Kultural • Missis Lazara

Este titlul celui de-al patrulea roman al Valeriei Certăzeanu Zorilă, după Potirul cu patimi, Rădăcini şi În bătaia vântului. Lansarea…la apa criticii literare a acestui roman a avut loc la Biblioteca Judeţeană Christian Tell , în celebra sală de lectură Mihai Eminescu, joi, 8 octombrie 2009. Amfitrioană a fost şi de data aceasta directoarea bibliotecii, Alexandra Andrei. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa unui public mai mult matur şi vârstnic, decât tânăr. A fost frecventat însă de câţiva oameni care au cunoscut-o direct, chiar intim, pe Lazara, personajul literar dominant al cărţii, de la incipit, până în final. Au participat prietene de o viaţă ale Lazarei: Zaira Samharadze-Calciu, scriitoare, din partea Uniunii Scriitorilor din România, şi Alina Mociorniţa, ingineră. Au lipsit, nemotivat, cunoscuţi directori culturali ca Ion Cepoi, Viorel Gârbaciu, Alexandru Doru Şerban, editorul, şi Dumitru Hortopan. Atmosfera emoţională a fost intensificată de prezenţa lui Dorin Popescu, soţul regretatei sale soţii, Lazara, originară din îndepărtata Cuba.

Încercându-şi puterile în construcţia dificilă şi complexă a romanului, gândirea şi sensibilitatea feminină a Valeriei Certăzeanu Zorilă fac din această specie epică o stare esenţială, o răsfrângere în cuvinte a universului cu tot ce ilustrează el şi, mai ales, cu surprinderea sentimentelor în momente de implozie afectivă. Frământarea chinuitoare, aproape insuportabilă, a personajului Ana din Potirul cu patimi fascinează prin capacitatea de a stăpâni stările lăuntrice, care găsesc totuşi mijloace de a se exterioriza cu discreţie, într-o ţesătură de mare fineţe, farmecul cărţii rezultând din acest meşteşug de a doza şi grada efectele, de a sesiza nuanţele care trădează stările intime ale personajelor.

În al patrulea roman, cu titlul Missis Lazara, prozatoarea vine către cititori cu un curaj demn de remarcat, în construcţia romanescă echilibrată făcând să fuzioneze realitatea cu ficţiunea. Autoarea tinde, probabil involuntar, să realizeze cu un posibil roman, o altă pentalogie, continuând astfel tradiţia ilustrată de Duiliu Zamfirescu, prin Neamul Comăneştenilor, şi de Hortensia Papadat-Bengescu, prin romanele din ciclul Hallipa.

Pentru Valeria Certăzeanu Zorilă nu a fost necesară experienţa sau treapta incipientă a prozei scurte, în tradiţia iluştrilor înaintaşi: N. Filimon, I. Creangă, I. Slavici, M. Sadoveanu, L. Rebreanu şi M. Preda. Ea a debutat la 47 de ani, egalându-l pe Arghezi, prin vârsta acestui debut romanesc. Cele patru romane ale sale mi se par concludente şi sugestive pentru condiţia specifică a prozei feminine de azi, la nivel judeţean şi naţional. De aceea, cred că a fost promptă şi lăudabilă iniţiativa revistei Caietele Columna de a-i publica fragmente din primele trei romane.

Nu mi se pare hazardat să relev, de la prima lectură, coexistenţa, evident neprogramatică, a modalităţilor dorice, preponderente, şi ionice, parţial conturate în viziunea şi în stilul autoarei. Un plus de detaşare, de obiectivare este absolut necesar, pentru creaţia sa prozastică ulterioară. Uneori, observaţiile subiective, amănuntele devin abundente, depăşind limitele romanului doric. Este bine că nu se lasă tentată de a divulga totul în legătură cu evenimentele şi personajele, substituind adeseori personajele şi devenind paradoxal, ca autoare, un alter ego al acestora. Vocea auctorială se multiplică în vocile personajelor, încât dialogul ia amploare, concurând vizibil naraţiunea, descrierea şi portretul literar, romanciera uitând parcă să se întoarcă din fiinţa personajelor.

Romanul Missis Lazara abordează realist, documentar şi ficţional, o problematică multiplă şi complexă, definitorie pentru o construcţie epică totală. Cititorul poate obseva că în acest roman tematica se diversifică şi se aprofundează temporal, spaţial, istoric, naţional, politic, etnografic şi spiritual, acţiunea epică desfăşurându-se în perimetrul naţional şi exotic. Pentru a recepta mesajul profund al romanului, este suficient să nu uităm că protagoniştii, personajele Lazara şi Dorin, se întâlnesc aleatoriu şi prin graţie divină, străbătând distanţa incredibilă de 11000 de kilometri, din Cuba în România. Nici această distanţă, nici prejudecăţile de ordin rasial, naţional şi religios nu s-au putu transforma în obstacole insurmontabile în calea iubirii şi fericirii lor. Cred că romanul devine un exemplu în care se poate pune semnul egalităţii între realitate şi ficţiune. Într-un moment de entuziasm al criticii literare poate fi considerat şi revendicat ca un roman de interes naţional şi exotic, în descendenţa fericită a capodoperei Maitreyi de Mircea Eliade. În contrast, romanul Missis Lazara trebuie interpretat ca un triumf al iubirii veritabile, consecvente şi constant-intensificate până la despărţirea prin instanţa nefastă a morţii. Romanul se constituie din 42 de capitole cu titluri distincte, semnificative şi sugestive. Douăzeci şi patru de capitole ne oferă imagini realiste din infernul istoric, social, politic, moral şi etnografic al Cubei, o ţară considerată de Cristofor Columb, descoperitorul, cea mai frumoasă insulă văzută vreodată de ochi omeneşti. Romanciera condamnă, tranşant şi vehement, violenţa discriminatorie a columnianismului şi imperialismului nord-american. Lumea cubaneză apare stratificată social, dominată de conflicte sângeroase, atroce, până la 1 Ianuarie 1959, când tiranul Batista abdică, după ce Fidel Castro coborâse cu revoluţionarii lui din munţii Sierra Maestra, aclamat pentru Eliberarea Cubei şi întâmpinat cu devize mobilizatoare: Patria o Muerte, Venceremos, iar Yes se schimbă în No! Celelalte capitole, XXV-XLII, compun romanul axat pe întreaga gamă a iubirii juvenile şi conjugale pe care o trăiesc cu intensitate şi devotament oamenii reali şi personajele romaneşti, Lazara şi Dorin. Mi se pare modern, structural şi stilistic, procedeul prin care Valeria Certăzeanu Zorilă introduce în textul romanului scrisorile expediate din Petroşani în Cuba şi invers, ca secvenţe congruente, nicidecum fastidioase.

Dacă incipitul romanului ne transferă în cadrul geografic şi muzical mirific al Cubei eterne, finalul ne oferă perspectiva apolinică dată de venirea pe lume a fiicei lui Carlos şi a Mihaelei, Carla Antonia, eveniment ce proclamă o victorie a vieţii împotriva morţii.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta