Kultural • Restabilirea ordinii naturale a lumii

Binecuvântă de Iisus, salcia plângătoare îşi păstrează caracterul sacral şi în calitatea ei de acoperământ vegetal al căsuţei. E arborele dragostei plânse, ca pom care nu face poame, dar îşi revarsă vitalitatea şi fecunditatea alături, asupra întregii naturi vegetale şi animale. De aici acel lamento scâncit al feminităţii neduse până la capăt, la rodire,al vieţii închinate lui Iisus. Lui Lao Tze, spune legenda, îi plăcea să mediteze sub o salcie. Sub o lozie se roagă şi Sfânta Duminică, proteguitoarea pădurii, domnind ca şi Artemis peste jivine sălbatice din toate speciile. Neîmblânzita zeiţă a vânătoarei era deopotrivă "călăuza de pe potecile castităţii şi leoaica de pe cele ale voluptăţii", nemiloasă cu slăbiciunile trupeşti ale însoţitoarelor sale:  "Fiarele de care Artemis se înconjoară sunt instinctele, inerente fiinţei omeneşti, care trebuie înfrânate pentru a se putea ajunge la acea  cetate a celor drepţi pe care, după spusele lui Homer,  o îndrăgea zeiţa" (D. S., vol. I, cap. Artemis). Sfânta Duminică a aruncat arcul de aur al zeiţei, şi domoleşte jivinele pădurii pentru a domoli leoaica din sine. Puterea ei stă în milostenie, în rugăciune.

În Povestea lui Harap-Alb sfânta iese din spaţiul consacrat pentru a-şi împlini rolul de maestru spiritual şi ajutor în momentele grele ( proba aducerii salatei, proba înfruntării cerbului); în Fata babei şi fata moşneagului ea este Mama regăsită a fetei rătăcite în pădure, pe care o pregăteşte şi o înzestrează pentru căsătorie, luând-o în slujba ei. În timp ce ea merge la sfânta liturghie, antrenându-şi castitatea, o fată pribeagă în căutare de adăpost şi slujbă (slujbă care durează...o zi!) face oficiul de menajeră în locul ei :

" – Sărmană fată! Zise bătrâna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a îndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii. Eu sunt Sfânta Duminică. Slujeşte la mine astăzi şi fii încredinţată că mâne n-ai să ieşi cu mâinile goale de la casa mea.

- Bine, măiculiţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac.

- Ia, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti; apoi să-mi faci bucate; şi când m-oiu întoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum îs numai bune de mâncat.

Şi, cum zice, bătrâna porneşte la biserică, iară fata suflică mânicile şi s-apucă de treabă. Întăi şi-ntăi face lăutoare, apoi iese afară şi începe a striga:

- Copii, copii, copii! Veniţi la mama să vă leie!

Şi când se uită fata, ce să vadă? Ograda se umpluse şi pădurea fojgăia de-o mulţime de bălauri şi de tot soiul de jivine mici şi mari! Însă, tare în credinţă şi cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sparie; ci le ia pe câte una şi le lă şi le îngrijeşte cât nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, şi când a venit sfânta Duminică de la biserică şi a văzut copiii lăuţi frumos şi toate trebile bine făcute, s-a umplut de bucurie; ". Reţinem în mod special o imagine inedită, demnă de o ilustraţie de avangardă care ar da peste cap iconografia religioasă consacrată : o fecioară îngrijeşte balaurul, într-o scenă de picnic la luminişul din pădure, unde nu este nevoie de intervenţia sfântului Gheorghe, suspendat din funcţie şi rezemat în suliţă. Într-o suliţă care, înfiptă în pământ, înfloreşte precum toiagul lui Parsifal. Dacă aş fi un pictor de talent, aş ... ; dar cum nu sunt ...

La întoarcerea spre casă prin peisajul grijit , fata cu lădiţa primită drept simbrie se ghiftuieşte cu plăcinte (" Şi mănâncă fata la plăcinte, şi mănâncă, hăt bine – salivează Creangă; apoi îşi mai iè câteva la drum şi porneşte" ); se răcoreşte cu apă rece şi " limpede cum îi lacrima", şi nu " ca cristalul "; apoi fata papă pere "galbene ca ceara", mai punând şi în traistă, şi primeşte salbă de galbeni de la căţeluşa veselă, întremată de ea "ca mulţămită că a căutat-o la boală". Dezamăgire şi dezastru când fata babei pleacă într-o expediţie similară cu gândul pricopsirii. Tulburare în poiana din pădure unde prestează un serviciu lamentabil. La întoarcere, refuz al peisajului reversibil de a o ospăta şi răcori pe fata mare şi ţâfnoasă. Părul cu pere se face plop, ridicându-şi poamele în stratosferă: "... părul s-a făcut de o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile în nouri !"

Odată cu dispariţia babei şi a obrăznicăturii ei în pântecul balaurilor, s-a restabilit ordinea naturală a lumii. Nu numai în ograda moşneagului, ci şi în cele patru zări răsună cântecul cocoşilor reintraţi în drepturi după sinistra perioadă de "castrare" în care cântatul le-a fost interzis. Tăcerea lor semnalase o disfuncţie petrecută la nivel cosmic, dar şi la nivel mitologic. Iată cum arată lumea după restauraţie: " Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei şi avea nenumărate bogăţii : el a măritat pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cucoşii cântau acum pe stâlpii porţilor, în prag şi în toate părţile; iar găinile nu mai cântau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atâta, că moşneagul a rămas pleşuv şi spetit de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt mălaiul ". Sunt multe de spus despre acest final destins, cu o lume renăscută miraculos. Mai întâi că era uzurpării a lăsat urme vizibile aspra nevolnicului moşneag reabilitat. Are chelie şi un beteşug la spate. Scăpat de umilitorul sclavaj al tăcerii impuse de babă, socrul mic se bucură în tihnă de mariajul fetei. Liniştit şi epuizat, Nătăfleaţă face figura unui mic profitor de conjunctură. Creangă îşi reprimă în acest final "cruzimea" arătată în Punguţa cu doi bani unde omologul său, pricopsit de data asta din partea "feciorului", avea satisfacţia de a umili cotidian baba hapsână, învestită drept găinăriţă şefă. Estimp umbla după crancalâcuri "în toate părţile", dacă am înţeles bine, însoţit de cocoşul năzdrăvan costumat în irod, dublet al virilității revenite. Moşneagul betejit de tratamentul cu cociorva în spate fusese tratat ca un cuptor în care se coace mălaiul. Vorbele lui Creangă aduc imaginea unui soţ terorizat la domiciliu şi parcă ... abuzat sexual. Cunoaştem plăcerea irepresibilă a lui Creangă de a sexualiza obiectele gospodăriei şi de a da conotaţii sexuale activităţilor de tot felul, aşa că ne documentăm pentru a dezlega încă o şaradă. Doamna Elisabeta Brâncuși ne dă o explicaţie lapidară : "cociorvă, s.f. – vătrai de lemn, având o formă specială" . "Specială" e un adjectiv care ne bagă la bănuială în privinţa vătraiului. Cociorva şi cuptorul, nu încape niciun dubiu, au o relaţie sexuală. Cociorva, ne ajută Ivan Evseev, e un obiect nelipsit din gospodăria tradiţională aflat în relaţii de înlibovire cu vatra, şi asta înainte ca Stamate al lui Urmuz să se devergondeze cu pâlnia: " Acest instrument casnic, având forma unei lopăţele din metal sau din lemn, folosit pentru scoaterea jăratecului sau cenuşei din vatră sau din cuptorul de copt pâinea, are o seamă de funcţii magico – simbolice în tradiţia românească. Împreună cu vătraiul formează o diadă simbolică, în care cociorva e asociată principiului feminin (ca şi furca de tors, cu care, de fapt, seamănă) , iar vătraiul are un simbolism preponderent masculin. Funcțiile simbolice ale acestor obiecte şi utilizările lor rituale derivă din contactul lor permanent cu sacralitatea vetrei şi ambivalenţa focului " ( I. Evseev, op. cit. ). Am văzut ceva mai devreme cum cuptorul este asociat femeii prin natura ocupaţiilor ei domestice – coace pâinea -, dar şi prin legături de ordin simbolic: "Prin asemănarea coacerii pâinii cu naşterea copilului, cuptorul e un simbol al matricei feminine şi al maternităţii în general ". Cociorva, cu forma ei specială de fus – falus , soră bună cu vătraiul care intră în vatra încinsă – matrice feminină – pentru a "cerca" stadiul de coacere a "mălaiului" (pâinii, copilului), figurează o lume în care oh! lucrurile nu vorbesc, dar fac amor şi-n pace nu vor să te lase. Inversarea de roluri în gospodărie se vede şi în această identificare pe dos între subiecţi şi obiecte. Baba ţine cociorva (vătraiul) în mână, iar cuptorul feminoid, violat în intimitatea lui fierbinte, este ... moşul, în loc ca asocierea să fie pe invers : moş – vătrai  (falus) agresează babă – cuptor (mălai copt). Iată încă o probă de abuzuri ale lumii răsturnate. Dar cociorva e folosită de femei şi în practici vrăjitoreşti, cum se ştie, aşa că nu ne mai miră natura malefică şi nimfomanică a babei: "Alături de mătură, cociorva reprezintă vehiculul preferat al vrăjitoarelor care ies din casă pe horn şi se deplasează prin aer călare pe aceste obiecte magice". Marin Sorescu relata în La lilieci despre o muiere goală călărind noaptea pe fus şi furând prin vrăji laptele de la vacile vecinilor. Eresuri, obiceiuri ...

Komenteaza articolul

Nume
Email
Subiect
Continut
Cod de siguranta