Kultural • Poşetuţa cu idei

Ştia să scrie, să citească şi să vorbească. Şi cam atât. Degeaba au încercat dascălii lui, prin diversele şcoli pe unde a trecut, să-l facă să emită şi el o idee. A fost imposibil. Până la urmă s-au lăsat păgubaşi. I-au spus că are creierul cât o nucă şi dacă şi-ar legăna capul s-au auzi înăuntru nuca rostogolindu-se. Încercase de câteva ori să-şi legene capul, dar nu se auzea nimic. Chiar dacă-l scutura zdravăn, era o linişte mormântală. Precis că dascălii lui se înşelau. Din această perioadă căpătase obiceiul ca, din când în când, să-şi scuture capul aşa cum se scutură câinii când ies din apă. Tot un tic de-al lui era privitul în oglindă. Ticul acesta îl căpătase ceva mai târziu, când, în timpul unei discuţii, un amic i-a spus că are puf în ochi. Dar el nu avea puf în ochi şi nici creierul cât o nucă, atâta doar că nu avea idei. Când a împlinit douăzeci de ani, prietenii i-au făcut cadou de ziua lui o poşetuţă plină cu idei. Poşetuţa s-a dovedit utilă. Ori de câte ori simţea nevoia să emită o idee, căuta înăuntru. Lucrurile mergeau bine, dar avea sentimentul că pe măsură ce scotea câte o idee dinăuntru, numărul acestora scădea. Deveni mai reţinut în emiterea ideilor. Rar de tot scotea câte una şi oamenii, văzându-l atât de rezervat au început să-l considere înţelept. Neliniştit că ar putea rămâne cu poşetuţa goală îi căută pe cei care i-o dăruiseră şi îi rugă să-i mai pună ceva înăuntru. Nu-i nevoie, îi spuseră aceştia. Ideile se nasc din idei, se dezvoltă. Se linişti. Dar seara îşi făcea inventarul la idei şi ele nu se înmulţeau deloc. Poate că au o perioadă de gestaţie mai îndelungată, ca elefanţii, încerca el să se liniştească, dar neliniştea persista. Când auzea pe câte unul emiţând vre-o idee, verifica imediat în poşetuţă ca nu cumva să fie una de-a lui şi astfel să i se diminueze stocul. De altfel se mira foarte mult văzând că ceilalţi oameni nu au o poşetuţă la ei. Probabil că le ţineau acasă şi scoteau dimineaţa câte o idee cu care umblau toată ziua. De poşetuţă nu se despărţea niciodată şi avea mare grijă să n-o piardă sau, Doamne fereşte, să i-o fure careva. Seara, când se culca, o punea sub pernă, doar, doar, ideile îi vor intra în cap. Dar nici-o idee nu-şi părăsea colegele din poşetuţă pentru a hălădui singură prin capul lui.

Colegii lui, văzând că umbla mereu prin poşetuţă, dar nu scotea nimic de acolo, au devenit curioşi. Într-un moment de neatenţie, mai sunt şi asemenea momente în viaţa unui om, şi-a uitat poşetuţa pe birou. Colegii i-au deschis-o şi au dat înăuntru de stocul lui de idei. Ideile erau bune, aşa că i le-au luat. Omul, găsind poşetuţa goală a intrat la o idee: Cine i-a luat lui ideile. Primii pe care i-a bănuit au fost colegii lui şi a început să fie foarte atent la ce discutau. Multe din ideile vehiculate de ei îşi amintea că fuseseră şi în poşetuţa lui. A vrut să-i reclame la poliţie, dar a renunţat văzând că şi la televizor se vehiculau o parte din ideile furate, şi prin presă, şi la radio… Ţară de hoţi! a spus omul cu amărăciune.

Aurel Antonie

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta