Kultural • Psalmi… în tranziţie

de Ion TRANCĂU
Vizionari: 616
11 Iunie 2010 Ora: 14:57

Desigur, didacticismul în hermeneutica şi evaluarea creaţiei artistice rămâne dezavuabil. Literatura din Antichitatea ebraică o descoperim, aproape integral în Biblie, în Vechiul Testament. Cei o sută cincizeci şi unu de psalmi biblici de sorginte folclorică şi cultă, sacră şi profană, atribuiţi regilor David şi Solomon, concretizează, tematic şi stilistic, elemente imperisabile de imnuri, ode, elegii, meditaţii, nutrite de un fond ritualic ancestral. Teoria lovinesciană a mutaţiei valorilor estetice este discutabilă, uneori inaplicabilă, mai ales în receptarea şi aprecierea critică a capodoperelor.

Simplificând, inerent didactic, putem evidenţia câteva momente şi câţiva reprezentanţi în valorificarea sursei şi re-sursei livreşti pe care le oferă perpetuu psalmii biblici, esenţa lor lirică, cu fior religios, etic şi filosofic, devenind perceptibilă în poezia română, începând cu mitropolitul Dosoftei, atingând apogeul în perioada interbelică, tradiţionalistă şi modernă, ilustrată de Tudor Arghezi, eclipsată apoi sub comunism, dar revigorată, actualmente, spre sfârşitul tranziţiei noastre corupte şi imunde, prin versurile lui Şerban Foarţă şi George Drăghescu.

Tematic sau problematic, Psaltirea pre versuri tocmită şi tipărită de mitropolitul-poet Dosoftei, în anul 1673, rămâne remarcabilă prin fondul ei bivalent, religios şi laic, versurile preluând fluenţa şi imagistica folclorică. Psalmii arghezieni au suscitat multiple aprecieri exegetice, mulţi critici şi istorici literari străduindu-se, cu efort aproape superfluu, să răspundă la întrebarea dacă Arghezi este ori nu este un poet religios. În anul 2009, la Editura Betta din Bucureşti, un critic şi istoric literar ca Aureliu Goci, laborios şi inventiv, a tipărit o carte incitantă, cu titlul Apocalipsa după Arghezi, cu subtitlul, Eseu despre religiozitatea omului necredincios.

În descendenţa psalmilor din poezia română, Şerban Foarţă adoptă ab initio, inspirat şi subtil, o atitudine şi o modalitate stilistică metalivrescă, cu străluciri intertextualiste, de inegalabilă originalitate, inventivitatea ludică şi parodică.

George Drăghescu, actor şi poet târgujian înzestrat cu talent, după o experienţă publicistică şi editorială ilustrată cu modestie şi probitatea de scriitor autentic, ne oferă volumul Oarecum, psalmi, apărut la Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, beneficiind de grafica, totdeauna pertinentă, a lui Florin Isuf. Trebuie remarcat şi prozatorul Aurel Antonie, ca un lector exigent al celor XXXIII psalmi, cuprinşi într-o cărticică argheziană de aproape cincizeci de pagini. Nu e o simplă coincidenţă că numărul psalmilor este acelaşi cu numărul anilor proumani ai lui Iisus.

Titlul volumului implică o atitudine programatică, ezitantă şi indecisă, prin adverbul antepus oarecum. Este însă un cuvânt preferat cu inteligenţă de autor, sugerând o atitudine lirică şi un mod monologal şi cologvial nuanţat, de remarcabilă sugestivitatea. O posibilă statistică lexicală se poate adăuga şi poate spori sugestivitatea, pentru cititor. Aş afirma că în mod iminent vocativul Doamne apare de treizeci de ori, în aceşti micropsalmi, iar substantivul, Dumnezeu, doar în trei (XVIII, XIX şi XXIX). Să se observe că invocaţia Doamne tulbură eul liric, subiectivat al autorului, iar substantivul Dumnezeu, pe cel capabil de obiectivare. Raportul poetului cu divinitatea este echiunitar, George Drăghescu nelăsându-se răvăşit de pendularea argheziană între certitudine şi incertitudine, între credinţă şi tăgadă. Poetul nu încearcă nici crize de prosternare idolatră, nici de insurgenţă vehementă, inconoclastă. Stilul invocării lui Dumnezeu este mai degrabă familiar, cu delicateţe ludic, cu reverenţă şi decenţă. Creaţi în descendenţa unei notabile experienţe haikuene, psalmii lui George Drăghescu au conciziunea tandră a acesteia. Expresivitatea se menţine exemplar-lapidară, caligramatică şi japonardă, prin cultivarea unui minimalism dus la extrem, cum observă, cu sagacitate, eseistul şi poetul Şerban Foarţă. Remarcabilă este de asemenea, polisemia mesajului religios, etic, ontic, gnoseologic, erotic şi programatic. Psalmii lui George Drăghescu emană lumină, echilibru ideatic şi afectiv, creează o atmosferă edenică, extratelurică, dată de certitudinea omniprezenţei lui Dumnezeu, eludând astfel dramatismul explorării şi accentele oarecum ireverenţioase din unii psalmi arghezieni. Nu întâmplător şi nici hazardat, Gheorghe Grigurcu vede în George Drăghescu un excepţional psalmist.