Kultural • Observaţii polemice finale

Un aspect bizar al anului curent rezidă în incitarea şi sistarea polemicii promovate în paginile presei cultural-literare. Tonul polemic strident l-a dat presa cotidiană, amatoare de scandal, spectacol şi senzaţional. O concluzie ar fi că polemicile se menţin persistente în cultură şi literatură, uneori vulgare, triviale şi corupte, în politică, de multe ori cordiale şi agreabile, în viaţa literară.

Las la o parte faptul că Adrian Marino, în cartea sa memorialistică, utilizează sintagma metaforică jungla literară. Polemica intensifică pulsul atât de necesar, inerent şi firesc în lumea scriitorilor. Repet un adevăr care mi se pare axiomatic, deci, incontestabil: din perioada incipientă, a umanismului istoriografic şi literar reprezentat de cronicari, spiritul polemic s-a manifestat continuu şi benefic în cultura şi literatura română. O discontinuitate sau un hiatus s-ar putea accepta în perioada postbelică, în cele patru decenii şi jumătate de aservire ideologic-comunistă. Şi totuşi, de vreme ce trei din Cele patru literaturi (Ion Simuţ) de sub comunism (Eugen Negrici), disidentă, subversivă şi evazionist-estetică, au concurat-o pe cea oportunistă, denotă că nici în intervalul nefast de timp al comunismului spiritul polemic nu a putut fi anihilat, deşi a fost obstrucţionat şi sancţionat, prin cenzură, marginalizare cu domiciliu forţat şi detenţie.

„Trăim un timp al corupţiei, prea bun pentru polemică şi pamflet”

Dacă paşoptistul Grigore Alexandrescu justifica eflorescenţa fabulei prin fertilitatea epocii despotice contemporane lui (e prea bun pentru fabuli veacul în care trăim), pe urmele acestuia, eu, incomodul contemporan al tranziţiei noastre imunde, aş putea afirma că trăim un timp al corupţiei, prea bun pentru polemică şi pamflet. Am găsit şi găsesc mai multe posibilităţi de asociere decât de disociere între aceste două concepte, care trebuie să fuzioneze, nefiind deloc disjuncte. Ar trebui ca accentele satirico-pamfletare din publicistica actuală să dobândească o pregnantă expresie artistică tocmai în speciile adecvate ale creaţiei literare, considerate, uneori, defuncte: fabule, epigrame, parodii, satire, pamflete şi comedii. Toate aceste specii ale literaturii beletristice pot trece de la ipostaze clasice, la cele moderne, neomoderne şi postmoderne. Avem, în prezent, destui scriitori capabili de asemenea performanţe.

„Polemica trebuie să oxigeneze şi să fertilizeze, în primul rând, critica literară…”

Polemica trebuie să oxigeneze şi să fertilizeze, în primul rând, critica literară, în campania ei veritabilă şi verosimilă de revizuire a prejudecăţilor şi iluziilor deşarte, a miturilor protocroniste din receptarea şi evaluarea culturii şi literaturii române, de la origini, până în prezent. Desigur, un capitol vulnerabil, în această campanie de revizuire polemică, de demitizare rezonabilă, este dat de literatura română din perioada postbelică.

Axată pe această temă majoră, categoric nedemolatoare a valorilor naţionale, dispunem, azi, de o bibliografie pertinentă şi competentă de-a dreptul eficientizantă: Istoria critică a literaturii române -5 secole de literatură, de Nicolae Manolescu,  Iluziile literaturii române, de Eugen Negrici, cărora trebuie să le alăturăm numeroasele şi remarcabilele articole şi eseuri critice semnate în presa cultural-literară postdecembristă de Alexandru George şi Gheorghe Grigurcu. Nu vom ezita să sporim această bibliografie cu Viaţa unui om singur de Adrian Marino, apărută recent şi postum la Editura Polirom din Iaşi.

La nivel gorjean, cultura şi literatura sunt promovate şi…conservate mai mult în mod idilic, decât critic, uneori şi parţial, negativist, pe stradă, în deplasări tentante gastronomic, în cercuri strâmte. Lansările şi întâmpinările cărţilor se fac monoton şi monocord, adică ditirambic.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta