pe traiectoria lunară.

O nimica toată… Ar fi doar primii privaţi din Europa care ar reuşi performanţa. Ceea ce, dacă nu se sesizează nimeni de prin presa în general preocupată de nichite şi sexoase s-ar putea să treacă din nou neobservată.

Sigur că, de când activează aceşti domni, sunt recunoscuţi şi respectaţi doar de NASA şi sunt copleşiţi de oferte de lucru în străinătate. Se încăpăţânează totuşi, în meseria lor de români, să rămână într-un obscur garaj din Râmnicu Vâlcea şi să conceapă mai departe amărâta lor de rachetă cu care deja participă la un concurs internaţional de 30 de milioane de dolari. De, dacă n-au altă treabă.

Însă, ceea ce m-a frapat cel mai tare în tot acest material, n-a fost nici premiera românească, nici posibila premieră europeană, nici faptul că nişte români lansează aşa, de capul lor, rachete spre lună, fără să ceară aprobarea primului ministru, a preşedintelui, a şefului Senatului sau Camerei Deputaţilor cu o acută durere în bască de mediul politic din România.

M-a uns pe inimă răspunsul pe care cetăţeanul Popescu l-a dat la întrebarea “De ce nu se desparte de România?”. Şi, îl redau ad litteram:

“Nu mă despart de România din nostalgie. Am trăit aici momente frumoase şi voi mai trăi. În România e din ce în ce mai greu. Cine spune ca are aptitudini deosebite, dar totuşi pleacă, motivînd că aici nu se poate "realiza", înseamnă că nu este suficient de capabil pentru România.”

Ei, ce ziceţi de răspunsul domnului Popescu? E că e tare? Auzi, cine pleacă, nu e suficient de capabil pentru România… Ăsta da, răspuns!

În definitiv, cine e nea Popescu ăsta care se ocupă cu propulsia? Unul supercalificat în meseria de român. Pe măsură ce găsim şi alţii, mai vorbim!

Ovidiu POPESCU

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta