Kultural • Personalităţi care au fost în Gorj

VOEVODUL LITOVOI

(LITEAN–VODĂ)

 

A fost intemeietorul Ţării Litua, pe care a condus-o în perioada 1247 - 1279(?), voevodat care se întindea la nord până la Ţara Haţegului, la sud spre câmpie, la răsărit până la Olt iar la vest până în depresiunea Tismanei.

Voevodatul lui Litovoi a avut reşedinţa la Vermeghe, o cetăţuie din Plaiul Novacilor.

Sub numele de Lytuon a fost amintit în Diploma regelui Bela IV al Ungariei din 1247, prin care Ordinul Ioaniţilor lasă „…Ţara lui Lytuon voevod, să rămână Vlahilor, aşa precum aceştia au ţinut-o până aici”.

Voevodul român Litovoi, stăpânea partea Olteniei ce nu aparţinea Banatului unguresc şi a apărut sub numele de Terra Lytua, Litua Voivoda ş.a. Litovoi (Litean, Lytuon), conform unor ştiri bizantine, a fost voevodul a cărui fiică s-a căsătorit cu regele sârb Ştefan Milutin (1275 - 1320). El a avut război cu ungurii, nemulţumiţi că Litovoi a ocupat teritoriile cnezatelor lui Ioan şi Farcaş şi o parte din voevodatul lui Seneslau, iar la insistenţele regelui ungar a refuzat să le elibereze.

Litovoi a căzut în lupta din 1279(?), după ce unirea teritoriilor oltene izbutită de el, a înlesnit naşterea principatului Ţara Românească, sub dinastia Basarabilor. Pentru istoria acestor locuri (gorjene) domnia lui Litovoi a fost importantă fiindcă voievodul a fost cel care a creat la mijlocul sec. al XIII lea una dintre primele formaţiuni statale (Terra Lytua, Terra Litva), pe un teritoriu cuprinzând în mare parte şi teritoriul Gorjului de astăzi, având reşedinţa (capitala) în cetatea Vermeghe, din Plaiul Novacilor.

Litovoi a reuşit o organizare statală recunoscută de vecini (unguri) şi a avut alături apărători de ţară viteji. Numai aşa se explică autonomia recunoscută de regele Bela IV al Ungariei, prin Diploma Cavalerilor Ioaniţi (…„Ţara lui Lytuon voevod, să rămână Vlahilor, aşa precum aceştia au ţinut-o până aici”).

Voevodul Litovoi a scăpat Terra Lytua (Litva) de cotropitorii unguri, dar şi de catolicizarea populaţiei, care şi-a păstrat credinţa ortodoxă. El a refuzat să plătească tribut regelui ungur şi împotriva voinţei acestuia a extins graniţele Terrei Lytua cu cnezatele lui Ioan şi Farcaş, iar după moartea voevodului Seneslau (1272), cu patrea din răsărit de Olt a voevodatului său.

Litovoi a fost un viteaz, care a murit eroic în războiul cu ungurii din 1279. În memoria voevodului Litovoi, întemeietor de ţară (Lytua), apărător viteaz de graniţe şi de ortodoxism, în Târgu-Jiu există o şcoală (Şcoala Gimnazială „Voevod Litovoi”), o piaţă de cereale (Târgul Litovoi) şi o publicaţie de studii şi cercetări („Litua”) a Muzeului „Alex Ştefulescu”, care îi poartă numele, iar odinioară (până în deceniul al IV-lea, al sec. al XX-lea. Căminul Cultural din Bumbeşti-Piţic, localitate din apropierea Novacilor, a purtat numele „Ţara lui Litovoi–Vodă”.

 

TUDOR VLADIMIRESCU

 

A fost una din marile personalităţi ale istoriei poporului român, care a luptat pentru eliberarea socială şi naţională în prima parte a sec. al XIX-lea.

Tudor Vladimirescu s-a născut în anul 1780 (?) la Vladimir, jud.Gorj din părinţii Constantin şi Ioana.El a avut un frate Pavel, căruia îi zicea şi Papa şi o soră Constandina sau Dina.

„Tudor n-a întemeiat familie. El nu era făcut nici pentru avere, nici pentru muiere, ci pentru ceva mai înalt”.

Cea dintâi învăţătură de carte a primit-o de la preotul Pârvu Ciuhoi din Vladimir, care i-a dat primele noţiuni de scriere şi de citire.

Fiind copil a păzit vitele, iar la 12 ani, ca să scape de aşa ocupaţie şi să înveţe mai mult decât cu Pârvu Ciuhoi, Tudor a plecat la Craiova la un dascăl Lupu, condicar, un fel de rudă a sa.

Într-o zi, fiind mulţi oameni la masa lui Lupu, Tudor aducând supa, s-a împiedicat şi-a vărsat-o. Dascălul Lupu i-a tras o palmă. Tudor i-a zis cu sânge rece :„Mai dă-mi o palmă ca să mă învăţ minte!” Şi dascălul i-a dat şi a doua palmă. Tudor i-a spus atunci: „Rămâi sănătos, dascăle!”, apoi s-a dus.

Pe Tudor îl găsim în continuare la curtea boierului I.Glogoveanu, cu al cărui fiu a învăţat carte.De aici a trebuit să plece din pricina cucoanei, ale cărei legături de dragoste cu un fruntaş grec au fost destăinuite stăpânului, care nu l-a mai suferit (În unele surse istorice Tudor era în graţiile boierului Glogoveanu, care l-a oprit slujbaş la curte, încredinţându-i vânzarea vitelor).

De la boierul Glogoveanu, Tudor a plecat la prietenul său turc Regep Paşa din Ada-Kaleh, de unde s-ar fi întors cu scrisori către ispravnici, „să nu se atingă nimeni de el, ba să i se dea cinste şi slujbă, căci altfel nu va fi bine”.

S-a mai consemnat că Tudor ar fi făcut mare negoţ, aducând vite ale boierului Glogoveanu şi ale altora până în Ţara Ungurească. Domnitorul Constantin Ipsilanti, apreciindu-l, i-a încredinţat lui Tudor formarea unui corp de voluntari pentru apărarea Olteniei de trupele neregulate otomane. La a doua domnie a lui Ipsilanti, din vremea războiului ruso-turc, Tudor a ajuns mare comis, vătaf de plai la Cloşani şi mare sluger.

În războiul ruso-turc din perioada 1806 – 1812 Tudor a luptat vitejeşte contra turcilor la Rahova şi Fetislam, fiind decorat de ruşi cu „Ordinul Sfântul Vladimir cu spadă” şi ridicat la rangul de ofiţer (porucic).

Cu prada luată de la păgâni în timpul războiului ruso-turc Tudor a ajuns om înstărit, având gospodărie frumoasă la Cerneţi, o moară în câmpul Severinului, alta la Pleşuva, moşii la munte şi vii.

La Prejna, în Plaiul Cloşanilor, a ridicat în anul 1808 a biserică.

Deşi prin pacea de la 1812 sultanul a iertat pe toţi creştinii răzvrătiţi împotriva lui, totuşi pe Tudor nu l-a iertat. Legenda spune că un capugiu a fost trimis de sultan, ca să aducă pe Tudor ori viu ori mort, la Constantinopol.

Grecul Samurcaş l-a sfătuit pe Tudor să fugă de la Bucureşti.Aşa a ajuns la Târgu-Jiu în casa prietenului Vasile Moangă, care l-a chemat şi pe egumenul schitului Lainici. Acesta l-a îmbrăcat pe Tudor în haine de călugăr, până a

trecut primejdia.Turcii l-au căutat, dar spunându-li-se că a trecut în Austria, s-au dus la Cerneţi, unde i-au incendiat gospodăria, apoi prinzând un ţăran pe malul Dunării, i-au tăiat capul şi l-au dus la paşa din Rusciuc, spunându-i

că acesta este capul înfricoşetorului Tudor comandirul.

Tudor a trecut graniţa cu paşaport fals, ajungând la Viena.Aici el l-a cunoscut pe ministrul de externe al Rusiei şi pe ambasadorul Rusiei la Viena. Ei i-au făcut legătura cu reprezentanţii mişcării eteriste, dându-i să înţeleagă că

în cazul unei intervenţii militare comune împotriva Turciei, vor fi sprijiniţi de Rusia.

În timpul domniilor fanariote situaţia ţărănimii s-a înrăutăţit datorită birurilor impuse :„plătim pentru casă, pentru fum, pentru albine, pentru păşune, pentru oile fătate, pentru toate! Şi într-o zi ne vor cere plată pentru aer, pentru soare şi poate chiar pentru a putea muri de foame.”

Când Tudor s-a dus la domnitorul fanariot Caragea –Vodă şi i-a propus:„până a nu pleca, ar fi bine să scapi ţara de dări”, a primit un răspuns, sub unele aspecte valabil şi astăzi: „Când stai cu boierii la sfat, toate se fac bune, dar cum ies din sfat nu mai găseşti doi boieri uniţi într-un gând.Gândul lor e numai chiverniseala şi hoţia. În Ţara Românească două lucruri nu se pot găsi: dreptatea şi cinstea. În ţara aceasta trebuie să te gândeşti numai să faci avere, pe care s-o cheltuieşti în alte ţări.”

Când a murit domnitorul Alexandru Şuţu, la Bucureşti au avut loc discuţii între Tudor, conducătorii Eteriei şi reprezentanţii boierilor, care doreau o schimbare în conducerea ţării.El era hotărât să ridice steagul revoluţiei pentru mai multă dreptate înăuntru şi pentru libertate în afară.

Tudor Vladimirescu a cerut Porţii Otomane:

1.Fixarea şi uşurarea dărilor prin Adunarea obştească;

2.Alcătuirea unei oştiri naţionale de cel puţin 12.000 oameni;

3.Încetarea domniilor greceşti şi alegerea de domn pământean, după vechile tratate şi privilegii ale ţării.

În ziua de 21 ianuarie 1821 Tudor a venit de la Bucureşti la Târgu-Jiu, însoţit de o ceată de arnăuţi şi a poposit lângă casele Vasile Moangă, pe locul unde astăzi este statuia ce-i cinsteşte memoria.

După ce s-a întreţinut cu ispravnicul Dinicu Oteteleşanu, Tudor s-a închis într-o cameră cu sameşul Vasile Moangă (care fiindu-i om de încredere, a fost informat de planurile revoluţiei ce se pregătea).

La 23 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a ajuns la Padeş unde în faţa mulţimii formată din panduri şi ţărani a citit Proclamaţia prin care chema poporul la luptă, motivând necesitatea pentru aşteptata schimbare: „Nici o pravilă nu opreşte pre om de a preîntâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa. Dar pre balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi?... Veniţi dar fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine!”

Chemarea la luptă se face prin indicii lămuritoare de acţiune: „Nu vă leneviţi, ci siliţi de veniţi în grabă cu toţii: care aveţi arme, cu arme; iar care nu aveţi arme, cu furci de fier şi cu lănci; să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află Adunarea cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara.Şi ceea ce vă vor povăţui mai marii Adunării, aceea să urmaţi, şi unde vă vor chema ei, acolo să mergeţi.Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrimile noastre nu s-au mai uscat!”

Peste tot pe unde Tudor a trecut în drumul spre Bucureşti, a fost încurajat şi salutat de popor ca un mântuitor şi ca un ocrotitor, adresându-i-se toţi cu „Domnul Tudor!” Iar la oastea de panduri s-au adăugat mereu cete de luptători.

După ce a făcut din mănăstirile Tismana, Strehaia şi Gura Motrului un aliat la nevoie, Tudor a ajuns cu aproximativ 5000 panduri la Ţânţăreni, unde a poposit în perioada 14-28 februarie 1821, pentru a-şi instrui luptătorii.

Aici a fost vizitat de vornicul Nicolae Văcărescu, care i-a cerut din partea Comitetului de oblăduire de la Bucureşti să dizolve tabăra pandurilor.

Răspunsul lui Tudor a fost semnificativ pentru hotărârea continuării: „Patria este norodul şi nu tagma jefuitorilor”!

La 4 martie 1821 Tudor a ajuns la Slatina, având în Adunarea pe care o conducea 6000 pedeştri şi 2000 arnăuţi.

Tudor a încunonştinţat de mişcarea sa revoluţionară pe ruşi şi pe austrieci, sperând să obţină sprijinul lor, aşa cum au dat de înţeles în perioada de pregătire a revoluţiei, dar răspunsul a fost defavorabil.

La 21 martie 1821 Tudor Vladimirescu a ajuns cu adunarea sa de panduri la Bucureşti, amenajându-şi tabăra la Cotroceni.

În condiţiile în care eteriştii stabiliţi la Colentina au comis acte de violenţă împotriva bucureştenilor, boierii au fugit la Braşov, iar pericolul invaziei turceşti era iminent.

Domnia lui Tudor era singura forţă organizată în calea răului, devenind o necesitate socială şi patriotică. El a obţiut acordul boerilor pentru pornirea sa „folositoare şi izbăvitoare şi norodului spre uşurinţă”. Pentru realizarea unei

solidarităţi naţionale Tudor a dorit o acţiune comună cu Moldova „Să ne putem câştiga dreptăţile … ajutorându-ne ca unii ce suntem de un neam, de o lege şi supt aceeaşi stăpânire şi ocrotiţi de aceeaşi putere (n.a. Rusia)”.

În aprilie 1821 Tudor Vladimirescu a dat un program de reformă intitulat „Cererile norodului românesc”. La începutul lui mai 1821 turcii au trecut Dunărea să-i atace pe eterişti, dar Tudor a refuzat să li se alăture. El a ridicat tabăra din Bucureşti intenţionând să ajungă în nordul Olteniei, unde să organizeze rezistenţa împotriva turcilor. Eteriştii i-au propus lui Tudor, aflat la Goleşti, să-şi unească armata cu a acestora, dar au fost refuzaţi cooperarea

fiind acceptată doar în luptă contra turcilor. În situaţia creată eteriştii au pus la cale asasinarea lui Tudor Vladimirescu.

Pentru a-şi atinge scopul ei au trecut la acte de destabilizare în rândul pandurilor şi la compromiterea lui Tudor predispus la fapte de cruzime faţă de panduri şi căpitanii săi. De la Bucureşti la Goleşti el a omorât 33 ostaşi vinovaţi de prădăciuni, furtişaguri şi alte fărădelegi. Pentru Tudor „hoţia e o ruşine de care nu te spală nici chiar moartea vitejească”.

După spânzurarea căpitanului Urdăreanu şi omorârea a 24 de panduri, eteriştii Iordache Olimpiotul şi Farmache au venit cu o ceată de arnăuţi la Tudor să-l acuze de cruzime, dar şi de trădare arătându-i scrisorile pe care în secret le-a trimis paşei de la Silistra şi citindu-i, să-l compromită, legământul făcut cu Eteria. În noua situaţie creată unii căpitani de panduri au fost de acord ca Tudor să fie predat unui tribunal militar.

La 26 mai 1821 Tudor a fost adus la Târgovişte, iar Ipsilanti, conducătorul Eteriei, în loc să-l trimită la judecată, l-a dat pe mâna cruzilor ofiţeri Lassani şi Caravia, care după ce l-au schingiuit o noapte, în dimineaţa zile de 27 mai 1821 i-au tăiat capul, apoi cu trup cu tot l-au aruncat într-o fântână părăsită de la marginea oraşului.

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu a reprezentat sfârşitul domniilor fanariote şi revenirea la domniile pământene. Ea este un început pentru făurirea României moderne.

*

*   *

În judeţul Gorj Tudor Vladimirescu este un simbol al luptei de neatârnare, care a dăinuit peste secole. Monumente şi instituţii gorjene îi poartă numele. La 23 iunie 1896 s-a pus piatra fundamentală a clădirii Gimnaziului Real Târgu-Jiu, care la 23 iunie 1897 prin Decretul Regal nr. 2413 a primit numele eroului martir Tudor Vladimirescu.

În parcul din faţa Gimnaziului Real Târgu-Jiu la iniţiativa unui grup de studenţi din Gorj, având ca preşedinte de onoare pe istoricul Grigore Tocilescu, s-a ridicat în noiembrie 1898 statuia Tudor Vladimirescu, operă a sculptorului C. Bălăcescu, care s-a sfinţit în iunie 1921, cu ocazia serbărilor centenarului morţii lui Tudor. O stradă care străbătea Târgu-Jiul de la vest la est a purtat cândva denumirea: Uliţa Mare, Uliţa Târgului, strada Catedrală, drumul Poştei, Uliţa Vâlcii. Actualmente strada se numeşte Tudor Vladimirescu şi este una din principalele artere de circulaţie din oraş.

Până în anul 1949, când s-a înfiinţat Casa de Cultură Târgu-Jiu, în oraş a activat, începând cu anul 1938 Căminul Cultural Judeţean „Tudor Vladimirescu”. Alte multe aşezăminte culturale din Gorj au purtat numele conducătorului Revoluţiei din 1821. Între ele sunt de amintit căminele culturale Leleşti, Rătezu, Turbaţi şi Vladimir.

În judeţ, pe locul unde la 23 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu a citit Proclamaţia către popor, s-a ridicat în anul 1934, Monumentul de la Padeş. Aici anual, în luna iunie, se desfăşoară o sărbătoare (serbare) comemorativă.

Numele conducătorului militar Tudor Vladimirescu a fost adăugat Regimentului Gorj 18, care prin Înaltul Decret Regal nr. 1414 din 6 mai 1929 a primit numele Regimentul Gorj 18 „Tudor Vladimirescu”.

Atelierul de confecţii al statului Târgu-Jiu a devenit prin Decretul nr. 419 din 17 februarie 1949 al Ministerului Justiţiei, întreprindere autonomă, sub denumirea Fabrica de confecţii „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu.

 

 

Social Bookmarking
Nu au fost postate comentarii pentru acest articol.