Kultural • „Orice atac împotriva culturii – indiferent de unde vine – de-acum trebuie considerat ca un atac împotriva graniţelor ţării”.

Copil fiind, dacă-mi aduc bine aminte aveam 7 – 8 ani, am fost întrebat de un frate al mamei (doctor docent, cu doctoratul luat la Viena, înainte de cel de al II-lea Război Mondial) unde am să pun LIMBA ROMÂNĂ dacă voi învăţa vreo limbă străină. Spre ruşinea mea, n-am ştiut să răspund. Mama (Dumnezeu s-o odihnească în pace), ţărancă, având numai patru clase a zis: „DEASUPRA TUTUROR LIMBILOR". Nu pot spune că stăpânesc foarte bine vreo limbă străină, dar mă pot descurca satisfăcător în trei. De câte ori îl aud pe un „ales” stâlcind LIMBA ROMÂNĂ mă gândesc la ce i-o fi spus mama lui când era mic. Sau, probabil, limba lui maternă nu este limba română. Am să dau câteva exemple de asemenea PERLE.

Vorbind despre Uniunea Europeană, „un ajuns” amintea de „referendele” din Franţa şi Olanda ca fiind două accidente în procesul de extindere. O doamnă ministru îndemna pe cei care doresc ocuparea unor posturi „să aplice” pentru a candida şi tot domnia sa, referindu-se la un înalt demnitar, afirmă că nu a observat în activitatea respectivului „ca ceva” care... Vorbind în faţa membrilor CSM „cineva” era nemulţumit că „încă că...”. Nu mai amintesc de exprimarea unei doamne parlamentar care se cacofoneşte la orice apariţie pe sticla. Sunt celebre, de acum, „succesuri”, „permisuri”, s.a. Cu câţiva ani în urmă s-a făcut mare caz de un fotbalist care, evoluând în străinătate, a avut unele dificultăţi de exprimare în limba română. Cel puţin respectivul fotbalist, foarte talentat, de altfel, a făcut să se vorbească elogios despre România, iar datorită şi muncii sale imnul României a fost intonat pe mari stadioane ale lumii. Luaţi exemplu doamnelor şi domnilor „aleşi” de la românii care au trăit mulţi ani în exil, unii dintre domniile lor cu ani grei de puşcărie. Probabil că dacă, din întâmplare, aleşilor respectivi li se va atrage atenţia vor exclamă: „Limba română? Hă, hă, hă!”.

Referindu-se la cultura română I. D. Sârbu afirmă: „Orice atac împotriva culturii – indiferent de unde vine – de-acum trebuie considerat ca un atac împotriva graniţelor ţării. Nu strămoşii, voievozii, trecutul istoric ne dau forţa şi dreptul de a supravieţui. (toate popoarele dispărute au avut la rându-le aşa ceva). Noi suntem azi ceea ce suntem, fiindcă am avut un pământ (pe care l-am pierdut), un popor al nostru (devenit o simplă populaţie) şi o limbă (care şi ea e în curs de criză asaltată fiind şi de sus şi de jos). Dar am avut un Eminescu, Brâncuşi, Blaga, Arghezi, Călinescu, Lovinescu, Iorga, Ionescu, Eliade... etc. Ei ne apăra acum hotarele spirituale, ultimele noastre hotare. Ei ne apără şi de duşmani, punându-şi opera între neputinţa noastră de acum şi acei barbari partizani ai pieirii noastre, pe banii noştri, ducând de câteva decenii, un război cumplit, calculat şi necruţător împotriva tuturor valorilor şi instituţiilor noastre de spirit, valoare şi cultură”.

Dacă, aşa cum spunea Mircea Dinescu, după revoluţie românii au obţinut „dreptul de a înjura guvernul”, atunci le putem adresa, în faţă, un prelung (ca în TELEGRAME) HUOOO! Dar având în vedere „reaua simţire „(expresia aparţine unuia dintre cei mai buni cunoscători ai limbii române, Romulus Vulpescu) de care dau dovadă, este puţin probabil că vor fi afectaţi de aceste rânduri.

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta